128
Ileana Mălăncioiu
sau reale), care aveau suficiente motive să se îngrozească de faptele săvîrşite nu au disperat niciodată
din cauza destinului lor de criminali.
În pofida mărginirii sale, ori poate chiar datorită acesteia, lacheul Smerdeakov a calculat totul astfel încît crima săvîrşită de el să poată fi pusă în seama lui Dmitri Karamazov, iar sinuciderea lui să anuleze mărturia lui Ivan Karamazov, care şi-a asumat vina morală a uciderii tatălui său.
Spre deosebire de Oedip, care e disperat pentru că şi-a mînjit mîinile cu sîngele tatălui său, deşi a fugit cît a putut de paricidul prezis, Dmitri e disperat că nu-l crede nimeni că nu are mîinile murdare de sîngele tatălui său. El mărturiseşte că ar fi putut să-l ucidă, dar l-a ajutat Dumnezeu sau sufletul mamei sale să nu poarte această povară.
Deşi se socoteşte vinovat pentru ceea ce ar fi putut să facă şi crede că trebuie să plătească pentru asta, nu poate accepta să fie pusă în seama lui crima pe care nu a făcut-o el. Nu întîmplător, auzind că Smerdeakov s-a sinucis, va slobozi printre dinţi : ,,Cîinele !".
Dacă pe lacheul Smerdeakov nu-l va ierta nici mort pentru că a lăsat ca vina să cadă asupra lui, pe Katerina Ivanovna, care, după ce s-a străduit să-l salveze pe el de sine, va încerca să-l salveze de sine pe Ivan, revenind asupra mărturiei şi predînd instanţei biletul care îl incrimina, o va chema la închisoare să-i spună că a iertat-o. Fiindcă se gindeşte cu groază cum va putea să îndure ea de-a lungul vieţii ceea ce i-a făcut, deşi poate că l-a iubit cu adevărat.
La început, cînd spusese că îşi va duce crucea, singurul lucru de care se temea era să nu se stingă
nou-născutul din el. Atunci îi spunea lui Alioşa :
„Simt că am strîns în mine destulă putere ca să
birui orice suferintă, numai dac-as putea să-mi spun în fiece mom�nt : exist ! Îndur' mii de cazne, dar exist ! Sînt ferecat într-un turn, dar cel puţin
Vina tragică
129
văd soarele, şi . .. ştiu totuşi că există. Şi atîta timpcît soarele luminează, înseamnă că trăieşti".
Cuvinte aproape identice cu cele pe care şi le spunea Dostoievski în faţa eşafodului.
Suportul moral care l-a ajutat să reziste a fostfaptul că Gruşenka l-a crezut şi el a sperat că i seva da voie să-l urmeze în Siberia. Fiindcă se temeacă fără ea nu va putea îndura ocna. Dar treptataceastă iluzie s-a spulberat. Şi o dată cu ea s-adus şi liniştea cu care îşi acceptase iniţial soarta,crezînd că va putea dovedi că nu are mîinile murdare de sîngele tatălui său. Nici nu trecuse bineprocesul şi gardienii deja începuseră să-l tutuiască
şi să se uite la el ca la un criminal. Iar el se gîndeacu disperare cum va putea îndura asta vreme de20 de ani.
Firea lui karamazoviană, care îl făcea să sepoarte ca un disperat ce se aruncă în prăpastie cucapul în jos şi chiar să aibă voluptatea căderiipare să nu-l mai ajute. La capătul procesului estealt om. Gîndul că ar putea evada din coloana carese îndreaptă spre cercul polar sau că îşi va ducepînă la capăt crucea aproape că nu mai contează.
Aşa cum nu mai contează cît timp a rătăcit Oedipdupă ce a fost izgonit din cetate, în pofida faptuluică nu era vinovat de crima pusă în seama sa.
În acest sens situaţiile lor sînt aproape identice, chiar dacă unul fugise cît a putut de paricidulcare ameninţa asupra sa, dar a comis fapta fără să
ştie, iar celălalt afirmase că ar fi în stare să-şi ucidă
tatăl, dar nu a comis paricidul pus în seama sa.
Revenind la Oedip, trebuie spus că el este undisperat autentic atunci cînd ia act de prezicerileoracolului numai pentru că virtual avea în sinecapacitatea de a dispera, iar întîmplările prin caretrece o transformă în realitate.
Ca şi geniul, disperarea este un atribut generaluman doar în sensul posibilului, nu şi în realitate ;şi doar în sensul că numai pe fondul ei poate avea
130
Ileana Mălăncioiu
