perfect întemeiată, a doua cred că e discutabilă.
Omul lui Kafka trece singur prin poarta legii, pentru că în spatele acesteia nu se află un zeu sau un
Dumnezeu ale cărui exigenţe sînt cunoscute şi, ca
atare, trebuie să afle pe cont propriu ce transcende
destinul individual şi istoric. Nu întîmplător se
întreabă ce conţine legea pe care a încălcat-o şi unde
este judecătorul pe care nu l-a văzut niciodată.
În cartea sa despre Kafka, Radu Enescu defineşte vina lui Joseph K. drept „o vină secretă care
îl invadează pe procurist chiar înainte de a fi condamnat şi executat".
Nu cred că poate fi vorba despre o despărţire în
timp între însuşirea vinei de către procurist şi
condamnarea sa, întrucît el nu se află în faţa unui
proces obişnuit, ci în faţa propriei conştiinţe tragice care ia înfăţişarea unui tribunal fantastic la
un moment dat.
Faptul că forul său interior unde este instrumentat procesul pe care şi-l face sieşi eroul kafkian
1 06
Ileana Mălăncioiu
devine un tribunal haotic şi nu altceva e legat, fără îndoială, şi de felul cum se reflectă în con
ştiinţa autorului societatea pragheză a vremii de care e izolat printr-un triplu ghetou (evreu, german şi burghez) şi justiţia vremii.
Nu întîmplător, înainte de execuţia sa - despre care ştia fără să fi fost anunţat de nimeni -
Joseph K. spune : ,,Sînt fericit că mi s-au dat astfel domnii aceştia pe jumătate muţi, incapabili să
înţeleagă ceva, şi că a fost lăsată pe seama mea grija de a-mi spune mie însumi ce trebuie".
Deşi el avea în faţă imaginea lor, în realitate domnii aceştia pe jumătate muţi nu existau decît în conştiinţa sa chinuită de întrebări.
Ei i-au fost daţi aşa cum li se dădeau dublurile unora dintre eroii lui Dostoievski.
Procesul pe care şi-l face procuristul însuşi sfirşeşte prin condamnarea sa pentru că nu poate afla ce conţine legea încălcată şi nu are cum să
se apere.
În aceste condiţii nu poate redobîndi sensul vieţii şi moartea ia forma unei execuţii.
Apariţia celor doi domni din finalul Procesului nu e doar previzibilă, ci aproape de la sine înţeleasă.
Conştiinţa celui ce se condamnă pentru existenţa sa fără sens îi scoate din sine însăşi, o dată
cu sentinţa, pentru ca moartea lui să poată fi asimilată efectiv unui asasinat.
În cartea citată, Radu Enescu spune că Joseph K.
murise deja din momentul arestării sale. S-ar putea spune şi că abia atunci s-a născut cu adevărat, cu toate că la data declanşării procesului avea peste 30 de ani. (Aşa cum despre Iisus Christos am putea spune că s-a născut cu adevărat în clipa cînd a început să-şi poarte crucea, cu toate că la data la care a urcat pe Golgota avea 33 de ani.) Dar în accepţia pe care o dă Radu Enescu condamnării şi execuţiei lui Joseph K. afirmaţia sa este justificată. Pentru că el vede în procesul procuristu_lui
