La începutul anilor '60, Arend e se simţea su ficient de în largul ei în limba engleză pentru a lucra ma i în detaliu asupra temelor de bază şi a structuri i log ice ale tezei sale de doctorat în var ianta tradusă, înglobând câteva d intre celelalte ide i pe care le avea în lucru,însă fără să modifice obiectivele sale iniţ iale. Din acest motiv , argumentele din „ Ce este libertatea ?", Condiţia umană, Despre revoluţie şi Eichmann la Ierusalim par a se găsi chiar sub nivelul de suprafaţă al revizuirilor Hannei din Exemplarul B.
Rămâne să aflăm răspunsul la întrebarea de ce a întrerupt revizuirile la sfârşitul cap itolului r d in partea a doua şi a revenit la textul iniţial pentru ultimele pagini ale capitolulu i. O posib ilitate ar fi că n-a fost mulţumită de rezultatele de până -n acel punct şi a renunţat la id eea de a mai termina de revăzut manuscrisul până
la termenul prevăzut în contractul de publicare . Însă continuitatea dintre preocupările e i d in trecut şi cele actuale sugerează că nu aceasta era expl icaţia. Eseur ile sale despre l ibertate şi autoritate, Condiţia umană şi Despre revoluţie sunt pl ine de termeni şi probleme d in teza de doctorat. Temelia morală a comunită ţilor, lim itele liberulu i-arb itru, forţa constrângătoare a obişnuinţelor l umeşti ş i perspectiva aleger ii sunt toate supuse une i examinăr i cont inue din 1929 până în anii '50 şi începutul anilor '6 0.
„SUITE DE GÂNDURI" 243
După atenta parcurgere a materialelor disponibile la Biblioteca Congresului şi după discuţii cu prieteni şi colegi ai Hannei Arend e, n-am găsit nici o dovadă nemijlocită a planului urmat de Arend e în privinţa traducerii engleze a tezei. Avem doar dovada tăcută, şi t otuşi grăitoare a modificărilor ei interliniare scrise de mână şi a paginilor de text scris de mână adăugate în Exempla rul A, precum şi a celorlalte notaţii şi revizuiri marginale din noul text al Exemplarului B, pe care ea însă şi l-a dactilogr aliat. Textul din ediţia de faţă, înglobând toate revizuirile şi incluzând modi ficările redacţionale pentru a înlesni curgerea textului, este o a treia versiune a manuscrisului ce reflectă preocupările statornice ale Hannei Arende.
În urma examinări i versiunilor dactilografiate ale tezei din Fondul de documente Arendt de la Biblioteca Congresului, rezultă
limpede că Ha nnah a lucra t intens şi în mai multe rânduri la revizuirea traducerii E.B. Ashton. Diferenţele de font şi de stil ale marginaliilor atestă acest fapt. Însă pe tot parcursul redescoperirii lui Augustin calea pe care-o apucase în 1929 n -a fost abandonată
în favoarea alteia . Tonul şi tipul de discurs, precum şi accentul şi argumentaţia de fond din varianta iniţială a tezei rămân neschimbate. Drept urmare, însemnătatea acestui proiect de conservare provine doar în parte din mărturia pe care-o dă despre locul Hannei Arendt în discuţia germană asupra existenţialismului din anii
'20. Planul asumat al lui Arendt de a recupera şi aduce la zi teza de doctorat pentru a o publica în 1964-1965 atestă totodată şi rolul ei de punte de legătură. Procesul de revizuire a oglindit, în mod limpede, şi deopotrivă a influenţat scrierile sale despre politică, societate şi judecată morală din cea mai productivă perioadă a carierei . Revenirea Hannei asupra tezei de doctorat dă seamă de faptul că-l folosea pe Augustin drept critic radical ale cărui contestări la adresa predecesorilor lui într-ale filozofiei au constituit un model pentru propria ei critică la adresa tradiţiei.
Arend e a întrerupt procesul de revizuire a traducerii engleze c ând a ajuns la capitolul I al părţii a doua, însă nu înainte de a fi introdus conceptele augustiniene de importanţă capitală în propriile-i 244 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
scr ieri de la acea vreme : conceptele de nativitate, initiu m şi novi tas.
În ultima parte a secţiunii redactate, Arendt prelucra dubla noţ iune august in iană de lume -ca lume omenească const itu ită de oamen i şi ca univers fiz ic. Vorb ind despre aceasta din urm ă, anal iza atât in fluenţele filozofie i grece şt i, cât şi influenţele teolog ie i cre şt ine asupra noţ iun ii august in iene de cosmos, folos ind texte - Platon, Ar istotel, Plot in - preluate · în mare măsură d in notele de subsol din va rianta in iţială a tezei de doctorat. Hannah a adăugat, de asemenea, comentar ii lămur itoare la aceast ă secţ iune, acut izând tensiunea dintre viz iunea greac ă asupra cosmosului - înţeles ca etern şi necreat ( ca la Ar istotel) - şi concepţia creştină despre un cosmos creat şi firiit din punct de vedere temporal. Scopul e i era să demonstreze că, deşi „imitaţia " e un concept care acoperă ambele abordări, el nu este su ficient pentru a rezolva contradicţiile subiacente încercăr ii lu i August in de a un i filozofia greacă ş i teolog ia cre şt in ă.
Acesta e un bun exemplu pentru t ipul de modificări pe care le-a adus Arendt teze i sale de doctorat d in 1929. Tens iun ile sunt împinse şi ma i departe ş i puse ma i curajos în relie f, îns ă fără n ici o încercare de a ajunge la o rezolvare or i la un comprom is . D in păcate, Arendt n -a ma i continuat cu rev izu irile pentru a exam ina şi celălalt sens pe care-l conferea Augustin lumii -lumea constitu ită
de oameni. Se face refer ire la lume ca ,,loc unde se întâmplă lucrurile " ş i la comun itatea re înnoită pr in leg ătur ile ca ritas-ului, însă
discuţia despre „viaţa socială" şi cea despre „lumea" fenomenologică
nu sunt puse în leg ătur ă. L ipsa d in tez ă a comentar iilor pe tema asta e stran ie, având în vedere că aceast ă idee de lume e mult mai aprop iată de preocup ările constante ale Hanne i în leg ătur ă cu înteme ierea, comunitatea şi acţ iunea politică decât ideea de cosmos fizic. Dacă Arendt ar fi mers înainte pe aceste direcţii în cercetarea sa asupra lumii omeneşti, ,,perlele str ălucitoare " remarcate de Jaspers la He idelberg ar fi putut fi etalate cu totul altfel.
Mai departe, prezent ăm câteva exemple relevante de rev izu iri şi adăug iri pe care Hannah Arendt le -a adus traducer ii engleze a teze i sale de doctorat.
„SUITE DE GÂNDURI" 245
Partea întâi, capitolul r ( B :033 131-033 142) În Exemplarul B, Arendt adaugă multe citate din Augustin pe care iniţial le a şezase în notele de subsol la textul din 1929. De asemenea , adaugă direct în Exempla rul B mult material care în varianta iniţială a tezei apărea într-o anexă la Partea întâi. Ni ci una dintre a ceste modificări nu va fi semnalată aici în vreun fel anume , pentru că toate apar în originalul german şi nu constituie revizuiri substan
ţiale. În s chimb următoarele revizuiri sunt mai semni fi cative şi mai de substanţă. De exemplu, Arendt introdu ce un bilanţ criti c şi reflexiv asupra noţiunii augustiniene de dorinţă şi a modului cum se folose şte Augustin de tradiţia grea că. Ea adaugă în Exemplarul B a cest pasaj : Explicaţia pentru această neconcordanţă se găseşte în terminologia folosită de Augustin, pe care a preluat-o din tradiţia filozofiei greceşti chiar şi în contextele unde voia să exprime experienţe şi trăiri complet străine de această filozofie. Asta e valabil mai ales în cazul reflecţiilor despre appetitus, ce-şi au obârşia la Aristotel, prin intermediul lui Plotin. Aristoteldefinea moartea ca „răul cel mai de temut", însă fără ca în viziunea sadespre om să insiste asupra fricii de moarte. (B:033134) În următoarea adăugire la text, Arendt ia citate din Augustin care în varianta iniţială a tezei apăruseră în note de subsol şi le inserează
în Exemplarul B, adăugând totodată detalii mai apart e despre viaţa lui Augustin :
Fără-ndoială, în viaţa lui Augustin experien ţa crucială a fost moartea, şinu doar frica de moarte. În Confesiuni, descrie extraordinar de expresivce a însemnat pentru el pierderea celui mai bun prieten şi cum în urmaacestei pierderi „a devenit pentru sine însuşi o întrebare". După „ pierdereavieţii celui muritor" a urmat „moartea celui viu". Aceasta a fost experienţaîn urma căreia tânărul Augustin s-a aplecat pentru pri ma oară asupra luiînsuşi, când, la vârsta de nouăsprezece ani, s-a îndrăgostit de filozofiedupă ce a citit Hortensius (lucrare pierdură a lui Cicero, un îndemn înspre filozofia practică).
246 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
În Exemplar ul B, Arendt se preocup ă în mod special s ă sublinieze rol ul acestei experienţe a pierderii drept catalizator pentr u quaestio fenomenologic ă a ug ustinian ă. Experienţa prod uce „ frica de moarte", c ăci nimic altceva n u-l mai oprise c u atâta p utere de la
„pl ăcerile tr upeşti". Calea pe care i-o trasea ză Arendt lui A ugustin d uce departe de neoplatonism, la apostol ul Pavel , care, subliniază
ea, pân ă la urm ă l- a convins pe Augustin: ,,Nic ăieri altundeva în No ul Test ament n u i se mai atrib uie fapt ul ui morţii -iminent ul şi final ul «n u mai » al vieţii -o asemenea însemn ătate hotărâtoare.
Cu cât Aug ustin a devenit mai cre ştin în decurs ul lungii sale vieţi, c u atât a devenit mai pa ulin" ( B :033 136).
Fapt ul c ă în Exemplar ul B Arendt alege mai degrab ă s ă s ublinieze decât s ă minimalizeze c ăut ările lui A ugustin în orizont ul morţii e semnificativ. Tip ul de discurs ales de ea ne aminteşte imediat premisa heideggerian ă a angoasei determinate de moarte şi
,,sit uaţiile-limit ă" de la Jaspers , trecând totodat ă dincolo de coordonatele filozofiei germane a existenţei prin intermedi ul paradigmei a ug ustiniene a caritas- ul ui. În mod limpede, Arendt are în intenţie s ă-şi sensibilizeze p ublicul cu privire la „originalitatea" lui Augustin , şi la pr opria-i originalitate , s ubliniind în mod repetat c ă A ug ustin a transformat complet tradiţia filozo fic ă greac ă şi roman ă.
De exempl u, a utoarea inserea ză o digresi une despre ,lipsa de coerenţă" terminologic ă a l ui A ugustin pentr u a ilustra rol ul l ui în trans formarea tradiţiei. Moartea şi appetitus v ădesc nep utinţa individ ul ui în l ume, şi tot uşi au la bază o implicită posibilitate a permanenţei şi posesiei - ,,ceva ce poate fi obţin ut". Această tensiune , subliniată în Exemplar ul B , este o funcţie a „terminologiei lui A ug ustin". Pe tot parc urs ul tezei de doctorat, atât în varianta ini
ţial ă, cât şi în cea revizuit ă, Arendt reiterează ambig uit ăţile ce rezult ă din mod ul l ui A ug ustin de a folosi limbaj ul tradiţional grec şi neoplatonic pentr u a da glas noii sensibilităţi creştine ( B:033134).
La începutul anilor '60, Augustin e prezentat drept filozoful radical al propriei l ui perioade de tranziţie , forţând constrângerile imp use de limba şi credinţele pe care le moştenise .
„SUITE DE GÂNDURI" 247
Următoarea adăug ire conţ ine o temă hotărâtoare pentru gândirea polit ică a lu i Ar cndt: iubirea de lume a fi inţe i umane ş i per manenta zădărnicire pe care-o presupune aceasta. Iub irea de lume apare d in frica de moarte ş i d in nevoia imper ioasă de a rid ica un bast ion tra inic împotr iva e i. Acest efort nu poate avea nic icând sorţ i de izbândă. Ş i totuş i, expl ică const itu irea lum ii ca loc al locuir ii omeneşt i. Arendt introduce d ist incţ ia augustiniană d intre cupiditas şi caritas la sfârş itul acestu i capitol, und e adaugă: ,,A'.ugustin numeşte iubirea corectă caritas : «rădăc ina tuturor relelor este cupiditas, rădăcina a tot binele este caritan>. Totuşi, iubirea corectă
şi iubirea greş ită (caritas ş i cupi ditas) au ceva în comun: dor inţa care tânjeşte, ad ică appetitus. Pr in urmare, Augustin avert izează:
«Iub iţi, dar aveţ i gr ijă ce iubiţ i»" (B :033139).
În sfârşit, Arendt adaugă câteva pag in i cu note scr ise de mână
la finalul cap itolulu i I al părţii întâ i d in Exemplarul A, aducând detal ii despre loc alizarea „spaţ iulu i" veşn icie i pr in care trece „nu încă" în drumul său spre „nu ma i". Aceste note, care au fost rev izu ite ş i redactilografiate pentru Exemplarul B, evocă o temă he idegger iană semn ificat ivă, însă cu modulaţ iile t ip ic augustin iene ale lui Arendt. La fel ca în cazul d iscuţiilor dinainte despre moarte şi appetitus, Arendt integrează în analiza ei asupra lu i Augustin mai multe exemple de puncte în care acesta se întâlneşte cu şi, respectiv, se desparte de neoplaton ic i, în spec ial de Plot in . Deş i prezentul este în aparenţă „real", med ita Augustin via Plotin, ,,cum poate fi real prezentul (pe care nu -l pot măsura), de vreme ce nu are
«spaţiu »?" (B:033136). Şi totuş i exper ienţa contraz ice aparenta imater ial itate a timpulu i şi a v ieţii, care „întotdeauna fie încă nu sunt, fie nu ma i sunt". Oamenii măsoară timpul în „spaţ iul" spir itulu i lor, un spaţiu pe care Augustin îl numea memoria şi care transcende
,,ş i viaţa, ş i timpul" (B:033137).
