Deşi el avea în faţă imaginea lor, în realitate domnii aceştia pe jumătate muţi nu existau decît în conştiinţa sa chinuită de întrebări.
Ei i-au fost daţi aşa cum li se dădeau dublurile unora dintre eroii lui Dostoievski.
Procesul pe care şi-l face procuristul însuşi sfirşeşte prin condamnarea sa pentru că nu poate afla ce conţine legea încălcată şi nu are cum să
se apere.
În aceste condiţii nu poate redobîndi sensul vieţii şi moartea ia forma unei execuţii.
Apariţia celor doi domni din finalul Procesului nu e doar previzibilă, ci aproape de la sine înţeleasă.
Conştiinţa celui ce se condamnă pentru existenţa sa fără sens îi scoate din sine însăşi, o dată
cu sentinţa, pentru ca moartea lui să poată fi asimilată efectiv unui asasinat.
În cartea citată, Radu Enescu spune că Joseph K.
murise deja din momentul arestării sale. S-ar putea spune şi că abia atunci s-a născut cu adevărat, cu toate că la data declanşării procesului avea peste 30 de ani. (Aşa cum despre Iisus Christos am putea spune că s-a născut cu adevărat în clipa cînd a început să-şi poarte crucea, cu toate că la data la care a urcat pe Golgota avea 33 de ani.) Dar în accepţia pe care o dă Radu Enescu condamnării şi execuţiei lui Joseph K. afirmaţia sa este justificată. Pentru că el vede în procesul procuristu_lui
Vina tragică
107
o confruntare a acestuia cu o convenţie exterioară
sau cu o lege falsă.
Ceea ce complică înţelegerea felului cum e pusă
problema vinovăţiei este faptul că pentru eroul kafkian legea e sacră, de vreme ce încălcarea ei duce la prăbuşire, dar nu e legată de o credinţă
anume, ci de ceva nedefinit care transcende destinul individual şi istoric şi asta face ca exigenţele ei să nu poată fi formulate ca atare si respectate.
În marea lor majoritate, comentatorii operei lui Kafka s-au întrebat dacă tribunalul haotic unde a fost judecat procuristul Joseph K. era sau nu real cu aceeaşi insistenţă cu care s-au întrebat comentatorii lui Shakespeare dacă nebunia lui Hamlet era reală.
În ce mă priveşte, cred că aşa cum Hamlet este nebun doar dinspre nord-nord-vest, tribunalul din Procesul este real doar dacă este privit dinspre drama pe care i-o provoacă lui Joseph K. revelaţia faptului că existenţa lui nu are sens.
Cele mai multe speculaţii s-au făcut plecînd de la faptul că acest tribunal este haotic.
Întrebarea mea este cum ar putea fi altfel, dacă
procesul lui Joseph K. este ipostazierea unui proces de conştiinţă axat pe ideea pierderii sensului existenţei.
Roger Garaudy identifică legea după care e condamnat acest personaj cu legea divină şi socoteşte că înfăţişarea judecăţii ca un proces fantastic desfăşurat într-un tribunal haotic echivalează cu negarea Transcendenţei prin negarea atributelor acesteia.
După Max Brod, lucrurile ar sta invers ; pentru eroul kafkian Dumnezeu ar reprezenta ordinea şi perfecţiune a.
Dacă Joseph K. ar fi fost credincios, nu ar fi ajuns la constatarea că existenta lui e lipsită de sens. În co�diţia în care nu ar fi 'acceptat salvarea cu preţul suferinţei inocenţilor ş1 a copiilor, ca
1 08
Ileana Mălăncioiu
Ivan Karamazov, poate că ar fi spus ca şi el : ,,după
ce sensul vieţii a dispărut rămîne totuşi viaţa" şi ar fi ajuns ca şi el la ideea că totul este permis. Or, după cum se ştie, lucrurile nu stau aşa. Nici pentru eroul din Procesul, nici pentru Kafka.
