Vina tragică
1 63
faţa unui om care vrea să trăiască, pe sine nu se va putea salva. Dar opera sa, plătită cu viaţa, va constitui o dovadă că existenţa lui a avut un sens.
Iar asta îi dă dreptate eroului său care nu şi-a pierdut pînă la moarte convingerea că dovada căutată trebuie să existe, chiar dacă el n-a reuşit s-o găsească.
Marea lecţie a tragediei constă în a arăta că
fiecare dintre noi rămîne singur în faţa faptei ca şi în faţa morţii.
În ciuda oricăror puncte de vedere contrare, cred că ar fi nu numai de neconceput, ci şi inuman să fie altfel.
Dacă fapta nu l-ar scoate pe făptaş dintre oameni şi nu l-ar duce în deşertul crimei sale -
făcîndu-1 să plătească printr-o suferinţă de a trăi mai mare decît suferinţa de a muri pentru a re
învia moral şi a se reconcilia cu sine şi cu lumea -, nu s-ar putea concepe nici un fel de ordine şi nici un fel de morală.
Dacă moartea nu ar fi un act în faţa căruia omul e singur şi nu ar transforma viaţa în destin, nu ar exista nici un individ care să facă din existenţa lui fără sens o tragedie, menită să poarte lumea înainte, prin învierea în spirit a celor duşi frumos.
Viata ca valoare
După ce a cunoscut toată fericirea care ne poate fi dată pe pămînt şi după ce s-a consumat toată
tragedia sa, regele Oedip continuă să trăiască, sub înfăţişarea unui bătrîn orb, purtat de mînă de către fiica sa, departe de pămîntul pe care a aflat şi măreţia, şi căderea. Abia acum el începe să vadă
însă cu adevărat, asemenea păstorului Tiresias, şi abia acum cunoaşte măreţia în forma ei cea mai înaltă, redobîndind prin chin şi suferinţă bucuria simplă de a trăi şi reconciliindu-se astfel cu zeii cărora li s-a împotrivit şi cu legea morală, încălcată fără să vrea.
Abia acum, cînd a pierdut tot şi a supravieţuit pierderii sale totale , impunîndu-le zeilor prin suferinţa lui şi făcîndu-i să-i accepte moartea care transformă viaţa în destin altfel decît pe cea a vinovaţilor, dar şi altfel decît pe cea a nevinovaţilor, este Oedip cu adevărat rege, nu al unei cetăţi, ci al întregului pămînt.
Din această clipă sufletul lui este ca sufletul nefericitului Iov, care , deşi nu are altă vină decît aceea de a nu fi primit suferinţa nedreaptă fără să
cîrtească, se apără în faţa lui Dumnezeu cu însuşi faptul că viaţa sa nu este decît o suflare şi găseşte astfel o rezervă miraculoasă de a supravieţui după
ce i se ia tot ce a avut, iar trupul său e acoperit de o bubă rea din creştet pînă-n călcîie.
Pentru ce mai trăieşte Oedip după ce îşi străpunge ochii cu o spangă de aur de pe vestmîntul Iocastei, care s-a sinucis, ca să nu-i mai poată
vedea nici după moarte pe părinţii săi, împotriva cărora a săvîrşit grave nelegiuiri fără să ştie ?
Vina tragică
