Heidegger a afirmat că „tradiţia" uitase viziunea presocratică despre Fiinţa pură. ,,Problematica" de care se ocupă el este natura ascunsă
a Fiinţei în istoricitate [discursul istoric ] şi în „cotidianitatea"
umană. În contextul Americii postbelice şi post-Holocaust, Arendt a folosit metoda heideggeriană a „destrucţiei" pentru a defini dilema modernă drept natura ascunsă a esenţei libertăţii în politica
,·. Originile totalitarismului, ed. cit., p. 589 (n. tr.).
282 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
societăţii de masă. Privilegiind un punct de observaţie care este
„în, dar nu din" lume, Arendt a obţinut punctul arhimedic decare Dase in-ul heideggerian nu avea parte din pricina imersiuniilui în „spaţiul public" al „impersonalului «se»".
Accentul pe care teza de doctorat îl pune asupra întoarcerii, anativităţii şi a întemeierii dă seamă de interesul manifestat deHannah Arendt încă de timpuriu faţă de dilema morală a observatorului cu privire la lumea publică, chiar dacă în text nu există
aluzii politice directe. Ideea de a întemeia noi comunităţi moraleîn Germania anului 1929, folosind drept călăuză civ itas De i augustiniană, s-a transformat până la urmă, la Arendt, în ideea nativităţiiexplicit politice a noilor „comitete", ,,spaţii publice" şi „soviete" dinAmerica. În interpretarea Hannei Arendt, esecul traditiei în c\.
,
,
înţelege Fiinţa a devenit eşecul acesteia în a înţelege fenomenologiacreativităţii, spontaneităţii şi libertăţii.
CĂI SEPARATE :
MEMORIA CA SEDIU AL CONŞTIENŢEI
Arendt a învăţat de la Augustin că „memoria (reamintirea), şi nuaşteptarea (de pildă aşteptarea morţii din concepţia lui Heidegger)e cea care-i dă existenţei umane unitate şi Întregime" (B:033192) .
În memorie, viitorul se scurge prin prezent înspre trecut (veziB:033182-033186). ,,Potrivit lui Augustin, timpul nu începe în trecut, avansând apoi, prin prezent, spre viitor, ci apare din viitor,curge, aşa-zicând, înapoi prin prezent şi se sfârşeşte în trecut"
(B:033152). Augustin foloseşte memo ria pentru a desemna acel
„spaţiu" (nu ne stans sau nu ne aete rnitat is) dintre trecut şi viitor încare creatura se retrage din lume, şi defineşte spaţiul respectivdrept „sediu al conştienţei". ,,Deschiderea-luminatoare" sau „calea"
de la Heidegger devine acum, la Augustin, punctul de observaţiesituat între trecut şi viitor. În optica lui Arendt, Augustin spunecă, ,,atunci când îl caut pe Dumnezeu sau când caut viaţa fericită,HEIDEGGER: ARENDT ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR 28.3
eu de fapt «cutreier pr in memor ia mea şi nu [le] găsesc în a fara ei»". Memor ia „presch imbă trecutul într -o pos ib il itate v iitoare"
ş i deopotr ivă „ pro iectează" creatura, d intr -o a şteptare v iitoare a morţii, înapoi în amintirea trecută a fer icirii ş i a Creatorulu i ca izvor al ei ( B:033183). , Numai refer indu-se înapoi, dinspre existenţa mur itoare, la izvorul nemuritor al aceste i ex istenţe poate omul creat să găsească determinantul fiinţe i lu i" ( B:03318 5). Rea mintirea, aşadar, , înseamnă, înainte de toate, aducere-aminte" sau „adunare,
«a mă aduce, a mă aduna d in risipire »", şi e totuna cu a (mă) ,măr turis i" ( B:033 184).
Contrastul d intre viz iunea lu i Arendt - cont inuumul august in ian al v iitorulu i „proiectat înapo i" în „trecutul aborig inar" -
şi v iz iunea paralelă, dar d ifer ită a lu i He idegger despre t imp este semn ificat iv .
Doar fiinţarea care, în fiinţa sa, este în chip esenţial orientată către viitor,astfel încât, liberă fiind pentru moartea sa, ea poate, odată ce s-a izbitde ea, să se lase reproiectată către locul său factic de deschidere [ .. . ]
poate ca, transmiţându-şi ei înseşi posibilitatea moştenită, să îşi asumepropria stare de aruncare şi să fie prezentă-în-clipă pentru „timpul său".
(Heidegger 1962, p. 437r''
În notele nedatate de la B iblioteca Congresului (Fişierul 68) pregăt ite pentru o ser ie de preleger i Yale, e interesant de obse rvat cu m Arendt cop iază în mod selectiv c itate d in Sein und Zeit. Ea alege a firmaţia lui He idegger că „trecutul esenţial prov ine, a şa-z icând, din viitor" (ibid., p. 326);',;',. Însă notează şi comentariul lui potrivit căruia „evităm cu bună ştiinţă termenul «acţiune»";':;•,;•, (ibid., p. 300).
Citatul întreg d in He idegger e şi ma i grăitor pentru contrastul d intre modul lu i şi cel al lui Arendt de a înţelege acţ iunea în context temporal. ,,Acţiunea" trebu ie interpretată în sens larg, spunea He idegger, şi trebu ie să cupr indă deopotr ivă· ,,pas ivitatea rez isten-
,·, Fiinţă şi timp, ed. cit., pp. 509-510 (n. tr. ).
'°"'' Ibid., p. 431 (n. tr.).
''""''' lbid., p. 398 (n. tr.).
284 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
ţe i". Alt fel „el dă curs une i neînţeleger i în ontolog ia Dasein-ului, lăsând impres ia că starea de hotărâre ar fi un comportament cu totul deoseb it al facultă ţii practice, aceasta fi ind opusă cele i teoret ice" (i bid.r. Arendt a adoptat o poz iţie m ai radicală decât a mentorulu i e i. În Germania , în 1929, ca ş i mai târz iu în Amer ica, ea n-a fost mul ţum ită cu o Existenz construită pe o scindare între con
şt ienţă şi ac ţiune. Pentru Arendt , a acţiona în lume şi a te adânci în spa ţiul memorie i erau , ambele, exemple de „nat ivitate" contingentă şi însemnau ma i mult decât pur ş i simplu „a fi în situa ţie".
Arendt ş i-a expr imat d in nou punctul de vedere în 1946 , când a scr is eseul-articol „Ce este filozofia existenţe i?" pentru „m ica"
revistă new-yorkeză Partisan Review. Deosebind filozofia existenţei de existenţialismul francez, pe care l-a expediat rapid cal ific ân,du-1
drept „o m işcare l iter ară franceză d in decen iul anter ior", Arendt i-a prezentat fil iera germană , ce mergea de la Schell ing , pr in Kierkegaard, N ietzsche şi Bergson, până la genera ţia postbel ică a lui Scheler , Husserl, He idegger ş i Jaspers. F ilozofia clas ică echivalase fi in ţa cu gând irea. Însă începând cu Kant se produsese o ruptură , iar încercăr ile de a o repara eşuaseră până la apariţia filozofie i ex isten ţe i.
În 193 0, Arendt descr isese filozofia l ibertă ţii de la August in ca ven ind în urma „unu i ocol pr in p ietism" (Young- Bruehl 1982, p . 8 1) . În 1946 , ea avea să- i apl ice aceea ş i metaforă lu i Husserl , care „căuta să restabilească vechea relaţie d intre F iinţă ş i Gând ire care- i asigurase omului o locuinţă [un acasă] în lume" pr intr-un
