soarta sa, comună cu a tuturor funcţionarilor ce-şi pierd viaţa ca şi el - îngropaţi între nişte dosare despre care nu ştiu ce ascund -, dar fără să fie conştienţi de faptul că o astfel de existenţă nu poate fi justificată prin nimic şi fără să dispere.
Ca urmare, în ciuda poziţiei lui de om de rînd, care, trăind într-o epocă de criză, percepe dezumanizarea generală prin lipsa de sens a vieţii sale, cazul lui Joseph K. nu atestă faptul că orice om ar fi un disperat virtual, aşa cum spune Kierkegaard. Dimpotrivă, ca orice erou tragic, el dovedeşte încă o dată că disperarea este general umană numai ca posibilitate şi că în această posibilitate de a dispera pentru ceva ce nu-l priveşte numai pe el stă verticalitatea omului şi capacitatea lui de a-şi asuma riscul cunoaşterii binelui şi a răului cu preţul căderii.
Sistemul de valori
al eroului tragic
Oedip credea în necesitatea armoniei cetăţii
sale, întemeiată nu numai pe ordinea cosmică sau
pe cea impusă de zei, ci şi pe exigenţele fiecărui
individ de a fi în conformitate cu legile aflate la
baza ei. Această ordine era de tipul celei a democraţiei cetăţeneşti a lui Pericle, a cărui tragică
pieire l-a îndurerat pe Sofocle şi l-a făcut să se
întrebe : ce se va întîmpla cu Elada, dacă elenul a
început să ducă o luptă de exterminare împotriva
elenului ? !
Eroii tragediei antice au spaima de a fi maculaţi prin faptele lor, fie că le-au săvîrşit deja, fie că
le vor săvîrşi - oricît s-ar împotrivi destinului -, şi
plătesc preţul ordinii stricate cu o suferinţă de a
trăi mai mare decît cea de a muri sau cu viaţa.
Faptul că nu au noţiunile de păcat şi de culpabilitate, prin care e separată îndeobşte tragedia
greacă de cea apărută ulterior, pe fondul Creştinismului, nu-i împiedică să dispere pentru vina ce
trebuie însuşită şi să-şi asume responsabilitatea
pentru refacerea echilibrului clătinat din cauza
încălcării de către ei a legii cetăţii, fundamentată
pe credinţa în zei şi admisă ca proprie lege.
Oedip nu se simte vinovat de paricidul şi de
incestul pentru care trebuie să plătească, dar el
ştie că, dacă n-ar fi ucis un om la o răscruce şi n-ar
fi intrat în cetate înainte de a se purifica, dubla
crimă ce-i este imputată nu ar fi avut loc.
În ciuda faptului că nu se simte vinovat pentru
dubla crimă pusă în seama sa, de vreme ce a făcut
