in ter conexi unile din gândirea ei" (ibid., p . 12) . În teză, des criind u-şi abordarea as upra l ui A ug us tin, Arend e sp une că „abordarea sis temi că" n u va că uta „să-i a trib uie forţat l ui A ugus tin o consecvenţă s trăină de el", ci, dimpotrivă, ,,doar să interpre teze chiar şi afirmaţiile şi s ui tele de gând uri aparen t eterogene în dire cţia unei
[ . . . ] b aze comune" (A :0 33243).
INTRODUCERE. : ,,NOI ÎNCEPUTURI" 215
PRIMELE ŞI ULTIMELE LUCRURI :
IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
SI VIATA SPIRITUL UI
'
,
Privite d in perspect iva teze i de doctorat , preleger ile G ifford pe care Arendt le-a ţ in ut la Aberdeen , Scoţ ia , în 1973 şi care a u fost p ublicate post um s ub titl ul The Lift of the Mind [Viaţa spiritului]
s unt o întoa rcere la ca uzele pr ime - o „proiecţ ie" retrospectivă
he idegger ian ă şi/sa u nietzschean ă înl ăuntr ul propr ie i opere c ătre
,,noile început uri" ale sale. În 1974, d up ă decen ii de al ăt urare fert il ă între moartea mentală a total itar ism ului şi v irt uoz itatea revelatoare a acţ iunii în spaţiul polis-ului, Arendt şi-a şocat p ubl ic ul cu spectacol ul reîntoarcer ii. Şocul a fost cu atât mai mare , c u cât pre oc up ările e i de început era u practic nec unosc ute. Pentr u p ubl icul amestecat al Hanne i Arendt ; format d in un ivers itar i şi literaţ i, Viaţa spiritului era o enigmă, o c ălător ie l ăuntr ic ă misterioasă ce cond ucea la concl uz ia nel in iştitoare că, pentr u Arendt , viaţa sp iritului era în sine un ter ito riu disputat al gândirii t ăcute şi al voinţe i sc indate.
Deşi quaestio care a prilej uit prelegerile este dific ila fenomenolog ie a r ăul ui, man iera de prezentare aleas ă de Arendt este o
))critică" dest ul de îng ust ă a trad iţie i, n u doar lim itată la clas ici, ci şi izolat ă de l ume într- un d ialog inter ior al sp irit ului cu el îns uş i.
Comentar iile tehnice despre vo inţa ş i sp ir it ul împ ărţ ite prov in din teza de doctorat. Însă context ul bogat al caritas-ului în com un itate , al „nat ivit ăţii" şi al „l umii const ituite" care predom ina în tez ă lipseşte în preleger i. Vol um ul intit ulat Voirea d in Viaţa spiritului se concentrează numa i as upra punctelor slabe din fel ul c um a analizat ·trad iţ ia voinţa. Îns ă ch iar şi în acel context , Arendt se foloseşte de A ug ust in doar pentr u a cerceta „ fapt ul monstr uos"
c ă „a vo i şi a p utea n u înseamn ă acela şi l ucr u". L ăsând în urm ă
aproape c u tot ul Existenz, Arend e se întoarce la bios theoretik6s.
August in e pomenit drept „cel dintâi filozof creştin şi [ ... ] singurul filozof pe care l-a u av ut vreodat ă romanii" (Arendt 19786, vol. 2, 216 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
p. 84)6, însă nu ca o sursă de lămuriri în privinţa paradoxului de a fi „ în", dar nu „din" lume.
În Voirea, Augustin e invocat mai ales ca un vraci al voinţei blocate şi tămăduite, în manieră subită şi contingentă, de caritas.
El este, de asemenea , prezent implicit şi în comentariile Hannei despre memorie şi despre acel nun e stam în care trecutul şi viitorul se întâlnesc (i bi d., vol. 2, pp. 75-78, 85-87), precum şi în parabola lui Kafka (vol. 2, pp. 20 2-2n), toate preluate în principal din teza de doctorat. Însă aceste reîntoarceri la Augustin apar doar în volumul intitulat Gândirea. În Voire a, rolul lui este să susţină o apărare a liberului-arbitru împotriva conotaţiilor deterministe ale ordinii providenţiale oficiale şi ale determinismului greco-roman anterior. În introducerea la volumul Voire a, Arendt anunţă că la finalul prezentării va discuta despre „convertirea" lui Heidegger la filozofia antică şi „repudierea" facultăţii volitive. În mod frapant, întregul cadru al cercetării ei este augustinian .
Ceea ce ne va preocupa aici este Voinţa ca resort al acţiunii, ca „facultateade a începe în mod spontan. [ . . . ] Neîndoielnic că orice om, în virtuteanaşterii sale, este un nou început, iar puterea sa de a începe ar putea corespunde acestui fapt propriu condiţiei umane. În sensul acestor reflecţiiaugustiniene, Voinţa a fost uneori considerată a fi, şi nu doar de cătreAugustin, actualizarea a ceea ce s-a numit principium individuationis"
(ibid. , vol. 2, p. 6).7
La fel de important, continuă ea, este „cum anume această facultate de a putea produce ceva nou [ ... ] poate funcţiona într-un mediu de factualitate care este prin de finiţie vechi". Însă Arendt nu se ţine de promisiune. Această din urmă Întrebare, preluată aproape întocmai din teza de doctorat, rămâne fără răspuns în Viaţa spiritu lui din pricină că autoarea n-a mai apucat să termine secţiunea dedicată facultăţii de judecare.
6. Ed. rom.: Hannah Arendt, Viaţa spiritului, tr. S.G. Drăgan, Humanitas, Bucureşti, 2018, p. 266 (n. tr. ) .
7. Ed. rom. cit., p. 202 (n. tr.).
INTRODUCERE : ,,NOI ÎNCEPUTURI" 217
Arendt elog iază d in nou d ispon ib il itatea lu i August in de a-şi s coate argumentele d in contextul lor polem ic şi de „a trage concluz iile filozofi ce şi a prezenta conse cin ţele straniului feno men pe care -l des crisese Pavel" - anume a cela că „a vo i şi a putea nu înseamnă a celaşi lucru" (i bid., voi. 2, p. 87; vez i şi voi. 2, pp. 86-93) 8.
Însă lo cul de des făşurare al spe cta colulu i l ibertă ţii d in Viaţa spi ritului este „ imper iul lăuntr ic". Numa i o parte d in problema „eu voies c" v ersus „eu pot" e rezolvată eliminând d imensiunea cupidită ţii devenite obişnu in ţă în favoarea aleger ii l ibere insuflate de conştiin ţă în domeniul social. Odată ru pte legătur ile cu dor in ţele , leg ile şi dependen ţele omeneşti exter ioare, se menţine încă dilema inter ioară a une i voin ţe asaltate de impulsuri contrare şi astfel neput in cioase în a a cţiona (vez i, în general, B :033191-033198). Astfel, Augustin oferă pretutindeni materia şi forma pentru vasta expunere a lu i Arendt ded icată d istan ţe i cr it ice, jude că ţii ş i l ibertă ţii.
Ea citează pasajele b ine- cunos cute d in Confesiuni şi Desp re li beru l-a rbit ru în care Augustin se lu ptă cu „ fa ptul monstruos" al voin ţe i înlăn ţu ite de obişnu in ţă, pasaje la care se re feră ş i în teza de doctorat.
Cum voinţa porunceşte, trebuie să existe o voinţă [ ... dar] voinţa nu dă
complet porunca, şi prin urmare ceea ce porunceşte nu e împlinit. [ .. . ]
A voi pe j umătate să faci un lucru şi pe j umătate a nu voi să-l faci nu este,aşadar, monstruos, ci este mai degrabă o boală a spiritului, căci spiritulnu se înalţă în întregime pe culmile unde-l ridică adevărul, fiindcă estetras în j os de povara obişnuinţei. (Arendt 19786, vol. 2, p. 93) 9
Liberul-arbitru, jude cata şi comunitatea omenească sunt permanent în pr imejd ie. În Voi rea , remed iul augustin ian propus de Arendt pentru voin ţa împăr ţită este tot ca ritas. Însă, în vreme ce în teza de do ctorat ca ritas avea legătură d ire ctă cu harul d ivin revărsat asupra creatur ii care stăru ie co ram Deo ( în prezen ţa/în 8. Ed. rom. cit., p. 269 (n. tr.).
9. Ed. rom. cit., pp. 275-276 (n. tr.).
218 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
faţa lu i Dumnezeu) şi cu iubirea de aproapele ce decurge din aces ta , în Voir ea iubirea funcţ ionează ca o forţă coez ivă in terioară
