origine pînă la ultimele consecinţe ce decurg din
pătrunderea lui în lume, aşa cum constată Paul
Evdokimov, în Problema răului la Dostoievski.
Aplecarea sa către răul din lume nu constituie
un scop în sine. Prin dezvăluirea lui e căutată
calea de împăcare a omului cu Dumnezeu pentru
ca prin El să se împace cu sine şi cu ceilalţi. Cum
de crucificarea lui Dmitri (care n-a săvîrşit crima
pusă în seama lui, dar ar fi putut să o săvîrşească)
sînt răspunzători şi sfintul Alioşa, şi ateul Ivan,
este evident că Fraţii Karamazov pledează pentru
salvarea omului care trăieşte în lume, singurul
loc în care se poate redobîndi paradisul după ce a
fost pierdut.
Pentru Dostoievski, Divinitatea e o cale spre
uman. Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi dovedită, se spune deschis în Fraţii Karamazov, dar
dacă prin negarea Lui se ajunge în prăpastia de
dincolo de lege , înseamnă că El există. Dacă nu ca
o entitate reală, ca un fundament al moralei în
abs�nţa căruia se ajunge la prăbuşire.
In ultimă instanţă, neputînd accepta viaţa fără
sens şi negăsind un sens în afara ordinii divine,
Vina tragică
2 19
Dostoievski propune, ca şi Unamuno, soluţia de a ne comporta ca şi cum am crede. În pofida diferen
ţelor de toate felurile dintre viziunea lui Cervantes şi a lui Dostoievski asupra lumii, opera marelui prozator rus (în care nu întîmplător se fac trîmiteri la „sărmanul cavaler") pledează finalmente pentru un quijotism creştin. Marii săi păcătoşi care dobîndesc ,,Învierea lui Lazăr" au ceva din Sancho Panza, care ajunge să fie mai Quijote decît Don Quijote.
Scrisoarea sa către doamna Von Visin, care i-a dăruit Biblia citită şi răscitită în închisoare, e edificatoare în acest sens. Pentru că în ea spune :
„Cred că nu există nimic mai frumos, mai pur, mai înălţător decît Christ ; dacă s-ar dovedi că adevărul este în afara lui Christos, aş prefera să rămîn cu Christos decît cu adevărul".
Dacă eroii dostoievskieni care îşi ispăşesc pedeapsa prin suferinţă ajung la redescoperirea sensului vieţii prin idealul evanghelic, este pentru că autorul însuşi a parcurs drumul acesta.
Delimitîndu-se de Dostoievski, pe care noaptea în care l-a văzut pe Îngerul Morţii l-a făcut să nu poată să moară, Kafka spune că pentru el toată
