suferinţa lui are un sens nu şi-ar fi putut duce crucea pînă la capăt, ci ar fi pierit „ca un cîine", aşa cum va pieri înfricoşatul K.
În faţa absurdei condamnări căreia nu i se poate opune, Kafka ştie că nu ai nici o şansă de a rezista dacă nu găseşti o dovadă în favoarea existenţei şi - deşi nu o poate accepta - înţelege mai bine decît oricine soluţia dostoievskiană.
El ştie că, întrucît piere ca un cîine, K. nu poate reprezenta în nici un caz soluţia, ci, dimpotrivă, argumentul hotărîtor că ea trebuie căutată, fiindcă
omul a cărui viaţă şi-a pierdut sensul este supus eşecului.
„Mai există acolo un ajutor ?", se întreabă
Kafka prin eroul său care priveşte o fereastră
luminată în întuneric şi o siluetă apărută în ea.
Şi continuă : ,,Cine ar putea să fie ? Un prieten ?
Un suflet bun ? Un om care participă la nenorocirea lui ? Cineva care vroia să-l ajute ? Era unul singur ? Erau toţi ? ... Unde era judecătorul pe care nu l-a văzut niciodată, unde era tribunalul suprem la care nu ajunsese niciodată ?".
124
Ileana Mălăncioiu
Erau, fără îndoială foarte departe de el, dar nu şi de convingerea lui că nu se poate trăi uman în afara unei legi morale asumate ca proprie lege.
Numai că Legea nu putea fi formulată şi respectată pentru că disperatul care o căuta şi în afară
şi în interiorul conştiinţei sale nu ştia cine sau ce se află în spatele ei.
Aşa cum îi mărturisea Milenei atunci cînd se compara cu Dostoievski şi cînd afirma că întreaga sa viaţă este echivalentă cu noaptea în care acesta îşi simţise apropiindu-se sfirşitul, Kafka ştia că
numai el ar fi putut să-şi dovedească ceea ce era de dovedit pentru a recăpăta sensul pierdut al vieţii, dar că, din nefericire, el nu se putea crede nici pe sine.
Partea a doua
DESPRE VINA TRAGICĂ
Disperare ş1 tragic
Din clipa cînd Oedip află prezicerea oracolului,potrivit căreia- îşi va ucide tatăl şi se va căsătoricu mama sa, el este disperat şi toate acţiunile luiîncep să fie marcate de obsesia că ar putea deveni,fără voia sa, ceea ce a aflat că trebuie să fie. El nua fost dintotdeauna disperat, dar a avut dintotdeauna în sine posibilitatea de a deveni. Consultarea oracolului nu a fost altceva decît momentulprielnic pentru a transforma această posibilitate(sau tendinţă latentă, explicabilă şi prin faptul că
făcea parte din neamul blestemat al Labdacizilor)în realitate.
În cartea sa Traite du desespoir, Kierkegaardspune că disperarea este o categorie a spirituluigeneral umană, întrucît nu există nici o garanţiecă un om neajuns încă la suferinţa de a avea destinul pe care îl are sau la cea de a nu avea destinuldorit nu va intra nici în viitor în această stare,socotită de el a fi nu numai cel mai rău dintre rele,ci însăşi pierzania.
Conform teoriei sale, Oedip, de exemplu, înaintede a afla ce-i prezice oracolul este un disperatvirtual, iar apoi devine un disperat real, pe caredisperarea însăşi îl face să acţioneze împotrivaSorţii lui şi în acelaşi timp îl duce la împlinirea ei.
Nu cred că, din faptul că Oedip - sau Joseph K. -
interiorizează doar la un moment dat ceea ce îlaşteaptă sau ceea ce a făcut deja fără să ştie,putem trage concluzia că orice om este un disperatvirtual care în viitor poate deveni un disperat real.
Egist, Iago, Smerdeakov, ofiţerul fanatic din parabola Colonia penitenciară şi alte personaje (literare
