ne-a fost dată viaţa [drept ... ] izvor al reamintirii (B :033 187) . În Exemplarul A , tema nativităţii e introdusă implicit: Dacă privim din nou la dorinţă în cadrul acestui context Creator-creator, vom vedea de ce lepădarea de sine ce apare în urma dorinţei s-ar putea numi pseudocreştină [ . . :] pentru că de presupoziţia iniţială a acestei
„referiri înapoi" [ . . . ] deja s e leagă o intenţie de a-l înţelege pe om drept
. ,,a fi creat de D umnezeu" (a Deo creatum esse). [ . . . ] Indiferent ce e creatura, ea trebuie ca mai întâi să fi devenit. Structura fiinţei ei este formată
din geneză şi schimbare (fieri şi mutari). Creatorul este Fiinţa ca atare.
(A:033291)
În Exemplarul B , Arendt obse rvă de asemenea că întoarcerea la Creator prin imitaţie „nu e o chestiune de voinţă şi de hotărâre liberă; ea exprimă o dependenţă inerentă faptului de a fi creat [ ... ]
dependenţa omului [ ... ] se bazează exclusiv pe reamintire "
(B :033187) . Interesant e că legătura dintre dependenţă şi re amintire nu reapare în scrierile ulterioare ale lui Arendt în care nativitatea e integrată într-un context explicit politic .
260 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
În scr ier ile sale de ma i târz iu, Arendt mută tema nat iv ităţ ii
( ,,in it ium ut e sset") d in contextul ei fenomenolog ic in iţ ial în cadrul anal ize i despre l iberul-arb itru şi acţ iunea în spaţiul public.
În Con diţia umană, Hannah foloseşte aceea ş i tehn ică pentru a face trecerea lu i car itas de la defin iţ ia in iţ ială, ca iubire de Dumnezeu ş i de ce ilalţi de dragul lu i Dumnezeu, la cea nouă, ca bază a legătur ilor comun it are, fără acel „de dragul a ceva". Însă tranz iţ ia se man ifestă deja în întrebarea centrală a teze i de doctorat : cea pr iv itoare la „ însemnătatea aproapelu i" pentru o fenomenolog ie
,,în a fara lum ii".
Potriv it lu i Arendt, ream int irea este o l in ie de analiză esenţială
care face legătura între nativitate şi temporalitate, având în vedere că memoria este „spaţiul" dintre trecut şi viitor în care se desf'aşoară
„căutarea" de către om a Creatorulu i. Exemplarul B ext inde mult secţiunea ded icată memor ie i ş i clar ifică relaţ ia d intre memor ie ş i celelalte aspecte asociate cu Existenz ind ividuală. În Exemplarul B, memor ia e echivalată cu con şt ienţa, de fin ită drept un mod fundamental de dependenţă şi pomenită ca dovadă a abisulu i dintre esenţă ş i existenţă şi faptul că Dumnezeu este deopotr ivă „înlăuntrul" şi „în afara" omului. E limpede că în Exemplarul B căutarea unu i „raport cu sursa" se îndepărtează de accentul pus în Exemplarul A pe „ F iinţa" he idegger iană în favoarea accentulu i pe care Hannah Arendt, în ch ip de contr ibuţ ie personală v ia August in, îl pune pe „nat ivitate" ş i pe reamintire.
O altă „suită de gânduri" ce derivă din tema centrală a nativităţii este ideea de om ca actor ş i povest itor. Această legătură nu se găseşte în Exemplarul A, iar în Exemplarul B e prezentă doar sub forma unor scurte menţiun i. Tema joculu i actor icesc şi a povestirii se dezvoltă în legăt ură c u temele ce ţin de nativ itate, novitas şi reamint ire . D iscuţia în marg inea acestor sub iecte are loc acolo unde Arend e îşi reglează implicit or i explicit conturile cu Heidegger.
În Exemplarul B ea scr ie:
Omul a fo st creat de dragul înnoirii, novitas. Cum omul poate să-şi cunoască, să fie conştient de şi să-şi amintească propriul „început" sau
„SUITE DE GÂNDURI" 261
propria origi ne, el este capabil să acţioneze ca începător şi să pună înscenă povestea omenirii.
Totul are un început [ . .. ] începe o nouă poveste. (B:033190) Comen tar iile lu i Arend t din Exemplarul B despre principium versus ini tium au legătură tot cu nativ itatea. , Începu tul" capă tă nume d ifer ite în funcţ ie de agen tul care -l de termină - d iv in sau uman.
, Augus tin face o d istincţie între începu tul lumii ş i începu tuţ timpulu i, care existau, amândouă, îna in tea omului ş i a începu tului omulu i" ( B :033 190). Principium sugerează rolul de conducere al Crea torului, în vreme ce initium, s imbol iza t de naş tere, devine capac ita tea celui ce mai întâi s-a născut - ind iv idul uman . Arend t adaugă în Exemplarul B o importan tă refer inţă la Heidegger, marcând as tfel despărţirea de men torul e i.
Memoria (reamintirea), şi nu aşteptarea {de pildă aşteptarea morţii dinconcepţia lui Heidegger) e cea care-i dă existenţei umane unitate şi întregime. Prin aceea că face prezente şi menţine prezente atât trecutul,cât şi viitorul, adică memoria (reamintirea) şi aşteptarea ce decurge dinea, prezentul în care ce le două coincid determină existenţa umană.
Această posibilitate omenească îi conferă omului partea lui de „imuabilitate" {B:033192).
Răul, care e opusul felulu i de a acţ iona imago Dei , es te o temă
dezvol ta tă mult ma i mult în Exemplarul B. Răul de fin it drep t despărţire de Dumnezeu „este în primul rând una dintre structurile de bază care guvernează conduita umană", însă e ma i degrabă o trăsă tură nega tivă decâ t o carac ter istică fundamen tală ( B :033 190).
Arend t scr ie : , Cum n ic i o parte d in aces t univers, n ic i o v iaţă de om [ ... ] nu poa te avea însemnă ta te propr ie de s ine s tă tă toare, nu poa te exis ta n ic i un «rău » (malum). Exis tă numa i „lucrur i bune"
(bona) în ord inea lor cuvenită, care po t doar să pa ră rele d in perspec tiva efemeră a ind iv idului (singulum) . Aceas tă trăsă tură, de a fi bune, [ ... ] un iversul o revarsă asupra lor" ( B :033 196).
Exemplarul B e remarcab il şi pentru d iscursul foarte lung, şi subs tanţ ial rev izu it, despre neopla ton ism în general ş i despre 262 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
concepţ iile greceşti asupra un iversulu i în part icu lar . De p ildă, în Exemp laru l A armonia e de fin ită drept concordanţă cu legea eternă . În Exemplarul B, Arendt vorbeşte în cont inuare pe larg despre „legea eternă" şi introduce o schimbare d iscretă : Când Augustin spune [ . . . ] că tot ce „este just şi legiuit în legea trecătoare decurge din legea eternă", nu se gândeşte neapărat la [B:033197] Dumnezeu ca legiuitor etern, ci mai degrabă spune că legile care determină
mişcările şi acţiunile părţilor decurg [ . . . ] din [ . . . ] întreg. (B:033196-033197)
Începând de la B:033197, Arendt adaugă text complet nou. Intenţ ia e i viz ibilă este să sublin ieze îndepărtarea lui Augustin de „trad iţ ia"
vremii sale, dând fi lozofia lu i drept exemplu de „nativitate": Aceste speculaţii despre Fiinţa etern-durabilă şi univers sunt de sorginte platonică. Concepţia lui Augustin despre lume provine, în parte, dintr-o tradiţie care a durat de la Platon p ână la Plotin. Problema unui început al universului, atât de neliniştitoare pentru Augustin, care are ştiinţă de un început stabilit graţie Creatorului, pusese-n încurcătură această
tradiţie încă din prima clipă. (B:033197)
Arendt spune ma i departe :
Nu e deloc exagerat să spunem că acest concept de Fiinţă ca universatotcuprinzător a exercitat · o influenţă enormă asupra gândirii lui Augustin. [ .. . ] Vom descoperi că pentru relaţia Creator-creatură viziuneacreştină despre lume este, de departe, mai imp ortantă şi mai hotărâtoare.
Cu toate astea, nu trebuie să neglij ăm influenţa pe care-a avut-o asupralui Augustin filozofia greacă, iar aceasta e vizibilă cel mai mult în concep
ţia sa despre univers. Mai mult, Augustin a putut să ajungă la ideea luide dublu „înainte" numai deturnân d contextul conceptual creştin.
(B:033197, 033193)
