în mişcare la înscrierea din ce în ce mai adînc în
carnea celui condamnat a poruncii încălcate.
Acest aparat este opera vechiului comandant,
creatorul coloniei, care s-a stins din viaţă cu adep
ţii săi cu tot. I-a supravieţuit un singur partizan
fanatic care e ferm convins că o dată cu dispariţia
sistemului automat de pedeapsă, bine pus la
punct, va dispărea automat şi dreptatea.
După cum ne spune Kafka prin gura fanaticului
ofiţer care plăteşte de bunăvoie cu viaţa sa încrederea în necesitatea acestui aparat mecanic şi inuman, principiul după care se iau toate hotărîrile
în colonie poate fi exprimat concis astfel : vina este
întotdeauna mai presus de orice îndoială.
Vina era socotită mai presus de orice îndoială
şi în casa morţilor a lui Dostoievski, în care acest
ofiţer fanatic îşi are un înaintaş demn de el.
Vina era mai presus de orice îndoială şi în
lumea devenită o închisoare în care trăia Hamlet
după ce i s-a dezvăluit taina fratricidului săvîrşit
de Claudius. Fiindcă în faţa acestuia s-ar fi făcut
vinovat orice om care ar fi aflat despre crima sa.
Vina era mai presus de orice îndoială şi în
cetatea lui Creon, de vreme ce el nu şi-a pus nici
măcar pentru o clipă problema că e inuman ca
Antigona să fie îngropată de vie pentru că şi-a
înmormîntat fratele , aşa cum cerea legea nescrisă
Vina tragică
87
a Hadesului, care nu permitea ca trupul celui mort să fie lăsat pe cîmp, pradă păsărilor şi cîinilor.
Ispăşirea pentru o vină fără vinovat (sau pentru o vină mai mare decît cea reală) şi aparatul mecanic cu care e săvîrşită execuţia în-toate
