Telefonul începe să-mi vibreze în geantă. E un mesaj.
Îl scot și îmi dau seama că am ratat câteva mesaje. Două de la Seth și cinci de la Caleb și în toate mă întreabă unde sunt. Le scriu amândurora că
am găsit-o pe Dawn, dar nu le spun unde anume suntem. Nici măcar nu știu sigur cum să descriu locul în care ne aflăm.
— Hei, îi zic lui Dawn, Caleb și Seth ne caută. Ar trebui să ne întoarcem.
— Ce urmează? mă întreabă, încruntată.
Marea întrebare. Primul lucru pe care aș vrea să îl fac e să o escortez înapoi la secția de poliție, ca inspectorul să vadă că e în viață – că nu sunt o ucigașă fără scrupule, care și-a hărțuit colega de serviciu și a ucis-o când a descoperit că ar fi chipurile acuzată de delapidare.
Dacă nu cumva are de gând să pună pe seama mea uciderea unei necunoscute. Sincer, îl cred în stare de orice.
— Caleb nu vrea decât să știe că ești bine, îi spun. Pe urmă o să vedem ce facem mai departe.
Dawn se gândește o clipă la cele spuse de mine. Pe urmă se ridică în
picioare, cu greu, clătinându-se nițel înainte de a-și găsi echilibrul. O parte din mine se teme că s-ar putea să se arunce în mare în ultimul moment, dar nu o face.
— O să fie supărat pe mine, murmură.
— N-o să fie. Va fi doar ușurat că ești bine.
Aprind lanterna de pe telefon, să nu cădem accidental de pe dig, înainte să ajungem pe plajă. Trimit rapid și un mesaj către Caleb și Seth: Suntem pe digul de lângă restaurantul Angry Crab.
Exact când intrăm înapoi pe drumul principal, văd îndreptându-se spre noi două perechi de faruri. Sunt Caleb și Seth. Caleb, cu Fordul lui verde, trage primul pe dreapta și sare jos de la volan, aproape înainte chiar ca mașina să se oprească. Are părul răvășit, haina îi atârnă descheiată și vine în fugă spre locul în care stăm noi două. Nici nu ajunge bine, că o ia în brațe pe Dawn și o strânge tare la piept.
— Doamne Sfinte, zice și vocea i se frânge. Am fost așa de îngrijorat pentru tine. Cum ai putut să te gândești să faci așa ceva? Cum ai putut, Dawn? Eu niciodată…
Dawn nu spune nimic, dar îl îmbrățișează la rândul ei. Degetele ei uscățive se agață de el atât de strâns, că le zăresc albeața chiar și pe strada abia luminată. Rămân amândoi așa, îmbrățișați.
Mă fac să lăcrimez puțin, dacă e să fiu sinceră.
— Nat!
Seth a parcat în spatele lui Caleb și, mult mai pe îndelete, coboară și el din mașină, dar parcurge totuși în fugă restul distanței până la mine. Nu am de gând să mă amăgesc singură că Seth m-ar iubi așa cum o iubește Caleb pe Dawn, însă astăzi și-a riscat pielea ca să mă susțină. Mi-a plătit cauțiunea. M-a dus cu mașina până în Rhode Island. Avea de gând să îmi plătească un avocat, dacă s-ar fi ajuns la asta. E posibil să îl și subestimat pe Seth Hoffman.
— Ești OK? mă întreabă când ajunge destul de aproape să îl aud.
Dau din cap, deși, când mă cuprind singură cu brațele peste piept, îmi dau seama că nu sunt chiar așa de OK pe cât credeam. Azi-dimineață eram în închisoare. Acum douăzeci de minute, Dawn era cât pe ce să mă
pocnească în cap cu un bloc de ciment. Nu sunt nici pe departe OK.
Dar o să fiu.
— Ți-e frig? zice Seth și se trage de fermoarul hainei, gata să și-o scoată
și să mi-o dea mie. Mi se pare că ești înghețată.
— Mi-e puțin frig, recunosc.
Probabil că e minus un grad – dacă nu mai puțin chiar, ținând cont de briza dinspre ocean.
Seth nu-și scoate haina, ci doar fularul pe care îl are înfășurat în jurul gâtului. Mi-l pune delicat la gât – e un fular negru, de polar, care miroase puțin de tot a aftershave. Degajă căldura lui.
— Mulțumesc.
— Cu plăcere.
Privirea îi rămâne fixată asupra mea și mă întreb dacă ar fi nepotrivit să
îi propun ca în seara asta să vină cu mine acasă. Nu doar pentru că nu vreau să fiu singură. Pentru că vreau să fiu cu el.
— Ah, fii atentă, zice. Ce crezi? Pe drum încoace am ascultat la radio și se pare că au identificat cadavrul femeii din Cohasset.
— E bine pentru familia ei, spun și dau din cap.
— Mda, și fac prinsoare că Santoro o să intre în belele mari că te-a arestat pentru uciderea cuiva care s-a dovedit a fi în viață. Ar fi trebuit să
aștepte rezultatele testelor ADN – a sărit pe bune calul.
Da, Santoro ar fi trebuit să aștepte. Dar era prea dornic să mă înhațe.
Toate astea pentru că și el a fost hărțuit când era copil.
Caleb și Dawn se desprind în sfârșit din îmbrățișare. Caleb o ține pe după umeri, o încălzește cu trupul lui.
— Deci, cine era femeia din Cohasset? îl întreb pe Seth.
