fară nici o mediere exterioară viz ibilă. Cari tas este dovada interioară
a vo inţe i eficace, însă originea sa şi manifestarea sa exterioară
rămân nepreciza te. Arend e obse rvă, ci tându -l pe Augustin , doar că , ,,prin comparaţ ie cu voinţa pe care na tura a sădi t-o în noi, iubirea este voinţa ma i puternică". Expunerea e i despre Augus tin din Voir ea es te a tâ t de s tric t centra tă pe salvarea liberului-arbitru din împo tmolirea exterioară, încâ t u rmarea e că scapă din vedere nu doar harul ş i ordinea prov idenţia lă, ci ş i legătura cu viaţa publică şi, de asemenea , cu judecata. Cu o afirmaţie care, fără îndoială , avea să- i su rprindă pe cerce tăto rii lui Augustin , Arend e sublin iază că pen tru sfân t „ tămădu irea Voinţei - şi aces ta este lucrul de căpă tâi -nu survine da tor ită harului d ivin. [ ... ] El diagnos tichează drept Iu bir e dorinţa un ifica toare supremă care hotărăşte conduita unu i om" (i bid., vo l. 2, p . 95) 10.
Conceptul de iub ire ca „greutate a su fle tului", se g răbeşte Hannah să adauge, ar pu tea „părea un deus ex machina în Confesiuni,
[însă] el provine dintr-o cu totul altă teor ie a voinţei" (i bid., vol. 2, p. 9 6) 11 • Aşadar, Augustin propune un concep t de iubire care e sui g en eris nu doar datorită orig inal ităţ ii s ale, ci şi fi indcă are o forţă coezivă spon tană şi genera tă dinlăun tru. Caritas reprezin tă
un elan hotărâtor de activita te intenţionată care pune capă t „dispu te i aprinse" d inlăuntrul voinţe i. Voinţa neaju tora tă nu poate căpăta puterea acţiuni i exterioare , fiindcă duce lipsă ea însă şi de pu terea lăuntrică a alegeri i unitare. Arend e lasă deopar te tema puterii în sensul de „pu tinţă /capacita te de" a acţiona în lume ca pe un fenomen discutabil, marca t de p robleme de violenţă şi „suve rani ta te". În schimb , puter ii i se conferă sensul inter ior de caritas genera tă înlăun trul treimii spiri t-voinţă-memorie.
Trecerea de la îmbrăţişarea en tuzias tă în teză a vastului tablou augus tinian al sinelu i-peler in la vo inţa scinda tă îngropa tă într -o ro. Ed. rom. cit., p. 276 (n. tr.).
II. Ed. rom. cit., p. 277 (n. tr.) .
INTRODUCERE : ,,NOI ÎNCEPUTURI" 219
lume sol ips is tă es te cât se poa te de frap antă. Spectacolul con fruntării cu moartea, cău tarea Crea torulu i şi „ în toarcerea" la „vas tele câmpii" ale memor ie i şi la viaţa comunitară nu sun t puse d in no u în scenă în preleger ile Gifford, cu toate că acestea fuseseră prilejuite de întrebarea lu i Arend e rămasă fără răspuns pr ivitoare la or ig inea şi efec tele răulu i. Desigur, forma tul preleger ii presupune selec tivitate, iar textele n-au fos t comple ta te îna inte ca Hannah să moară .
As tfel, fără con tex tul teze i de doctorat, nu doar că cea din urmă
lucrare a lu i Arend e pare o cerce tare anevo ioasă şi l imita tă, c i şi legă tura pos ibilă cu judeca ta rămâne amb iguă. Preleger ile Hannei Arend e despre judeca tă, publica te tot pos tum (Arende, 1982), n u vădesc o legă tură su ficien t de nem ijloc ită cu preleger ile G ifford pen tru a comple ta toa te lacunele, ch iar dacă oferă impor tan te ind ic ii.
Teza de doc tora t oferă şi ma i multe indic ii - nu doar despre veder ile lu i Arend e asupra contextului judecăţii ş i a d inamicii sale fenomenologice, ci şi despre legă turile voinţei cu lumea omenească.
După cum observa Hannah în eseul „ Ce es te l iber ta tea ?", mental itatea romană a lu i Augus tin aju ta la con tracararea „pu tern icelor tend inţe an tipol itice ale cre ş tin ismulu i pr imar". El a fos t „cel din tâ i care a formulat conotaţ iile filozofice ale ide ii pol itice an tice de libertate" (Arend e 1977, p. 167). Paradoxul gândirii de inspiraţie religioasă care dă na ştere unor observaţii filozofice asupra vieţii publ ice ar părea mai puţin derutant, spunea Arende, ,,dacă vorbele lu i Isus d in Nazare t ar fi lua te ma i în ser ios pen tru cono taţ iile lor filozofice . Găsim în [ ... ] Noul Testamen t o extraordinară concep
ţie despre libe rtate, şi în particular despre puterea inerentă libertăţii omeneş ti" (ibid., pp . 167-168).
Ideea de l iber ta te a Hanne i Arend e decurge d in noţ iunea de ca ritas a lu i Augus tin. Teza de doc tora t a au toare i explică tăcer ile e i şi accen tele e i selec tive ofer ind con tex tele care lipseau ale cercetăr ilor sale ul terioare asupra d iverselor man ifes tăr i in terioare şi ex ter ioare , ind ividuale şi comun itare ale l iber tăţ ii. De fap t, fără
teză, legă tura pe care-o face Hannah în tre ca ritas şi na tivitate ca manifestare dumnezeiască, precum şi frecventele ei referiri indirecte 220 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
la „o idee de libertate concepută cu totul diferit " rămân ambigue .
Următoarea obse rvaţie provine din eseul ei „ Ce este libertatea ?"
din volumul Între trecut şi viitor:
Îl găsim în perso ana lui Augustin [ . .. ] pe m arele gânditor creştin carede fapt a introdus în istoria filozofi ei liberul-arbitru paulin cu toatecomplicaţiile sale [ ... ], şi nu doar discuţia despre libertate ca liberumarbitrium, cu toate că ·această definiţie a devenit determinantă pentrutradi ţie, ci şi o idee de libertate concepură cu torul diferit, care apare celmai limpede în singurul său tratat politic, De civitate Dei. (Ibid., p. 167) În viziunea autoarei, ideea de libertate propusă de Augustin în
De civitate Dei s -a născut din solul existen ţial al propriei lui experien ţe romane, în care „a fi liber şi a începe [erau] în corelaţie ".
Hannah repetă citatul ei preferat din Augustin, , [initium] ut esset,
creatus est homo, ante quem nemo foit" [,,ca să poată fi un început, a fost creat omul, înainte de care nu era nimeni"], adăugând importanta observa ţie preluată din teza ei de doctorat că omul intră
într -o lume dată care are o origine şi o istorie de sine stătătoare
(ibid. , pp. 166, 167).
În eseul despre libertate, Arende îl preia pe Augustin-ul din teza sa de doctorat şi îl introduce Într-o discu ţie despre puterea exemplară a nativităţii şi a întemeierii în lume. Faptul că „la Augustin se găseşte o idee politică de libertate valabilă " este surprinzător, afirmă ea, doar dacă interpretarea standard din istoria ideilor e acceptată fără obiec ţii . În realitate, potrivit lui Arendt, Augustin a creat un limbaj încreştinatpentru experienţa romană a libertă ţii.
Augustin descrie liberul-arbitru impregnat de caritas nu doar „ca pe o dispozi ţie omenească lăuntrică ", ci şi, cel mai important, ,,ca pe un aspect al existen ţei umane în lume ". Aşa cum l-a înţeles Hannah Arendt, din 1929 până la moartea ei , Augustin era produsul dublei cetă ţenii -romană şi creştină. Viaţa lui „de graniţă " l-a pre gătit ideal pentru a putea „exprima [ ... ] experien ţa politică a Antichită ţii romane fundamentală " pentru o lume cre ştină, şi anume faptul că libertatea în ţeleasă ca noi începuturi poate fi institu ţionalizată prin „actul întemeierii" (ibid., p . 167).
INTRODUCERE : ,,NOI ÎNCEPUTURI" 221
CONCLUZII
Cum putea Arend e să constru iască o punte de legătură între câmpur ile de luptă ale spir itulu i şi voinţe i, ,trad iţia" canonică a filozofie i şi imperat ivul e i categor ic al activ ită ţilor şi acţiunilor publ ice ?
Teza de doctorat este o cale importantă de acces la en igma nun e stans-ulu i arendt ian, punctul e i de observa ţie auctor ial . Ca punte de legătură între decen ii ş i texte, teza de doctorat revizu ită îi conferă opere i lui Arend e o temel ie care l ipsea. Facultatea august in iană a memor ie i ia locul „că ii tă ietorulu i de lemne" or i „deschider ii-luminatoare" heidegger iene. În mod semn ificativ , e vorba de un ter itoriu mult ma i vast ş i ma i temporal decât ep istemologia gând irii şi voin ţei prezentată în prelegerile G ifford d in 1973 (Viaţa sp iritu lu i). În teza de doctorat, memoria oferă perspect iva s ituat ă
„în afara lumii" necesară pentru autodefinire , pe care Arende avea s -o exploreze în alte contexte cu ajutorul parabolelor lu i Kafka.
Memor ia leagă, de asemenea, trecutul şi v iitorul într-un prezent atemporal. Când s inele nu ma i poate ac ţiona autent ic în publ ic, îi fac semn inv itându-l înăuntru „vastele c âmp ii" ale memor ie i, spa ţii ce aveau să fie reduse, în 197 4, la mai restrânsele câmpuri ale gândirii s, i vointe> i.
În 1929, lumea lui Arend e era cea a lui Augustin. Autoarea avea să revină la parabolele lu i despre decl inul imper ial în O rigini le totalita rismu lui şi în ultimele e i pr iv iri asupra Americii d in epoca Watergate şi V ietnam. Mai dramatic ca niciodată, pentru genera ţia lui Arend e „lumea" era într-adevăr fa.cută de om . D ihotomia lu i He idegger d intre das Man (,,impersonalul «se »" al opiniei publice) ş i Dasein (s inele ex isten ţial) era o metaforă a sens ibilită ţii intelectual ilor de stânga şi de dreapta d in ceea ce avea să pr imească numele de „ Republica Gr i" a anilor '20. Această lume nu era, în mod limpede, puternicul „domeniu public" d in lucrăr ile amer icane de ma i târz iu ale Hannei Arend e. În teza de doctorat, ea explorează
în schimb o ,lume" fenomenologică alcătu ită din reteaua de relatii
,
,
d intre Creatură şi Creator şi „dintre oameni".
222 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
