'
'
nu-şi poate fi propria-i raţiune de a fi, setea ei de perenitate şi sta-
238 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
torni cie prin cupi ditas relevă inutilitatea strădaniei omului de a- şi găsi s ăla şul ultim în lumea a ceasta. Ca ritas , care-i leagă pe om de Dumnezeu şi pe oameni între ei , este principiul transmundan ce constituie temeiul autenti cei comuniuni omeneşti şi totodată o relativizează total.
Hannah Arendt lu crează în cadrul distin cţiei fundamentale operate de Augustin între cele două cetăţi care-şi capătă trăsăturile speci fi ce potrivit naturii şi calităţii iubirii lor. În scrierile sale americane , Arendt s chimbă contextul şi cer cetează întemeierea drept novus o rdo seclo rum (Despre revoluţie , O riginile totalita rismului şi Înt re t recut şi viito r). E interesant de observat însă că , deşi le conferea o mare importanţă „ Părinţilor fondatori" ameri cani ca exponenţi ai nativităţii pentru a fi creat domeniile publi ce şi a fi constituit temeiurile instituţionale care să le asigure a cestora trăini cia, de la Augustin n-a avut pretenţii instituţionale similare. În teza de doctorat , Augustin în calita te de „ Părinte" al Biseri cii Romane din Afri ca de Nord are doar s curte apariţii. Arendt socote şte mult mai important rolul lui fondator în calitate de „ cel dintâi filozof' al ideii cre ştine de cetăţenie.
Fa cere , creaţie şi lu crare
În teza de do ctorat din 1929 , Hannah Arendt pune a ccentul pe deosebirea dintre „produsul" Creatorului ca extensie a Fiinţei şi
,,produsul" uman ce creează o „lume" înstrăinată. Aceasta e o importantă versiune timpurie a distincţiilor operate mai tâ rziu de Hannah în Condiţia umană între lucru , mun că şi a cţiune , pe de o parte , şi vita contemplativa , pe de altă parte. Varianta iniţială a tezei (Exemplarul A) e anterioară reevaluării de către Arendt a teoriei marxiste a valorii bazate pe mun că din anul ei de bursă Guggenheim , 1952-1953 , şi vorbeşte despre mun că în termeni mai apropiaţi de cei hegelieni şi marxişti. În mod semnifi cativ , când şi-a revizuit teza la în ceputul anilor '60 , pregătind-o pentru publi care , Arendt a păstrat tot a cest material din varianta iniţială a textului.
„SUITE DE GÂNDURI" 239
Aproapele, societatea şi comunitatea Conştiin p aude „chemarea", care duce „în a fara lumii". Însă caritas priveşte atât spre Creator, cât şi spre „aproapele", legând sufletul pelerin de amândoi. După „întoarcerea la dublul înainte" (Creatorul ca trecut şi viitor), întoarcerea finală la societas se obţine nu prin dependenţă, obişnuinţă şi cupiditas, ci prin egalitate, libertate şi caritas. În ultimul capitol al fiecărei părţi din teză, ,,însemnătatea aproapelui" este examinată în cadrul dublei paradigme a iubirii-cu
piditas şi a iubirii-caritas.
În scurta parte a treia, , Viaţa socială", Arendt prezintă bilanţul final şi modul cum se împacă diversele abordări asupra iubirii -ca
ritas din discursul adesea plin de contradicţii al lui Augustin . Ea întreabă „de ce iubirea de aproapele [ ... ] joacă un rol atât de important" în opera lui Augustin, cu toate că acesta vorbeşte despre o „libertate a alegerii" care „îl scoate pe individ din lume şi îi rupe legăturile sociale cu omenirea" (A :033348, 033353). Răspunsul este faptul vieţii sociale omene şti. , Ceea ce-l face pe aproapele meu să apa ră cu importanţa cerută pentru porunca iubirii nu e faptul că «am devenit pentru mine însumi o întrebare »." Ci „este mai degrabă o realitate preexistentă din punct de vedere istoric [ ... J, factualitatea istoriei", care prezintă comunitatea omeneas că, obâr
şia din Adam şi moartea lui Hristos drept „da ruri" existenţiale (A :033350) .
Tema relaţiei individ ului cu comunitatea omenească e prezentă
în toate scrierile lui Arendt, atât în cele din Germania, cât şi în cele din Americ a. Exegeza ei din 1929 asupra lui Augustin i-a oferit o cale de a înrădăcina „pluralitatea" în „multiplicitatea" societăţii omene şti, punând-o totodată în echilibru cu scopul comun colectiv.
În teza de doctorat, deloc surprinzător, Hannah face această
mişcare în cadrul poruncii creştine a iubirii de aproapele. Într-o notă de subsol din capitolul 3 al părţii a doua din teză scrie : , Între barea fundamentală pentru înţelegerea iubirii de aproapele poruncite de Isus este următoarea : Odată ce am fost răpit de Dumnezeu şi despărţit de lume, cum mai po t trăi în continuare î n lume ?"
240 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
(A :033345) . Răspunsul nu poate fi decât : ,,reînteme ind societatea".
Drept urmare, ,,noua v iaţă socială [ ... ] se de fineşte pr in iub ire reciprocă". Aceasta ia locul „dependenţe i rec iproce" şi, astfel, ,s farâmă legătur ile care -i înlănţu iau pe oamen i de lume în sensul or ig inar de cetate terestră" (A :033361). Nu are legătură cu „omenirea", ci cu „individul, fie şi cu fiecare ind iv id în parte". Colectivitatea este m ai degrabă totalitatea legătur ilor care ţin laolaltă „mulţi ind iv izi" decât un abstract „neam omenesc" ca atare.
Arendt a cont inuat să cerceteze această d ilemă pe tot parcursul scr ier ilor e i. Abordarea sa poate fi văzută drept o contrapondere implicită la parad igma „societăţii de masă" ce era deja anal izată
în an ii '20 şi '30 de sociologii germani (de pildă stud iile lui Lederer şi Weber despre birocraţie). Hannah a inclus conceptul de societate de masă în Originile totalitarismului; mai târziu, în Despre revoluţie, a reven it asupra probleme i soc ietăţ ii de masă depă şind gran iţele vieţii pr ivate ş i publ ice. Modelul negat iv in iţial al lu i Arendt a fost Revoluţ ia Franceză, pr in care „dreptur ile soc io-economice ale omulu i" ameninţau „lumea publică" a acţ iunii polit ice. Modelul ei poz itiv a fost Revoluţia Amer icană, care menţ inea pluralitatea punând „bariere" între comunitate şi indiviz i în societate şi totodată
constitu ind domen iul publ ic.
Teza de doctorat nu conţ ine n ici una d intre d ist incţiile între vita contemplativa şi vita activa or i între domeniul politic şi domeniul soc ial ce se regăsesc atât de pregnant în Condiţia umană. În schimb se face adesea refer ire la or iginalitatea conceptuală a lu i August in ş i ast fel, implicit, e pusă ma i nem ijlocit în legătură cu tema „nat iv ităţ ii", cel puţ in cât pr ive şte creat ivitatea filozofică.
Nic i chiar în repe tatele menţ iun i şi comentar ii admirative ulter ioare despre civitas a lui Aug ust in, Arendt nu-l compară ş i nu-l opune expl icit altor înteme ietor i de inst ituţ ii. Se poate ca trecerea lu i de la gând ire la acţiune să- i fi părut Hanne i Arendt ma i mult o cădere din harul filozofic decât o îmbogăţire a acestuia. În contextul teolog ie i, sch imbarea de perspectivă părea să impl ice inevitabil coborârea în „r ig id itatea dogmat ică".
„SUITE D E GÂNDURI" 241
Arendt face câteva aluzii fug itive la manifestările exterioare ale lui caritas în societas. ,,Lumea" ca loc al acţiunii îşi face doar scurt şi tentant apariţia drept „loc unde se întâmplă lucrurile" (A :033299).
De fapt , dacă Arendt ar fi publicat teza de doctorat în 1964-1965 , ace asta ar fi devenit parte dintr-un triptic ce unea cercetarea ei asupra filozo fiei existenţei umane în lume ( Condiţia umană) cu fe nomenologia revoluţiei în istorie (Despre revoluţie) . Toate cele trei texte au fost scrise sau revizuite la sfârşitul anilor '50 şi începutul anilor '60 , aşadar au constituit importante in fluenţe formative unora asupra altora şi toate asupra volumului Eichmann la Ierusalim. Teza de doctorat publicată se poate să fi oferit o paradigmă
pentru iluzoriul „punct de referinţă [ ... ] situat în afara lumii" pe care Arendt îl căutase în lupta ei cu problema „judecăţii". Di n 1929 până în 1973 , când a ţinut prelegerile Gifford la Aberdeen , cercul „suitelor de gânduri" ale Hannei Arendt fusese închis.
Revizuirile Hannei Are ndt, 1958-1965
Arendt nu şi-a revizuit în gol teza de doctorat. Propria-i evoluţie intelectuală şi discursul politic şi cultural din New Yorkul anilor
'50 şi începutul anilor '60 i-a modelat inevitabil reacţia la traducerea engleză. Însă , în mod remarcabil, nici una dintre revizuirile stilistice şi de conţinut pe care le-a adus Exemplarului A , fie sub formă interliniară , fie sub formă de text nou ad ău gat , n-a schimbat orientarea generală a analizei sale ori diversele componente ale acesteia .
Toate modificările par să fi avut drept scop să clarifice , să detalieze , să pună-n evidenţă ori să documenteze investigaţia lui Augustin asupra perechii nativitate-finitudine.
Această continuitate e remarcabilă ca mărturie a ataşamentului lui Arendt faţă de lucrarea sa din trecut în contexte ac tuale. E im portantă şi pentru că dovedeşte că abordarea asumat selectivă şi adesea critic ă a Hannei Arend t cu privire la opera mentorilor ei , Heidegger şi Jaspers , nu se schimbase substanţial din 1929 . Chiar varianta iniţială a tezei de doctorat (Exemplarul A) a deschis un orizont nou , punând la încercare fenomenologia heideggeriană a 242 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
Fiinţei şi filozofia existenţei concepută de Jaspers în laboratorul intelectual al întâlnirii lui Augustin cu Dumnezeu. Experimentul ei era îndrăzneţ.
Felul în care aplică Arende fenomenologia existenţei în studiul de caz asupra gândiri i lui Augustin dă na ştere unei lucrări de doctorat cu mai multe n iveluri de d iscurs. Quaestio august iniană
pr ilejuieşte o discuţie despre liberum arbitrium versus gratia, caritas versus cupiditas ş i civitas terrena versus civitas Dei. Însă quaestio, şi filozofia existenţei concepută de J aspers , î i oferă totodată Hannei şi muniţia cu care atacă teza lu i Heidegger potrivit căreia sensul Fiinţe i pentru individ e iremediabil modelat de negarea sa prin moarte. Caritas, aşadar, e temelia unei perspective fenomenolog ice d iferite - ,,ca să poată fi un început , a fost creat omul".
