„Toate necazurile pot fi îndurate dac ă le pui într-o poveste sau dac ă spui o poveste despre ele" (Arendt 1958a, p. 175f -,':.
Nativitate
Conceptul de nativitate nu e esenţial doar în cadrul modului în care şi-l însu şeşte Arendt pe Augustin; e esenţial şi în cadrul propriei ei gândiri şi are o însemn ătate aparte pentru viziunea sa de mai târziu asupra domeniului public. Contextul conceptului este creat în varianta iniţial ă a tezei de doctorat (A :033 290-033 292).
Dar termenul „nativitate" ca atare Arendt îl adaug ă abia în textul revizuit ulterior, ad ăugând deopotriv ă mult material şi explicându-i mai în am ănunt înţelesurile şi conotaţiile ( B :033 187-033 188; 033 190). Accentul pus de Augustin pe „intrarea în lume prin na ştere" ca model al creativităţii umane şi premis ă a libertăţii îi permite Hannei Arendt să pună în discuţie noţiunea heideggeriană
de „moarte sau finitudine" ca izvor al acţiunii.
Foarte aproape de termenul ad ăugat „nativitate" în secţiunea din Exempl arul B a capitolului I al părţii a doua se găsesc noi referiri la „recunoştinţa pentru faptul în sine că ne-a fost dată viaţa" ca „izvor al reamintirii" şi, de asemenea, la reamintire drept cauz ă pentru
-.•: Pseudonim literar folosit de scriitoarea daneză Karen B lixen (n. tr.).
,·:1, Condiţia umană, ed. cit., p. 228 (n. tr.).
„SUITE DE GÂNDURI" 231
care „suntem capabili să acţionăm ca începători şi să punem în scenă povestea omenirii" (B :033 187, 033 190). Acestea sunt doa r indicii ale legătur ilor dintre noile începutur i ş i povest ire pe care Arendt le dezvoltă ma i bogat în gândirea sa pol itică, spunând că
a trecut înapoi puntea anilor d in 1960 până -n 1929 ca să-şi sporească tema in iţială , anume „faptul de a fi devenit".
În capitolul despre , Acţiune" din Con diţia umană, Arendt îşi începe analiza atingând coarda augustiniană a nativităţii , care apoi răsună pe tot parcursul aceste i secţiuni esenţiale din carte. Fără
libertate şi temeiul ei care e nativitatea , nu există acţiune omenească
pe lume, iar domen iul pol it ic (,,spaţ iul public") d ispare cu totul.
La fel cum a procedat cu multe alte „suite de gândur i" preferate ale e i, Arendt a revenit de mai multe ori la conceptul-cheie de nativitate, citând adesea textul latinesc din Cetatea lu i Dumnezeu
(XII, 20) care i-a insu flat interpretarea : ,,ln it ium ut esset, creatus
est homo, ante quem nemo foit" (Arendt 1977, p. 167; vezi şi Arendt 1973 , pp. 212-213 , 215; 1958b , p. 177; 1978b , vol. 2, pp. rn8-n o).
Eseul e i „Ce este libertatea ?" -a căru i primă versiune a apărut în 1960 , pe când Arendt era în plin proces de revizuire a tezei de doctorat -e tipic pentru felul în care foloseşte ea termenul. ,,Pentru că omul este un început, el poate începe; a fi o fi inţă omenească e totuna cu a fi l iber. Dumnezeu l -a creat pe om ca să pună pe lume facultatea de a începe : l ibertatea" (Arendt 1977, p. 167). În Or igin ile
total itar ismulu i, la sfârşitul capitolului esenţial despre , Ideolog ie şi teroare", pe care Arendt l-a adăuga t în ediţia a doua a cărţii în 1958, citatul din August in referitor la nat ivitate apare din nou, de data asta în sprijinul ide ii că „noile începutur i" d in l ibertate , pe care în altă parte Hannah le numea „m iracole", sunt mereu posibile, chiar şi î n cadrul une i forme de guvernământ noi şi fără pre cedent : totalitar ismul. , Dar e de asemenea adevărat că fiecare sfârşit în istor ie cuprinde în mod necesar şi un nou început; î nceputul acesta este singura promisiune , singurul «mesaj » pe care îl poate aduce vreodată un sfârşit. Începutul , îna inte de a deveni un eveniment istoric , este capacitatea supremă a omului; din punct 232 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
de vedere politic, el este identic cu libertatea. Initium ut esset homo creatus est - «ca să poat ă fi un încep ut, a fost creat om ul », a sp us Aug ustin. Încep utul acesta este garantat de fiecare no uă naştere; el este, cu adevărat, fiecare dintre oameni" ( OT, p . 479t·.
Făr ă lectura lui Arendt asupra lui A ugustin, pe care ea îl omagia drept cel dintâi filozof al voinţei şi „sing ura" minte filozofică a romanilor (Arendt 1978b, voi. 2, p. 84t·�·., e gre u s ă ne imagin ăm din ce context ar fi p ut ut l ua na ştere analiza sa despre libertate şi relaţia dintre libertate şi politic ă. În teza de doctorat dedicat ă l ui Augustin a u răsunat primele note, care a u reverberat apoi pe tot cuprins ul operei ei, practic pân ă la ultim ul l ucr u pe care l-a scris pentr u publicare, şi anume volumul doi, Voi rea , din Viaţa spi ritului.
Acolo, Hannah citează înc ă o dat ă, de fapt, c um avea s ă se dovedeasc ă, pentr u ultima dată, acelaşi fragment din A ug ustin despre cum Dumnezeu l-a creat pe om ca să p un ă pe lume noi începuturi :
,,Însăşi această capacitate de a începe îşi are r ăd ăcina în nativitate, şi nicidecum în creativitate, n u într-un dar, ci în fapt ul că noi fiinţe omeneşti, noi oameni, apar iar şi iar pe l ume în virt utea na şterii".
Arendt numeşte „opacă" arg umentaţia lui A ugustin asupra acestui punct : ,,pare a n u sp une nimic mai m ult decât c ă suntem osân diţi a fi liberi în virt utea fapt ul ui de a ne fi n ăsc ut, indiferent dac ă
iubim libertatea sa u ne rep ugnă arbitrari ul ei" . Probabil Arendt spera c ă acestei opacit ăţi avea s ă-i ia locul limpezimea odat ă ce va fi încheiat al treilea vol um din trilogia ei : judeca rea. Facultatea omenească a j udecării Arendt o n umeşte „nu mai puţin misterioasă
decât fac ultatea de a începe" (i bid., voi. 2, p . 217) . �·-�·-�·. Chiar dac ă
mister ul n u e rezolvat în ultima lucrare a Hannei, cea dintâi lucrare a ei, dedicată l ui A ug ustin, ofer ă indicii importante şi interesante .
,·. Ed. rom.: Hannah Arendt, Originile totalitarismului, tr. Ion Dur şiMircea Ivănescu, Humanitas, Bucureşti, 2014, p. 589 (n. tr.).
,·n•. Viaţa spiritului, ed. cit., p. 266 (n. tr.).
,·:,h': Pentru ultimele trei citate, v. Viaţa spiritului, ed. cit., p. 383 (n. tr.).
„SUITE DE GÂNDURI" 233
Con ştiinţă şi judeca tă
În tălmăcirea lui Arend t, caritas augus tinia nă implică o depl asare
„în a fara lumii" urma tă de o triplă „în toarcere": o în toarcere spre vii torul morţii şi al reunirii cu Crea torul; o în toarcere la origi nea istorică a vieţii prin creaţie; şi o ultimă întoarcere la lumea constituită, care rena şte prin „na tivi ta te". Arend t avea să soco tească aceas tă
triplă în toarcere un vehicul deosebi t de folosi tor pen tru a cerce ta problema , însem nă tăţii aproapelui". Avea să se dovedească aplicabil în aceea şi măsură şi scrierilor ei ul terioare, poli tice din America. În acele scr ieri de mai târziu, problema p uncrului de obse rvaţie propice judecăţii a trecu t în prim -plan . În momen tul morţii sale, Are ndt tocmai începuse lucrul la cel de-al treilea volum,judecarea, din Viaţa spirit ul ui . În majoritatea scrierilor ei anterioare ( Condiţia umană, Eic hmann la Ier usalim şi mai ales primele două volume din Viaţa spirit ul ui) apar ori sunt sugera te fără a fi dezvol tate comple t diverse „sui te de gânduri" despre judeca tă . Îri Între trec ut şi viitor şi Viaţa spirit ul ui, comen tariile despre viziunea lui Ka fka şi a lui Heidegger asupra timpului şi a dis tanţei cri tice par să fie ecouri ale paradigmei augustiniene . Deşi prelegerile Hannei Arendt despre Critica fac ultăţii de judecare a lui Kan t sun t foarte sugestive, le lipse şte to t con tex tul perspec tivei oferi te de pun tea de legă tură
care e teza de doctora t. Veriga de legă tură lipsă este faptul că Arendt foloseşte memoria drep t „spaţiul" dintre trecut şi viitor, care e co ntextul exis tenţial al ac tului men tal al judecării.
Han nah Arend t vorbeşte despre „conştiin ţă" drep t vocea lăuntrică „de la Dum nezeu" . Călă toria spre n un e sta m-ul memoriei e începu tă pentru că „legea face apel la conştiinţă" şi pune capă t
,siguranţei obiş nui nţei". Aşadar, baza judecăţii morale nu es te neutra „chemare" heideggeriană prilejuită de angoasă; dimpotrivă, conştiinţa e dovadă de caritas, care leagă crea tura de Crea torul său şi apoi de semenii săi. Prin urmare, conştiinţa vorbe şte pe limba lui Dumnezeu, dar es te „înlăun trul nostru". Limba lumii es te „o limbă străină" (,,gura altuia"). Ea es te rea numai în măsura în care
„de termină fiinţa omului, fie ea bună ori rea, din a fară şi din ceea 2.34 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
