Străbătând a ceastă punte de la un capăt la altul şi înapoi, de la filozofia creştină timpurie până la Existenz a secolului XX şi de la concepţiile lui Arendt din perioada de la Heidelberg până la pre o cupările ei mai vădit politi ce, investigaţia sa despre „însemnătatea aproapelui" e o prezenţă constantă . Într-un mod deosebit de sti mulator, Iu bire a la Sfântu /Augus tin ne îngăduie să întrezărim contextul im pli cit, dar arareori arti culat al fenomenologiei lui Arendt - izvorul social şi temeiul moral al a cţiunii în domeniul publi c.
Câte Hannah Arendt există ? Este ea apărătoarea germană a existenţialismului care, ata când „tradiţia", a ajuns tocmai s-o răspândeas că ? Sau e imigranta ameri cană campioană a revoluţiilor politi ce şi a „virtuozităţii" a cţiunii publi ce ? Sau e fenomenologul evreu al lipsei -de-patrie şi al lipsei-de-lume care a iubit lumea ? Sau e teoreti ciana anti feministă care a născo cit termenul- con cept „na tivitate"? Sau e „ cârtiţa" heideggeriană trimisă să subminez,e libe ralismul ameri can, teoria politi că a cademi că şi a cţiunea morală
190 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
care a scris o teză de doctorat despre întemeierea comunităţilor morale ? Teza doctorală ne demonstrează că există o singură Hannah Arendt, însă una a cărei Existenz nuanţată suportă interpretări diverse. Toate aceste ,,Arendt" pot fi îmbogăţite dacă ne întoarcem la investigaţia ei de început asupra paradoxului unei lumi pe care oamenii au „constituit-o", dar care le distruge capacitatea de comuniune autentică şi de judecată mora lă individua lă.
Prezentul comentariu interpretativ are în vedere să prilejuiască
noi discuţii pe marginea relaţiei Hannei Arendt cu „tradiţia" filozofiei şi cu teoriile privitoare la experienţa politică, nu să pună
capăt discuţiilor deja existente. Nu ne-am propus aici să clarificăm dacă şi în ce măsură Arendt se va fi apropiat, în manieră religioasă, de cre ştinism ori de iudaism, religia în care se născuse. Acestea sunt căi bătătorite deja de alţii (vezi, de pildă, Canovan 199 2, pp . 9, 106-107, 180-181; Isaac 1992, pp. 76-78; Barnouw 1988, pp.
30-134). Cum graniţele pe care chiar Hannah Arendt le ridic ase între viaţa sa privată şi personalitatea sa publică erau cunoscute a fi stricte, studiul de faţă abordează teza de doctorat a şa cum Arendt însăşi l-a abordat pe Augustin -ca pe un exerciţiu filozofic de „a gândi ceea ce facem (acţiunea)", şi nu ca pe un studiu asupra
· religiozităţii.
Interesul lui Arendt pentru teologia cre ştină datează din anii săi de studiu independent la Universitatea din Berlin, unde şi-a dat examenul de Abitu r [de maturitate] în 1924. Tot acolo a studiat greaca şi latina şi a urmat cursurile lui Romano Guardini, o figură
marcantă a existenţialismului cre ştin. Guardini a condus-o spre lucrările lui K .ierkegaard şi spre hotărârea de a a lege specializarea teologie când a intrat la facultate. Hannah citise deja, până la vârsta de şaisprezece ani, Critica raţiunii pu re şi Religia în limitele raţiunii pu re ale lui Kant, iar în 1922 parcursese deja şi Psi hologia con cepţiilo r desp re lume a lui Karl Jaspers .
Însă adevăratul catalizator a l fascinaţiei de-o viaţă a lui Arendt pentru Augustin a fost influenţa lui Heidegger asupra ei, consolidată mai târziu de cea a lui Jaspers. Într-un omagiu aniversar adus INTRODUCERE : ,,NOI ÎNCEPUTURI" 191
lu i He idegger, intitulat „ Mart in He idegger la optzec i de an i", Hannah mărturiseşte că a fost vrăj ită şi de aura, şi de prezenţa reală a lu i He idegger în viaţa intelectuală germană (Arendt 1978a).
Ea date ază începutul „ fa imei" lu i He idegger în vremea pr imelor sale con fer inţe de la Fre iburg din 19 19. Renumele lu i s-a răspândit într-un mod „straniu", nu ca urmare a lucrăr ilor publicate, ci numa i graţ ie in fluenţe i în calitate de p ro fesor, prin interme diul notelor de curs care circulau intens. Aren dt îşi am inteşte de receptivitatea stu de nţ ilor german i la „elementul rebel" din învăţăt urile lui He idegger, şi din ale lui Jaspers deopotr ivă. Ea descr ie, cu o privire detaşată în urmă, rebeliunea împotr iva „şcolilor"-, a „cerc urilor", a „viz iunilor despre lume" şi a „part izan ilor" acestora care dominau viaţa un ivers itară germană din anii '20. F ilozofia nu er a o „ şt iinţă riguroasă", în ciu da întregulu i „discurs aca dem ic despre filozofie", fi in dcă nu reu şise să răspundă provocăr ii lu i He idegger de a face deoseb irea „ Între un ob iect de stu diu ş i un subiect de gân dire". Înlăuntrul discipl ine i, atât no ile „ şcoli" - neokantien ii, neohegelienii, neoplatonicii -, cât şi vechile specializări -epistemolog ia, estet ica, et ica, log ica - păreau să se fi „ înecat într-un ocean de pl ictiseală".
În această atmos feră inertă de pl ict iseală şi lipsă de relevanţă
au apărut Husserl, J aspers şi He idegger. Cân d faima lui Heidegger a început să se răspân dească, Hanne i Arendt i-a deven it l impe de că numa i şi numa i el era „regele secret [care] domnea în regat ul gân dirii". Într-a devăr, pentru ea „zvonul" rebel iunii lu i He idegger a venit exact la momentul potr ivit. Ce i ce se înecau în pl ict iseală
erau toto dată nel in işt iţi pentru „prăbuşirea tra diţiei şi «vremur ile întunecate » care-ncepuseră". He idegger părea că prom ite o cale de ieş ire . Intu iţ ia lu i secretă era că tocma i faptul că ,,firul tra di
ţ iei s-a rupt" făcea cu putinţă ca „trecutul [ .. . ] să fie re descoperit"
(ibid., p . 295). Re descoper irea lu i August in de către Hannah Aren dt făcea parte din această călător ie a gân dir ii ant i tradiţ ionale.
Însă calea e i ducea dincolo de „lucrur ile însele", la întrebarea pr ivitoare la relaţ ia dintre gândire şi viaţa soc ială şi la „însemnătatea aproapelu i".
192 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
Arendt a a ud iat prele ger ile l ui He ide gger, care a u deven it ma i târziu textul p ubl icat al l ucrăr ii Sein und Zeit . Avea să st ud ieze, de asemenea, c u J aspers, dator ită căr uia şi-a îndreptat atenţia as upra „sit uaţ iilor-limită" ce ţ in de Existenz. Pornind-o apoi la drwn pe cont propriu, Arendt a transformat „ Fiinţa" d in prele gerile despre filozofia greacă ale mentor ilor e i într-un „ Creator", folosind u-l drept călăuză pe A ugust in. Pr intr-o mişcare similară, în anii '60 „spaţiul " d intre trec ut şi viitor, pe care în teza de doctorat îl definise drept memorie sa u nun e stans, apare d in no u s ub o varietate de în făţ işăr i ne gat ive ş i poz it ive: poz iţ ionarea gând itor ul ui kafkian, spaţiul public „d intre" cetăţeni şi „spaţ iul gol" din tradiţia occ identală ce rez ultă în urma „catastrofe i" care a lovit E uropa din 1914 până la sfâr ş it ul cel ui de -al Do ilea Războ i Mondial .
Încă d in 1946, într -un ul d in pr imele sale art icole p ublicate într -o revistă ne-evre iască, Arendt avea să pre ia l imbaj ul ş i conceptele d irect d in teza e i de doctorat pentr u a alcăt ui o cron ică la roman ul l ui Hermann Broch Moartea lui Virgiliu . T itl ul cron icii,
„Nu mai şi nu încă", e una dintre numeroasele sale metafore pentr u
,spaţiul" prel uat d in teza de doctorat :
Lanţul se rupe şi apare un s paţiu gol, un fel de no man s land istoric,care nu poate fi descris decât drept un „ nu mai şi nu încă". În Europa,o astfel de întrerupere totală s-a petrecut în timpul şi după sfârşitul Primului Război M ondial. (Arendt 1946a, p. 300) În acelaş i an, Hannah Arendt a prel uat temele d in teza sa de doctorat şi Într-un alt articol, pentr u o prestigioasă revistă newyorkeză, Partisan Revie w. Pr ilejul era răsp uns ul la propr ia- i quaestio de t ip augustin ian : , Ce este filozo fia existenţe i?". Aceasta i-a perm is l ui Arendt şi să -şi declare independenţa faţă de He ide gger, şi să- şi expr ime admiraţ ia pentr u J aspers în chestiunea privitoare la locul şi potenţial ul l ibertăţii umane.
Existenz [sfera fiinţei autentice] nu e niciodată în mod fundamental izolată. [ . . . ] Semenii nu sunt (ca la H eidegger) un element care, deşi necesardin punct de vedere structural, distruge totuşi Existenz; ci, dimpotrivă,INTRODUCERE: ,,NOI ÎNCEPUTURI" 193
Existenz se poate dezvolta numai prin aflarea-laolaltă a oamenilor înlumea dată comună [ . . . ] un nou concept de umanitate drept condiţiepentru Existenz a omului. În orice caz, oamenii se mişcă iaolaltă înlăuntrul acestei Fiinţe „înconj urătoare"; ei nici nu vânează fantoma Sinelui,nici nu trăiesc cu iluzia arogantă că pot fi, în general, Fiinţa. (Arende19466, pp. ws6)
În studiul de faţă nu a firmăm că întreaga gândire a Hannei Arendt s-ar pu tea reduce la note de subsol la opera lui Augustin sau că plecarea ei de finitivă din Germania şi adoptarea unei noi patrii politice n-au avut nici o in fluenţă asupra evoluţiei avute de Existenz.
Ideile ei despre lumea publică nu se nasc dintr-un gol - gol de experienţă politică ori de re flecţie prealabilă asupra „ tradiţiilor"
discursului academic. Însă rămâne valabil faptul că fară contextul istoric şi conceptual a l tezei sale de doc tora t nu ne putem însuşi deplin ori au tentic gândirea lui Arende. Teza e importantă nu doa r ca vestigiu din trecutul ei german prepoli tic, ci mai ales ca un aspect convergent, dacă nu chiar direct explica tiv al gândirii ei politi ce din America .
Există dovezi clare că Arend e intenţiona să-şi publice teza de doctorat. Documentele de la Biblioteca Congresului dau seamă
de evoluţia lucrului la traducere, de con tractul pe care -l semnase cu Editura Crowell- Collier şi de solicitările ei de a i se plăti în avans drepturile de autor (Mss . 33 228-0 22234). O altă dovadă a acestei intenţii apare în scrisoarea sa din 13 ianuarie 1964 că tre George Mc Kenna . În treba tă dacă teza poa te fi consul ta tă, r ăspunde : ,,O traducere în engleză a tezei mele de doctorat este acum disponibilă ; va apărea curând , fie anul acesta , fie în 196 5. N -am avut încă timp s-o parcurg , dar cred că es te foar te bună" (Arend t 1964) . De fapt, Arend e a găsit până la urmă timp să -nceapă să revizuiască traducerea lui Ash ton, dar se pare că n -a lăsa t nici o urmă
scrisă printre hârtiile ei de la Biblioteca Congresului care să ofere vreun indiciu desp re planurile cu privire la manuscris. Corespondenţa dintre autoare şi Mary Mc Carthy conţine o referinţă scur tă
la proiec tul publicării tezei . În tr-o scrisoare din 20 octombrie 194 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
1965 tr im isă d in Ithaca, New York , Arendt poveste şte despre recentele sale călător ii în Ital ia, Elveţia şi Olanda şi despre întâlnirile cu pr ieten i ş i cu membr i a i fam il ie i la fiecare popas (Arendt , Mc Carthy 1985 , pp. 189-191). Însă laitmot ivul scr isor ii este îngr ijor area Hannei pentru sănătatea şubredă a lu i Karl J aspers , conducătorul tezei ş i totodată pr ietenul său , pe care îl v iz itase la Basel.
Într-o notă optim ist ă, povesteşte şi că s-a întâln it cu unul d in studenţii lui Jaspers , care -e convinsă -va duce la bun sfârşit o teză
,,cu totul or iginală" despre filozo fia pol it ică a lu i Kant.
În to iul d iscuţ ie i despre călător ia europeană , Arendt pome neşte de planurile sale de a avansa cu pro iectul de publ icare a tezei de doctorat. Deşi se mută din New York City în Ithaca pentru a preda la Cornell şi, după cum spune , are foarte puţ in „timp pentru m ine însăm i", s-a adâncit d in nou în Augustin. Comenta riile Hanne i sunt t ip ice pentru stilul scr isulu i e i, comb inând per spect iva auctor ială sarcast ică ş i deta şată cu o tu şă de angajare intelectu ală înflăcărată.
Am ajuns Într-o situaţie absurdă - Macmillan mi-a cerut cu ani în urmă
