Întocma i cum Hannah Arendt vede quaestio drept cheia pentru a-l înţelege pe August in, modul în care foloseşte ea însăş i quaestio
augustin iană e fundamental pentru a-i înţelege lucrăr ile. Quaestio
apare cu precădere în Condiţia umană (Arendt 1958a, pp. rn-n) şi în ult ima e i scriere, Viaţa spiritului, unde int itulează secţ iunea a doua din volumul Voirea „ Quaestio mi hi Jactus sum : descoper irea omulu i lăuntr ic" (vez i ş i Arendt 1978b, vol . 2, pp. 85-86, pentru o prezentare ma i detal iată despre quaestio Y. În eseul e i „ Karl J aspers : cetăţean al lum ii?", Arendt descr ie „vârsta axială" drept t impul „când, pentru pr ima oară, omul dev ine (în cuv intele lu i Augustin) pentru el însuş i o întrebare" (Arendt 1968, pp. 88-89) .
Caritas ş i cupiditas (ha bitus) ca appetitus
În lectura arendtiană asupra lu i Aug ust in, appetitus este legătura existenţială dintre ind ividul esenţialmente izolat ş i restul real ităţii.
Fără appetitus, fiinţa umană care pune quaestio şi îş i începe trecerea în a fara lumii ar involua până la stad iul cogito-ulu i cartez ian, al
,,lucrulu i gând itor" imater ial care pr iveşte la propr iile gându ri ş i e deconectat de lume. Man ifestându -se drept caritas, appetitus
duce la reconstru irea lum ii pe baza valor ilor comun împărtăş ite; man ifestându -se drept cupi ditas, appetitus consol idează lumea existentă a mater ial ismulu i şi a forţei.
Cupiditas dev ine rutină ca ob işnu inţă, ceea ce face ca ,,păcatul să se înstăpânească asupra vieţii". Pr in obişnu inţă, omul încearcă
,': Viaţa spiritului, ed. cit., pp. 267-268 (n. tr.) .
„SUITE D E GÂNDURI" 227
s ă evite s ă-şi „aminteasc ă adevăratul s ău izvor" ş i insist ă c ă el este
,,din lume" (A :0333 20). Aceast ă eschiv ă de la gând ire şi responsabil itate pentru propriul comportament ar putea fi parad igma care a stat la baza cunoscute i analize arendtiene asupra „banal it ăţ ii r ăulu i" d in volumul E ichmann la Ie rusal im .
Memor ie /t imp /nun e s tans
Memo ria, unul d intre cele ma i bogate ş i mai complexe concepte din filozofia lui Augustin, este piesa de rezistenţă a tezei de doctorat a lui Arendt. Adoptând noţiunea augustiniană de memorie ca vaste
„spaţii" ş i ter itor ii ale v ieţ ii l ăuntrice în care infinitul trecutulu i şi v iitorulu i e perceput şi depozitat, Arendt reconfigurează „spaţiul"
heideggerian, mutându-l de pe terenul „Fiinţei" în ţinutul lăuntric al sufletului. Spre deosebire de viziunea lui Augustin asupra harului şi a l iberului-arbitru, care a suferit de-a lungul t impulu i schimbări de accent semn ificative , concepţ ia sa despre memo ria a r ămas aproape neschimbat ă de la pr imele sale lucr ări pân ă la ultimele, de la Confesiuni până la Despre Sfân ta Tre ime. Potrivit lui Augustin, fară memo ria nu poate exista confess io ş i, astfel, n ic i căl ător ie spre Creator. Arendt aplic ă a d l itte ram noţ iunea de memo ria de la August in, ceea ce i-a permis s ă local izeze spectacolul înstr ăin ării şi împ ăc ării în „prezentul atemporal", despărţ it de „impersonalul
«se »", dar nu deconectat de „lumea" existenţe i reamintite. Pr in mijlocirea memorie i, su fletul peler in de la Arendt îşi vede origin ile răs frânte în chipul Creatorulu i (imago De i) şi se preg ăteşte s ă „se Întoarcă" şi s ă „constituie" comunitatea. Memoria este premisa căut ăr ii de c ătre fiinţa uman ă a p ropr ie i or ig in i şi obârş ii autent ice, a ceea ce, într-o notă d ifer it ă, Arendt numeşte „dublul îna in te al trecutulu i absolut şi viitorulu i absolut" (B :033193).
Hannah Arendt îl foloseşte pe Augustin drept exponent al lupte i metafiz ice occ identale d intre necesitate ş i l ibe rtate. La August in, aceast ă luptă se manifest ă drept dialectica d intre noţiunea greacă de Fiinţ ă ca permanenţ ă şi v iziunea cre şt in ă a creaţ ie i ex
n ih ilo . În cal itate de produs al creaţiei, t imp ul este trecător ş i e 228 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
perceput ca atare de fiinţele omeneşti care sunt exponente ale „nativit ăţii". Ancora veşnică a timpului este memoria, prin intermediul căreia c ăl ătoria c ătre sine duce atât înapoi, cât şi înainte la Creator ca izvor şi deopotrivă ca ţint ă (destinaţie) final ă a existenţei.
Ca studentă a prestigioşilor fenomenologi din anii '20, Arendt a învăţat că modernitatea se caracteriza printr-o „criză" a continuităţii culturale, al c ărei aspee::t principal era decuplarea gândirii de existenţă. Mai târziu, în America, Hannah avea s ă se refere nemijlocit la „ruptura" (,,întreruperea") din cadrul istoriei filozofiei, mai ales la denigrarea din interiorul ei a acţiunii politice (vezi mai ales prefaţa volumelor Între tre cu t şi vii tor, Condiţia umană, Viaţa spir itului şi prelegerile Christian Gauss) . Însă în teza sa de doctorat din 1929, selectarea memoriei drept context mental al gândirii şi acţiunii trimite într-un mod mai nemijlocit la proiectul fenomenologic german şi nu lasă deloc s ă se întrevad ă ce rol avea s ă joace memoria în gândirea ei politică ulterioară. Mai târziu, Hannah avea să scrie c ă modernitatea a primejduit memoria ; în decursul vieţii lui Augustin, sfâr şitul Imperiului Roman ameninţase s ă fac ă
acelaşi lucru. Arendt urmează o „cale a tăietorului de lemne" comparabilă cu a lui Heidegger, însă ajunge la un „spaţiu" diferit - memoria -cu ajutorul bogatului şi sugestivului concept al lui Augustin.
Însă exerciţiul lui Arendt nu e unul nostalgic ori arhaizant, apelul ei la Augustin nu e o încercare de a g ăsi o soluţie neo-augustiniană ori specific creştină la crizele modernităţii . Hannah priveşte necl intită la pierderea modernă a reperelor ontologice. Propria-i investigaţie intelectuală era deopotrivă o critic ă şi o recapitulare a tradiţiei pierdute. Nu e de mirare, aşadar, că memoria ocup ă un loc atât de central: totala amnezie culturală deschide abisul neantului.
A nu avea trecut ar fi prea mult de îndurat pe lâng ă confruntarea cu „abisul neantului" care, după c um spune Arendt, ,se cască în faţa oricărei fapte ce nu poate fi încadrată Într- un lanţ cauzal fiabil"
(Arendt 1978 6, vol. 2, p. 207Y. Orice act de libertate presupune
;', Viaţa spiritului, ed. cit., p. 374 (n. tr. ).
„SUITE DE GÂNDURI"
229
o întrezăr ire a ab isulu i, şi cu atât ma i mult marea ispravă a înteme ierii p �l itice . Noutatea nestatorn ică , încă necartogra fiată este , poate, mai mult decât su ficient de suportat fără a pierde modelele călăuz itoare d in trecut. A ic i, în ult ima secţ iune a ult ime i sale scr ier i, volumul Voi rea d in Viaţa spi rit ul ui (pe care a int itulat-o
,,Abisul l ibertăţii şi nov us o rdo seclo rum"), Arendt se găseşte într -un echilibru precar între noutatea impreviz ibilă a actulu i liber ş i conturur ile şterse ale trad iţ ie i veşn ic-d isparente (vezi ma i ales i bid., vol. 2, pp. 207-214Y. Într-un asemenea context , memo ria, aşa firavă
şi fragilă cum este , e chemată să înfăptuiască isprăvi ero ice.
În lucrările sale de maturitate, Hannah Arendt a cont inuat să
evoce puterea memor ie i ş i a reamint ir ii (vez i ma i ales prefaţa şi cap itolul „ Ce este autor itatea ?" din volumul Înt re t rec ut şi viito r, precum ş i volumul Voi rea d in Viaţa spi rit ul ui). Or i de câte or i a vorbit despre „abisul" dintre trecut şi viitor, şi despre libertatea individului „ inserat" între cele două, Arendt l-a pomen it pe August in - laolaltă cu o serie de alţi gând itor i esenţ ial i, precum Kafka, Heidegger , Hegel şi Nietzsche . ,,Nwnai în măsura în care gândeşte , iar asta înseamnă în măsura în care este «rară v ârstă » -un «el », cum atât de potr ivit îl numeşte Kafka , ş i nu un «c ineva » -, tră ieşte omul, în depl ina real itate a fi in ţe i sale concrete, în ab isul dintre trecut şi viitor. Abisul, bănuiesc , nu e un fenomen modern; poate că nu e n ici măcar un dat istor ic, c i e de -o seamă cu ex istenţa omulu i pe pământ. Ar putea foarte b ine să fie ter itor iul spir itulu i sau , ma i degrabă, calea trasată de gând ire, această mică potecă de ne-t imp pe care act iv itatea de gând ire o croieşte în spaţ iu-t impul oamenilor mur itor i şi în care urmele de gând ire, ream int ire şi anticipare salvează tot ce at ing de la ruina timp ului istor ic şi biografic.
Acest mic spaţ iu de ne-t imp d in chiar miezul timpului, spre deosebire de lumea şi cultura în care ne naştem , poate fi doar ind icat; el nu poate fi moşten it şi transmis ma i departe d in trecut. Fiecare nouă generaţie - de fapt fiecare nouă fi inţă omenească , odată ce
,., Ed. rom. cit., pp. 374 sqq. (n. tr.).
230 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
se insereaz ă între un trecut infinit şi un viitor in finit - trebuie să-l descopere şi să-l traseze din nou" (Arendt 1977, 13). Hannah Arendt socotea confruntarea acestora cu modernitatea concludentă
atât pentru forţa sa metateoretic ă, cât şi pentru dimensiunile sale epice. Aceşti oameni erau povestitori, invocând tărâmul memoriei şi în mod poetic, şi printr-un discurs raţional. Arendt obse rva adesea c ă povestitorul creeaz ă mitologia lumii moderne amintindu-şi şi reconstituind evenimente pe tărâmul atemporal care e memo ria. Mai târziu, ori de câte ori a citat din Kafka, Rahel Varnhagen ori Isak Dinesen -,':, Arendt s-a folosit de observaţiile şi ideile ei din teza de doctorat. În Con diţia umană o citeaz ă pe Dinesen :
