rău e o întreprindere sortită eşecului din capullocului.
Vina tragică
1 1 1
Faptul că ironia soartei face ca autorul Procesului să fie un funcţionar conştiincios al unei societăţi de asigurări (şi nu de altceva) îşi are şi el semnificaţia lui.
Plecînd de la ideea că pentru Kafka vina şi existenţa ar fi identice, Emrich consideră că
Joseph K. piere pentru că, în loc să-şi asume vina întregii omeniri, să se autopedepsească şi să fie absolvit prin suferinţa sa, se crede inocent şi prin asta devine vinovat şi se condamnă definitiv.
Am demonstrat că Joseph K. nu se consideră
nevinovat. Procesul de conştiinţă pe care şi-l face e axat tocmai pe faptul că a încălcat legea care l-ar fi putut face să trăiască armonios şi astfel viaţa lui a devenit fără sens.
Vieţile marilor păcătoşi ai lui Dostoievski au relevat faptul că un om nu se poate salva asumîndu-şi vina întregii omeniri, dacă nu-şi poate asuma propria sa vină.
Pe această cale nu s-a putut salva decît Iisus Christos. Dar pentru a se salva pe sine şi pe cei care cred în el, însuşi Mîntuitorul a trebuit să fie răstignit şi să treacă prin îndoiala de pe cruce.
Joseph K. este un personaj tragic tocmai pentru că nu se crede inocent, ci vrea să plătească pentru vina lui şi să se poată salva. Nu falsa iluzie a inocenţei e cea care îl ucide, ci faptul că nu poate descoperi principiul unei culpabilităţi rezonabile.
Salvarea întregii omeniri e o iluzie în condiţia în care nu poti să te salvezi nici măcar pe tine.
Întrucît,face parte dintr-o societate ierarhizată
unde individul a devenit un şurub sau o curea de transmisie a mecanismului care a dus la dezumanizare, Joseph K. , este dintr-o dată şi acuzator şi acuzat. Eroarea sa nu stă în faptul că nu şi-a asumat vina întregii omeniri, ci este aceea de a fi crezut că salvarea poate fi dobîndită în singurătatea soră cu moartea în care s-a adîncit atît prin viaţa lui lipsită de sens, cît şi prin criza provocată
de meditaţia asupra acesteia.
I 1 2
Ileana Mălăncioiu
La întrebarea „De ce nu a putut să se salveze Joseph K. ?" Radu Enescu răspunde că procuristul şi-a tăiat drumul spre absolvire din clipa cînd a acceptat să se confrunte cu un tribunal exterior şi cu o lege în care nu credea.
Eu cred că el nu se confruntă cu un tribunal din afară, ci procesul lui este unul de conştiinţă.
Dar forul interior în care se judecă este haotic pentru că este al unei conştiinţe aflate în criză.
Eroul lui Kafka nu poate miza nici pe raţiune, nici pe credinţă. El a învăţat de la Ivan Karamazov că
nu trebuie să aleagă logica în defavoarea virtuţii, dar nu poate opta pentru o soluţie asemănătoare cu a lui Alioşa, ,,omul lui Dumnezeu", pentru că
nu are o reprezentare anume a Transcendenţei şi a exigenţelor acesteia ca să facă din ele propriile sale exigenţe. Aşa cum spune într-o scrisoare către Milena, delimitîndu-se de Dostoievski, din nefericire, cel care l-a creat nu se poate crede nici pe sine.
Joseph K. nu poate fi absolvit nu pentru că
ar fi acceptat tranzacţia cu un aparat juridic exterior corupt, ci pentru că, în ciuda tuturor eforturilor sale, nu a putut afla ce conţine legea încălcată ca să se poată reconcilia cu ea şi cu sine şi să
poată ieşi din singurătatea iremediabilă în care s-a adîncit.
Din faptul că nu a găsit dovada salvatoare nu deduce că ea nu ar fi existat, ci crede că nu a reuşit s-o găsească fiindcă nu a putut să-şi mai prelungească procesul ca să o caute.
A crede că s-ar mai putea trăi în afara procesului, în condiţiile în care a făcut tot ce era omeneşte posibil să afle legea încălcată şi dovada salvatoare, înseamnă a nu pune semn de egalitate între vină şi existenţă, în pofida eşecului din perspectiva căruia ni se adresează Kafka prin Joseph K.
Înseamnă a mai spera şi atunci cînd ai ajuns la limită şi totul te împinge să crezi că nimic nu mai
