În cartea sa Franz Kafka, Wilhelm Emrich spune că Joseph K. este : ,,un vinovat metafizic, existenţial, ca şi condamnaţii din Colonia penitenciară, unde procedura barbară a execuţiei capitale este astfel motivată : delincventul trebuie să se identifice cu vina sa. El însuşi este vină. Vina şi existenţa sînt identice".
Din faptul că delincventul trebuie să se identifice cu vina nu decurge cu necesitate că vina e totuna cu existenţa, ci cu existenţa delincventului .
Chiar şi fanaticul ofiţer al coloniei crede că pedeapsa trebuie să aibă un rol pedagogic. Asupra cui, dacă nu mai e nimeni nevinovat, şi toată
lumea va sfirşi în aparatul mecanic de pedeapsă
supravegheat de el ? !
Pe de altă parte, nu trebuie uitat că autorul nu se află pe poziţia acestui personaj, ci a exploratorului coloniei, situată la polul opus.
Joseph K. nu este vinovat pentru că este om, ci pentru că nu şi-a creat o viaţă armonioasă şi nu ştie prin ce şi-ar putea justifica existenţa.
El nu crede că este nevinovat. Dacă ar fi aşa, nu s-ar socoti responsabil pentru destinul său. Or, meditaţia asupra vieţii sale lipsite de sens îl duce pe Joseph K. la un proces de conştiinţă atît de dramatic încît - pentru el - ia înfăţişarea unui proces real.
Haosul din tribunalul fantastic unde e judecat reprezintă haosul din conştiinţa sa răvăşită de criza prin care trece. Fiindcă el ştie că e vinovat, dar nu ştie ce conţine legea sacră a cărei respectare ar fi făcut ca viaţa lui să fie armonioasă şi să nu-şi piardă sensul.
Vina tragică
109
Cu toate acestea, nu capitulează. Deşi i se spune clar că nu există posibilitatea ca pedeapsa capitală la care e condamnat să fie anulată, ci doar amînată, el continuă să spere că trebuie să
existe o dovadă în favoarea existenţei sale. Îşi leagă speranţa disperată de faptul că nu ştie care e conţinutul legii şi că nu l-a văzut încă pe judecător.
Am subliniat faptul că nici în Colonia penitenciară nu se pune problema identificării vinei cu existenţa, ci aceea a confundării unei porunci inumane cu legea morală şi a urmărilor dezastruoase ale acestei confundări.
Eroul din Procesul, nu se mai confruntă cu o poruncă inumană care nu poate fi asimilată cu legea morală. El îşi asumă vina tragică de încălcare a unei legi sacre a cărei respectare ar fi făcut ca existenţa lui să se justifice. Ar vrea să se reconcilieze cu această lege, numai că, în contextul crizei de conştiinţă (sau a procesului) prin care trece conţinutul ei nu poate fi aflat şi respectat.
În pofida aparenţelor, parabolele lui Kafka nu sînt scrise de pe poziţia existenţialismului care pune semn de egalitate între vină şi existenţă.
Maşina automată de aplicare a pedepsei se dezmembrează în vreme ce este executat ultimul adept fanatic al ei, care, pentru a-i dovedi utilitatea, s-a aşezat singur în ea. Iar procesul la care este supus Joseph K. a fost declanşat într-o anume zi a existenţei lui : atunci cînd a-nceput să mediteze asupra faptului că n-a reuşit să-şi creeze o viaţă armonioasă şi că nu există nimic care să-i justifice existenţa ; că trăind într-o societate ierarhizată, nu face altceva decît să-şi îndeplinească
obligaţiile de funcţionar, în speranţa de a fi avansat.
Viaţa lui fusese aceeaşi şi pînă la declanşarea procesului, cînd avea deja peste 30 de ani, dar nu i se revelase încă faptul că este lipsită de sens.
1 10
Ileana Mălăncioiu
Un alt argument care dovedeşte, pe de-o parte,că nu avem de-a face cu un tribunal exterior, iarpe de alta, că pentru Kafka vina nu e totuna cuexistenţa îl constituie faptul că procesul nu sedeclanşează simultan în conştiinţele tuturor func
ţionarilor de condiţia lui Joseph K. Numai pentruel a existat acel impuls venit din interior menitsă-i tulbure liniştea; cu alte cuvinte, să-l facă să
se simtă vinovat pentru ce se întîmplă cu el şi să-lîndrepte spre căutarea legii a cărei respectare l-arface să trăiască armonios şi să-şi justifice viaţaprin chiar bucuria de a trăi.
Joseph K. nu este deci condamnat nici pentrucă se confruntă cu o convenţie exterioară sau cu olege juridică nedreaptă, nici pentru că ar punesemn de egalitate între vină şi existenţă. Darîn contextul unei societăţi ierarhizate individulnu mai poate să ştie ce se ascunde în spatelefaptelor sale.
Avînd în vedere că trăieşte închis între dosareledespre care nu ştie ce ascund, nu e o întîmplare că,pe fondul crizei declanşate în conştiinţa sa la unmoment dat, funcţionarul Joseph K. are spaima că
viaţa lui ar putea constitui şi ea obiectul unui dosar.
Deşi nu ştie legea care-l condamnă, Joseph K.
nu vrea să i se sustragă, ci face eforturi disperatesă afle ce conţine ca să poată înţelege în ce constă
vina sa şi să-şi asume responsabilitatea pentruconsecinţele faptelor lui ca să poată redobîndiechilibrul pierdut. Cu alte cuvinte, el nu abandonează pînă la capăt speranţa că ar putea găsio dovadă în favoarea existenţei sale şi că s-arputea salva.
Dar a dori să-ţi asumi partea ta de vină, să
plăteşti pentru ea şi să te salvezi într-o lume încare omul nu mai este altceva decît un şurub oarecare al unui mecanism social care funcţionează
