teza de doctorat despre Augustin. Aveam nevoie de bani (nu neapărat,dar mă p uteam folo si de ei) şi am sp us da. Sunt doi ani deja de cândam primit traducerea, iar acum n u mai am nici o scuză şi trebuie să
m-apuc s-o parcurg. E o experienţă destul de traumatizantă. Rescriu toată
treaba, încercând să n-adaug nimic nou, ci doar să explic în engleză (şinu în latină) ce gândeam eu la douăzeci de ani. Probabil că n-are niciun rost şi c-ar trebui pur şi simplu să înapoiez banii - dar acum, în modstraniu, reîntâlnirea asta a aj uns să mă fascineze. N-am recitit delo c tezade aproape do uăzeci de ani. (I bid., p. 190)
Arendt îşi înche ie scr isoarea cu o notă de subsol tr istă în care de plânge moartea recentă a lui Paul T ill ich, compatriot care emigrase şi el în Statele Un ite. ,,Tot ce s imt e frica , certitud inea că vor ma i mur i ş i alţii. În toate necrologur ile sunt pomen iţi J aspers ş i He idegger - de parc-ar vrea să mi-o confirme." Date fi ind teama sa că mentor ii ş i pr ietenii d in anii ei german i aveau să se ducă-n curând , precum ş i consternarea în faţa reacţ ie i extrem de negat ive INTRODUCERE : ,,NOI ÎNCEPUTURI" 195
în întreaga lume la reportajul său din 1963 despre Eichmann, se poate ca Hannah Arendt să se fi simţit în mod aparte atrasă spre lucrarea ei de tinereţe despre conceptul de caritas la Augustin . E
posibil, astfel , ca viziunea lui Augustin asupra răului înţeles drept cupiditas devenită obişnuinţă să fi trecut puntea tezei ei de doctorat din 1929, ajungând în propria-i analiză faimoasă despre „banalitatea" răului lui Eichmann . În mod straniu , se poate ca tocmai chestiunea Eichmann să -i fi şi consolidat „reîntâlnirea", dar totodată să -i fi şi răpit timpul şi atenţia de care avea nevoie pentru a duce la bun sfârşit proiectul publicării tezei.
Nu există nici o mărturie a gândurilor lui Mary Mc Carthy în marginea tezei lui Arendt , cel puţin nu în corespondenţa publicată
a celor două . Următoarea ei scrisoare către Hannah , datată 8 se ptembrie 1966, pomeneşte de o vizită anterioară împreună cu Arendt la Basel. Apoi , scrisoarea sa din II octombrie abordează controversa legată de Eichmann, temă la care cele două făcuseră referire î n majoritatea scrisorilor lor începând din septembrie 1963. În vreme ce asupra lucrărilor Originile totalitarismului (scrisoarea din 26
aprilie 195 1) şi Despre revoluţie (scrisoarea din II ianuarie 1962) Mc Carthy îşi îndreptase deja ochiul critic sever, cu privire la textul tezei de doctorat a lui Arendt ea nu spune o vorbă . Putem presupune că dacă ar fi avut sub ochi teza s-ar fi păstrat ceva reacţii de-ale ei consemnate în scris . Admiraţia şi respectul reciproce dintre cele două aveau la bază o diviziune a muncii . Mc Carthy aprecia cu entuziasm măiestria filozofică a lui Arendt, 1ar Arendt respecta la McCarthy priceperea ei într-ale limbii şi culturii engleze . Mc Carthy îşi lua chiar libertatea să critice din când în când traducerile din latină şi franceză ale lui Arendt . ,,Oare -i corectă traducerea asta a ta din Titus Livius ? [ ... ] Cât despre felul cum traduci propoziţia «fes malheureux sont la puissance de la tem:», n-aş şti să explic în cuvinte ce anume nu e-n regulă , dar cred că ai putea să îmbunătăţe şti formularea" (II ianuarie 196 2; ibid., p. 122) .
Cantitatea imensă de corespondenţă în jurul controversei legate de Eichmann ce se găseşte la Biblioteca Congresului, mare parte 196 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
din ea conţinând jigniri şi ameninţări la persoană, sugerează că
Hannah Arendt era aproape cu totul absorbită de urmările chestiunii respe ctive . Arhivele de dosare din Fondul Arendt arată că
documentele în legătură cu Eichmann au fost primele pe care le-a donat Bibliote cii. Între de cembrie 19 64 şi de cembrie 19 65, Arendt a expediat optze ci şi nouă de dosare pe tema Ei chmann, inclusiv documente şi mărturii de la pro cesul din Israel, propriile-i note din timpul pro cesului, note de cer cetare şi do cumentare, corespondenţă, t ăieturi din ziare şi cin ci vari ante diferite ale eseului său Eichmann la Ie rusalim.
E posibil ca re întâlnirea cu Augustin s-o fi determinat pe Arendt să transfere modelul ca ritas-c upiditas în studiul său despre Eichmann ca să îmbogăţească modul de a examina paradoxul răului care nu e „radical", ci prozaic (banal), burghez şi vizibil înrădăcinat în cotidian. Paradigma propusă de Augustin, a voinţei blocate captive în apartenenţa -la-lume devenită obişnuinţă, i s-ar putea aplica, poate, lui Eichmann, fun cţionarul învăţat cu rutina şi incapabil să ia distanţa criti că necesară pentru a fa ce o jude cată morală .
La sfâr şitul anilor '20, Arendt nu mai considera ca ritas o simplă
,,stare de hotărâre" sau „lăsare-de-a-fi" [,seninătate"], aşa cum apărea la Heidegger şi la K.ierkegaard, ci o angajare a ctivă în relaţia cu „aproapele" pe care-o fa ce cu putinţă prealabila refle cţie asupra propriei persoane . ,,Paşaportul" pentru a ceastă călătorie îl furniza imperativul metodologi c formulat de Augustin : quaestio mi hi
fact us s um (,,Am devenit pentru mine însumi o întrebare").
Da că se poate găsi un model de lu cru în reda ctarea întreprinsă
de Hannah Arendt asupra tezei sale de doctorat, a cela ar fi că pasa jele care aveau legătură cu „tradiţia" le -a modificat mai masiv decât pe cele în care expunea dihotomia fundamentală dorinţă/nelinişte-Creator/memorie drept cauză a tensiunii inerente viziunii lui Augustin despre ca ri tas. Partea a treia (,,Viaţa socială"), de pildă, se poate să fi ne cesitat doar foarte puţine modifi cări pentru că nu depinde atât de mult pre cum celela lte părţi ale tezei de explicarea şi demonstrarea la nivel textual a apropierii sau îndepărtării lui INTRODUCERE : ,,NOI ÎNCEPUTURI" 197
Augustin de Plotin . Dacă experienţa ulterioară de cerc etător şi profesor a autoarei avea să-i îmbogăţească revizuirile aduse primelor două părţi ale tezei , ultima parte completează pledoaria ei în favoarea opţiunii de a înţelege civ itas terrena şi civ itas De i de la Augustin drept arhetipuri ale condiţiei date a lumii, pe de o parte, şi drept
,noile începuturi" ale comunităţilor morale, pe de altă parte. Revizuindu-şi textul, Arendt şi-a reconstruit în manieră caracteristică
tema „tradiţională" în jurul unei quaest io privito are la relaţia credinciosului cu comunitatea omenească . În interpretarea ei bazată
pe Augustin :
Posibilitatea de a imita şi, prin urmare, de a alege liber harul lui Dumnezeu [ . . . ] n-a existat până ce Hristos ·n-a revelat acest har tuturor oamenilor prin răstimpul istoric petrecut de el pe pământ. Cu toate că libertateade alegere îl scoate pe individ din lume şi îi rupe legăturile sociale fimdamenrale cu omenirea, egalitatea tuturor oamenilor, odată statornicită,nu mai poate fi anulată. În acest proces, egalitatea capătă un nou înţeles -
iubirea de aproapele. Şi totuşi, noul înţeles exprimă o schimbare înconvieţuirea oamenilor înăuntrul comunităţii lor, anume de la a fi in�
conturnabilă şi cotidiană la a fi liber aleasă şi încărcată de îndatoriri.
(A:033353)
În părţile întâi şi a doua, Hannah Arendt critica tradiţia neopla�
tonică şi pe cea greacă prin prisma definiţiei „originale" oferite de Augustin pentru car itas creştină . La sfâr şitul tezei, în partea a treia , ea îşi vădeşte predilecţia pentru Dumnezeul .,,Creator" al l ui Augustin, în detrimentul Dumnezeului neoplatonic, şi heideggerian, al morţii şi-al dorinţei. Leg ătura dintre Creator şi creatură
înrădăcineaz ă iu birea -car itas într-o c ăutare a „dublului înainte"
al Fiinţei, dar impune totodată şi o „întoarcere" la lume. Car itas-ul augustinian este temelia pe care se clădesc noi comunităţi în temeiul judecăţii morale comune şi al „ faptului" existenţial hotărâtor al istoriei în comun , împ ărtă şite . Cu alte cuvinte, punctul culminant al tezei de doctorat a lui Arendt din 1929 este prima apari
ţie, într-un context conceptual prepol it ic , a unei teme majore din scrierile ei politice ulterioare . Avea să păstreze această demonstraţie
198 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
neschimbată în de cursul revizuirilor de la în ceputul anilor '60. În acelaşi timp, în textele sale de teorie politi că din a ceeaşi perioadă, Hannah Arendt avea să insiste asupra faptului că tocmai a cest sol comun al „pluralităţii" în experienţa so cială omeneas că şi al
,,nativităţii" în viaţa publi că s-a pierdut în tradiţia filozofiei o ccidentale - dar nu şi la noii în cepători „nesistemati ci" ai a cesteia, pre cum Augustin şi .ea însăşi.
Arendt îşi afirmă limpede intenţiile în introdu cerea tezei (Exemplarul A), care de asemenea rămâne nemodifi cată. O interesează
lupta lui Augustin cu contradicţiile dintre „tradiţia" filozofiei pe care-o moştenise şi viziunea paulin-creştină despre lume. Problema care nu-i dă pa ce în 1929 şi care predomină după a ceea şi în gândirea ei explici t politică este cea legată de „însemnătatea aproapelui"
