Vina tragică
135
sensului vieţii şi trebuie să redescopere principiul unei culpabilităţi rezonabile pentru a se putea salva.
Cazul său pare să justifice teza lui Kierkegaard potrivit căreia păcatul îl reprezintă disperarea însăsi.
În realitate, păcatul procuristului nu îl repr�zintă disperarea, ci faptul că nu a reuşit să-şi creeze o existenţă armonioasă. El nu devine con
ştient de acest lucru decît la un moment dat, cînd apare un imbold care îl face să înceapă să mediteze asupra soartei sale. Neputînd pătrunde pe poarta legii, care este păzită de nenumăraţi paznici, anti
-eroul lui Kafka nu ştie în ce constă vina lui şi nu poate aduce dovada salvatoare. Procesul lui Joseph K. este, în ultimă instanţă, unul de con
ştiinţă, dar el nu ar avea loc dacă cel care se supune lui nu ar avea nici un motiv să se creadă vinovat.
Trebuie remarcat că, în pofida faptului că
viziunea celor doi autori asupra lumii nu este aceeaşi, în cazul eroilor lui Kafka devine mai evidentă decît oriunde ideea kierkegaardiană potrivit căreia măsura disperării autentice nu este dată
de vină, ci de conştiinţa de sine a celui ce trebuie să si-o asume.
In fond, în situaţia reală a lui Joseph K. nu s-a schimbat nimic, procesul său nefiind altceva decît perceperea faptului că existenţa lui e lipsită de sens. Viaţa sa era aceeaşi şi înainte de a o supune judecăţii care îl va duce la disperare şi - în ultimă
instanţă - la pierzania presupusă de ea.
Eroul kafkian nu ştie ce ascund dosarele între care se îngroapă de viu, lucrînd conştiincios, în ideea de a fi avansat, fără să se bucure de nimic.
Întrucît a devenit el însuşi o parte a mecanismului social care a dus la dezumanizare, vina sa nu poate fi percepută prin prisma individului. De aceea ea pare a consta în însăşi pierderea inocenţei şi a încrederii primare în viaţă fundamentate pe ea.
Starea de vinovăţie a lui Joseph K. - la fel ca şi cea a omului care îşi asumă cunoaşterea binelui
1 3 6
Ileana Mălăncioiu
şi a răului cu preţul căderii, redată prin mitul luiAdam - reprezintă o urmare a angoasei în raportcu destinul său, apărută pe fondul inocenţei visătoare şi orientate către libertate.
,,Veţi fi ca Dumnezeu", îi spune şarpele Evei,îndemnînd-o să calce peste interdicţia de a luafructe din pomul oprit şi strecurîndu-i astfel însufletul împăcat cu sine gustul tragic al cunoaşterii cu preţul căderii.
Marii păcătoşi ai lui Dostoievski vor fi cu toţiirobi ai acestei dorinţe, născută o dată cu primulom, de a avea libertatea totală, care este un atribut al Divinităţii.
Faptul că martirul nihilist Kirillov încearcă
să-şi afirme teribila sa libertate hotărînd singurclipa cînd timpul nu va mai fi, în iluzia de aînvinge astfel frica de moarte nu e întîmplător,de vreme ce căderea este justificată prin dorinţaomului de a fi ca Dumnezeu.
Cu toate că nu face altceva decît să cautelegea încălcată, spre a se pune de acord cu ea,Joseph K. nu poate fi absolvit pentru vina sa decîtcu preţul căderii.
Prin el, cel care l-a creat repune în discuţiedestinul omului, din perspectiva celui ce a pierdutsensul vieţii şi îl caută pe cont propriu, luînd totulde la început, asemenea primului om.
În cartea sa Le concept de l'angoisse, Kierkegaardspune că tragicul profund al păgînismului se diferenţiază de cel european de după aceea prin faptulcă, în cadrul său, noţiunea de vină nu este înţeleasă,raportul păgînului cu oracolul menţinîndu-se lastarea de angoasă.
După cum am văzut, Joseph K. se află tot înraport de angoasă cu destinul său, de vreme ce nupoate afla ce conţine legea încălcată fără să ştie şinu reuşeşte pînă la sfirşitul vieţii să ajungă înfaţa instanţei pe care o caută ca să se poată apăra.
