1 02
Ileana Mălăncioiu
vina tragică şi despre tragedie - nu însoţeşte în mod obligatoriu încălcarea propriu-zisă a legii.
În viaţa procuristului Joseph K. a existat în mod sigur o perioadă cînd, deşi încălcase legea în afara căreia existenţa umană îşi pierde sensul, nu percepea consecinţele tragice ale acestei încălcări.
Şi tot în mod sigur, măcar pe vremea cînd era un copil nevinovat, trebuie să fi cunoscut şi el bucuria simplă de a trăi. Altfel nu ar avea nostalgia armoniei pierdute o dată cu inocenţa, nu şi-ar face un proces de conştiinţă (care ia înfăţişarea unui proces real) şi nu ar căuta cu disperare o dovadă care să pledeze în favoarea vieţii.
Deşi el n-a reuşit să găsească dovada care să
pledeze în favoarea existenţei sale şi moartea îi apare ca un asasinat, Joseph K. spune că o dovadă
trebuie să existe totuşi pentru că „nici o logică nu rezistă în cele din urmă în faţa unui om care vrea să trăiască".
Dar asta nu rezolvă lucrurile. După cum dovedeşte însuşi cazul lui Kafka, se poate spune, cu aceeaşi îndreptăţire, că nici o logică nu rezistă în cele din urmă în faţa unui om care a ajuns la concluzia că viaţa nu are sens şi nu vrea să mai trăiască.
Să revenim la obiectul procesului.
Kafka ne spune că, într-o zi, pentru procuristul Joseph K., ceva începe să iasă din obişnuit şi să-l facă să mediteze asupra condiţiei sale de func
ţionar pentru care singura grijă este aceea de a-şi îndeplini îndatoririle, în speranţa de a fi promovat. I se revelează astfel faptul că este vinovat de încălcarea unei legi necunoscute şi procesul de conştiinţă pe care şi-l face ia forma unui proces real, desfăşurat într-un tribunal haotic. Toată
strădania lui va fi să descopere legea încălcată şi dovada care ar putea pleda pentru el în faţa acestei legi şi a instanţei necunoscute ce-l condamnă
în numele ei.
Vina tragică
103
Eroul kafkian nu-şi acceptă condamnarea şi nu se laudă cu ea, cum vor face, fără să-şi dea seama, cei mai mulţi dintre eroii teatrului absurd. Dimpotrivă, ar vrea să poată spune cu seninătate kantiană : ,,cerul înstelat deasupra mea si legea morală
în mine". Întrucît are obsesia Trans'cendentei, dar nu se situează pe poziţia unei anume religii, ca Dostoievski sau Shakespeare sau tragicii greci, spre a face din exigenţele acesteia propriile lui exigenţe morale, el nu poate afla conţinutul legii care trebuie respectată pentru ca existenţa lui să
aibă sens. Ca urmare, deşi ştie că e vinovat, el nu ştie în ce constă vina sa, nu şi-o poate ispăşi pentru a se reconcilia cu legea morală încălcată şi cu sine, nu poate redobîndi sensul vieţii şi moartea îi apare a fi echivalentă cu o executie.
În lucrarea sa Franz Kafka. Eine Biographie, Max Brod spune că autorul Procesului se simţea culpabil pentru că nu a reuşit să-şi creeze o existenţă armonioasă, dar totodată ne atrage atenţia că „viaţa lui Kafka nu poate fi considerată maculată de slăbiciune decît în raport cu exigenţele sale voluntare de eroism moral şi existenţă monumentală".
Dacă admitem că procesul kafkian e unul de conştiinţă, nu mai încape nici o îndoială asupra faptului procuristul Joseph K. - şi prin el autorul -
se judecă, se condamnă şi se execută pentru încălcarea propriilor exigenţe ; în raport cu morala conţinută în legislaţia vremii el este nevinovat.
Trebuie remarcat însă faptul că lucrul acesta nu se întîmplă numai în cazul lui Joseph K. Adevărata lege care îl condamnă, în ultimă instanţă, pe fiecare erou tragic este propria lege morală. Indiferent de faptul că ea coincide cu o lege scrisă ori cu una nescrisă care a fost încălcată, de felul cum este formulată şi de faptul că în spatele ei se află
un zeu sau un Dumnezeu personal, ori ceva nedefinit care transcende destinul individual şi istoric.
1 04
