Cu alte cuvinte, el nu-şi poate însuşi tragic cunoaşterea binelui şi a răului, ca Hamlet, dar îşi însuşeşte tragic propria ignoranţă, de care
208
Ileana Mălăncioiu
a devenit conştient. Visul lui este acela de a-şi mai prelungi procesul pentru a găsi o dovadă în favoarea existenţei sale sau un ideal pentru care merită să trăieşti.
Cu Joseph K. reapare adevăratul mister tragic, pe fondul căruia se naşte sentimentul de vinovăţie în raport cu o lege nedescoperită încă. Necesitatea imperioasă a confruntării cu această lege e dedusă
din însuşi faptul că altfel omul e condamnat la o viaţă fără sens şi moartea ia aspectul unui asasinat. Iar speranţa că trebuie să existe o dovadă
prin care să se poată salva e întemeiată pe ideea că nici o logică nu rezistă în cele din urmă în faţa unui om care vrea să trăiască.
Sentimentul de vinovăţie al lui Joseph K. este difuz, dar nu şi gratuit. Procuristul ştie că are o vină, dar întrucît în contextul societăţii ierarhizate în care trăieşte aceasta nu mai poate fi stabilită la nivelul individului, ca omul să poată răspunde de faptele lui şi să fie absolvit, nu reuşeşte să afle ce conţine dosarul său ca să se poată apăra.
El este un personaj tragic pentru că se împotriveşte cît poate destinului său. După ce a avut presentimentul vinei sale, caută disperat să afle ce lege a încălcat şi să ajungă în faţa judecătorului pe care nu l-a văzut niciodată.
Dat fiind că i s-a spus că nu există absolvire totală, idealul său pare să fi devenit prelungirea procesului. În realitate, prin acest proces a învăţat ceva ce poate fi luat drept un bun cîştigat ; la sfirşitul lui nu mai este doar un ins oarecare trezit la vinovăţia propriei ignoranţe, ci un om care, cu preţul vieţii, a învăţat tot ce putea învăţa.
El nu a trăit degeaba şi nu a capitulat pentru a pune capăt suferinţei. De aceea destinul lui se poate transforma în Dreptate şi poate deveni o dovadă în favoarea existenţei umane.
Drumul tragediei a mers deci de la o vină precis conturată - care plutea asupra cetăţii şi a trebuit
Vina tragică
209
să fie asumată de cel ce săvîrşise fapta fără să ştie ce se ascunde în spatele ei - spre o vină difuză
care nu mai poate fi însuşită la nivelul individului pentru a se restabili echilibrul pierdut.
Joseph K. moare în căutarea legii încălcate, a vinei sale, a responsabilităţii ce trebuie asumată, a idealului pierdut si a sensului vietii.
În condiţiile în �are dispar nu �umai sensul vieţii, ci însăşi speranţa de a găsi o dovadă (sau un ideal) care să justifice existenţa, tensiunea scade, nu se mai trăieşte cu adevărat, ci se vieţuieşte - cum ar spune Unamuno -, iar la nivelul vieţuirii, indiferent de complexitatea ei, nu există
tragedie.
* * *
Tragicul nu este o categorie estetică, ci o categorie mai largă a spiritului, sfera lui de manifestare cuprinzînd şi viaţa reală, şi cunoaşterea, şi arta tragică. Unii teoreticieni ai tragicului susţin că, de fapt, el nici nu poate să fie estetic ..
Cred că într-adevăr tragicul nu este î n primul rînd estetic, ci existenţial, şi că numai apariţia lui într-un univers construit după principii estetice îl face să fie şi estetic. Tragicul pur estetic este un nonsens. Nu întîmplător, Tudor Vianu vorbeşte despre tragic ca despre o aşa-zisă categorie estetică ; nu întîmplător, tragicul este negat ca frumuseţe estetică - după modelul crocean - de George Călinescu.
Problema tragicului este una de conţinut al artei, extras din viaţă ,şi subordonat construirii unui univers artistic. lntrucît se subordonează
legilor esteticii, căpătînd o altă formă decît cea cu care apare în celelalte domenii, tragicul devine însă şi o categorie estetică, adică o frumuseţe inversată şi reafirmată prin inversare.
Demonstraţia făcută în acest sens pentru categoria sublimului de către Titus Mocanu în cartea sa
