[de interpretare] , se cuvine însă s ă degaj ăm fiecare dintre momente
[constitutive ale structurii] în calitatea lor de fenomene" ( Heidegger 196 2, p. 65) �':.
Unitatea metodologic ă ce rezult ă în urma unei quaestio unice a dat sens varietăţii experienţei de „aruncare" în lume a Dasein-ului.
În plan conceptual , în schimb , din perspectiva lui Arendt problema autoînţelegerii Dasein-ului rămânea încurcată. Heidegger a încercat să schiţeze o cale de ieşire din „supunerea faţă de lume" a Dasein-ului prin „reiterarea autentic ă" a „posibilit ăţilor care s-au redus la una singură" ca alegere conştientă. Aceast ă „stare de hotărâre" trebuia deosebită de risipirea obi şnuită în „varietatea infinită de posibilităţi imediate ce i se ofer ă, din confortul , super ficialitatea şi felul său obişnuit de a se dezimplica" pe care le presupune „maniera publică
predilect ă de a interpreta ast ăzi Dasein-ul" (ibid., pp. 437 , 435f·':.
Arendt a transformat reiterarea de la Heidegger în „imitaţie" la Augustin , a de finit-o drept temei al alegerii libere „ în afara lumii"
şi i-a stabilit drept continuare o c ălătorie de „întoarcere" la „comunitatea" dintr-o lume în care „noile începuturi" ( ,,nativitatea") şi
„ întemeierea" pot fi scăparea din capcana hermeneutică, atât în cadrul interpret ării , cât şi în cadrul existenţei. Starea care trebuie evitat ă este habitus, obi şnuinţa , termen folosit şi de Heidegger , şi de Arendt. Arendt a preluat acest termen din analiza lui Augusti n asupra lipsei de judecat ă a cupidit ăţii (ve zi A:0333 20); mai târziu , autoarea avea s ă-l foloseasc ă pentru a descrie mentalitatea nazistă
a lui Adolf Eichmann ( ,,banalitatea"). Habitus apare în teza de doctorat din 1929 şi e păstrat ca atare , neschimbat , în revizuirile
.·, lbid., p. 55 (n. tr.) .
• •,;•, Ibid., pp. 510, 508 (n. tr.).
276 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
l ui Arendt d in anii '60. Ciuda t e că tocma i He idegger pare să se fi preda t „spaţiul ui p ubl ic" al German ie i naz is te d in anii '30 , în vreme ce tânăra l ui s tuden tă a fug it în Franţa şi, în tr-un final , la New Yor k.
S ufle tul peler in de la A ug us tin „şi-a ad una t sinele d in ris ip ire şi d in confuz ia lumii" cam la fel ca Dasein-ul de la He idegger. Însă
Arendt ave rtiza în 1929 că o asemenea retragere n u e doar o simplă
înstrăinare , ci are la bază restructurarea acelei quaestio fundamentale (,,problema tica" de care se oc upă He idegger). F uga de risipire susc ită no i întrebăr i.
Cu cât s-a retras mai mult în sine însuşi [ .. . ], cu atât mai mult „a devenitpentru el însuşi o întrebare" [quaestio mihi factum sum]. Aşadar, Augustinnu opune pierderii sinel ui în risi pi re şi în confuzia lumii o sim plă
retragere în sine însuşi, ci mai degrabă o răsturnare a întrebării î nseşi.
(B:033149)
He idegger îşi începe preleger ile despre Fiinţă şi timp c u aceea şi serie de citate augustiniene ca să demonstreze că , ,,determinându-se pe sine ca fi inţare", Dasein-ul „porneşte de fiecare dată de la o posibil itate" (He idegger 1962, p. 69) �':. În la tină , A ugustin întreabă :
„ Quid autem propinquius me ipso mi hi ?" (,,Însă ce e ma i aproape de mine decât m ine îns umi?") . Răsp unsul , rel ua t de Heidegger , este „ego ce rte la bo ro hi c et la bo ro in meipso : factus sum mi hi te rra
dijficultatis et sudo ris nimii" (,,E u un ul în or ice caz mă străd uiesc în aceas tă pr ivinţă ş i mă s trăd uiesc în priv inţa mea. Am deven it pen tru mine îns umi un pământ nepr ieln ic şi care îmi cere nesp us de m ultă osteneală"f:�•:. Cu toate că şi Arendt, şi Heidegger se folosesc de Confesiuni, ma i ales de Car tea a X-a , He idegger î ş i l im itează sfera de anal iză la quaestio pr ivitoare la Existenz pământească.
Teza de doctorat a lui Arendt are în vedere un obiectiv mai vast.
La pr ima vedere , ideea de ca ritas de la Arendt amin teşte imed ia t
,·, lbid., p. 59 (n. tr.).
-td; lbid., p. 60, n. 1 (n. tr.).
HEIDEGGER : ARENDT ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR 277
de „grija " [Sorge] heideggeriană. Însă la o privire mai atentă se poate vedea că pentru Heidegger „grija " nu e altceva decât fiinţa Dasein-ului, şi ea nu implică nativitatea. Semnificaţia ontologică
a grijii este temporalitatea, şi se dezvăluie ca „loc -de-deschidere al lumii". ,,Constituţia ontologică a lumii ", unitatea semnificativităţii, se întemeiază pe relaţia „caracterizată de grijă " a Dasein-ului cu lumea ca dat . Alţi termeni care au legărură cu „grija " sunt „angoasa",
„izolarea " şi „moartea ". Toţi exprimă legăturile Dasein-ului cu, dar totodată înstrăinarea sa de, ,,cotidianitatea " ,,impersonalului «se »"
şi de „spaţiul public " al lumii (ibid., pp. 416-417r·.
Are ndt propune în teza de doctorat o definiţie di ferită a grijii şi reia apoi în repetate rânduri, pe tot parcursul carierei, premisa
„iubirii " propusă de ea. Miezul înţelesului acesteia este posibilitatea de a „reconstrui " relaţii cu ajutorul prieteniei, al iertării şi al legăturilor sociale. Caritas, pe care Arendt o folosea fie ca „iubire de aproapele ", fie ca „agent coeziv " mental, fie ca legătură a creaturii cu Creatorul său, este un „miracol" posibil în po fida morţii, care e neputinţa instalată prin obi şnuinţă a voinţei şi risipire în apartenenţa-la-lume. Analizând eforturile lui Augustin de a se extrage din moştenirea greacă a raţionalismului ontologic, Arendt a elogiat reorientarea lui către un „context cu totul diferit ". Dezangajarea stoică şi teleologiile neoplatonice au ratat spectacolul pove ştii umane . Câmpul memoriei (în plan interior) şi comunitatea omenească (în plan exterior) au înlesnit o răsturnare a ontologiei morţii.
La Augustin, Arendt a găsit principala ei metaforă, a „nativităţii ", înglobată în puterea iubirii (caritas) care, potrivit lui Augustin, re petă creaţia cu fiecare nouă naştere, cu fiecare act de voinţă morală
şi cu fiecare nouă şi contingentă „constituire " a lumii prin acţiune (vezi B :033157) .
Con fruntat cu moartea, Augustin e cuprins de frică şi caută
statornicia nu în „reiterare ", în acceptarea hotărâtă a tradiţiei sau chiar într -o apropiere de Fiinţa existenţială. Ci, mai degrabă ,
,·. Ibid., pp. 483, 491 (n. tr.).
278 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
