PETRU CREŢIA
LUMINILE ŞI UMBRELE
SUFLETULUI
HUMANITAS
BUCUREŞTI
Petru Creţia (1927–1997), important filolog, elenist, editor, traducător, eseist. În perioada 1952–1971 a urmat o carieră universitară, fiind asistent, apoi lector la Secţia de limbi clasice a Facultăţii de Litere din Bucureşti. În anii 1971–1975 a fost cercetător la Institutul de Filozofie. Din 1975 a îngrijit, alături de Dimitrie Vatamaniuc şi un grup de cercetători de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediţia critică a operei lui Mihai Eminescu. Din 1971 a coordonat împreună cu Constantin Noica la Editura Ştiinţifică ediţia Platon, Opere. După 1989 a condus revista de istorie literară Manuscriptum.
Scrieri originale (prima ediţie): Norii (Cartea Românească, 1979); Epos şi logos (Univers, 1981); Poezia (1983); Pasărea Phoenix (Cartea Românească, 1986); Oglinzile (Humanitas, 1993); Luminile şi umbrele sufletului (Univers Enciclopedic, 1995); Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997); În adâncile fântâni ale mării (Albatros, 1997).
Traduceri (multe însoţite de aparat critic): Cinci cărţi din Biblie / Iov, Iona, Ecleziastul, Ruth, Cântarea cântărilor, Platon, Phaidon, Banchetul şi în colaborare Hippias Minor, Ion, Euthyphron, Menon; Dante, De vulgari eloquentia, Epistolae, Eglogae; M. Bontempelli, Oameni în timp; E. Cecchi, Peştii roşii; Longos, Daphnis şi Chloe; A. Tilgher, Viaţa şi nemurirea în viziunea greacă; Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale, Alexis, Creierul negru al lui Piranesi; Imre Toth, Palimpsest; G. Dumézil, Zeii suverani ai indo-europenilor; Emil Cioran, Antologia portretului; G. Duby, Cavalerul, femeia şi preotul; F. Bluche, De la Cezar la Churchill; Virginia Woolf, Doamna Dalloway, Valurile, Eseuri; T.S. Eliot, Eseuri; Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian; Graham Swift, Ultima comandă.
Redactor: Oana Bârna
Coperta: Angela Roraru
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu
Corector: Cristina Jelescu
Tipărit la Monitorul Oficial R.A.
© HUMANITAS, 2011
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CREŢIA, PETRU
Luminile şi umbrele sufletului / Petru Creţia — Bucureşti:
Humanitas, 2011
ISBN 978 – 973 – 50 – 2819 – 0
821.135.1 – 4
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
Comenzi Carte prin poştă: tel. /fax 021/311 23 30
C.P.C.E. — CP 14, Bucureşti
e-mail: cpp@humanitas.ro
www.libhumanitas.ro
VARIANTA V1.0
septembrie 2024
steluș
Nota editurii
Luminile şi umbrele sufletului a apărut prima oară la Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995. Aceeaşi carte a fost reeditată subtitlul Eseuri morale în 2000, la Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti. O mică parte din eseurile care compun cartea au fost incluse în volumul Petru Creţia, Studii filosofice, Humanitas, Bucureşti, 2004.
Faţă de precedentele ediţii, cea actuală conţine mărunte îndreptări tacite, precum şi câteva note de subsol cu referinţe bibliografice.
Despre cartea aceasta
Cineva care timp de două decenii (161–180) a fost stăpânul absolut al unui imperiu care cuprindea marile întinderi dintre Scoţia şi întâile nisipuri ale Saharei, dintre Oceanul Atlantic şi Mesopotamia, împăratul Marcus Aurelius, scrie în a şaptea carte a Gândurilor sale: „Sapă înăuntrul sinelui tău; acolo se află izvorul binelui, mereu gata să ţâşnească, dacă sapi mereu.” Acest om, a cărui grijă era neîncetat chemată spre largul plin de dezastre al lumii, a înţeles că trebuie să ne întoarcem asupra realităţii noastre lăuntrice. Şi, cum rezultă din alte însemnări ale sale, a înţeles că în noi nu se află doar izvorul binelui, că omul este o fiinţă complexă şi că sufletul lui cel mai adânc este un amestec de lumini şi de umbre, de puteri şi de nevolnicii, de avânturi şi de stagnări.
Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii. Fireşte, nu va fi de găsit aici tot ce se poate spune despre om şi nici într-o formă cât de cât sistematică. Această carte nu este un tratat de morală. Nu este decât o înşiruire de gânduri despre câteva dintre componentele fundamentale ale omenescului, analizate ceva mai îndeaproape decât ne îngăduie îndeobşte greul şi graba vieţii şi frecventa orbire de sine pe care o dă absenţa exerciţiului introspectiv. Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?
Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine. Ea nu are altă pretenţie decât ca analizele propuse să fie corecte şi, pe cât posibil, complete. E bine să se ştie dintru bun început că aceste analize nu vin de la cineva care se situează undeva mai presus decât cititorii săi, ca o instanţă morală şi intelectuală supraordonată. Orice om întreg la minte şi întreg la suflet ar putea să scrie o carte asemănătoare dacă a trăit şi a pătimit destul, dacă a învăţat ceva din ceea ce a trăit şi a pătimit, din ceea ce a făcut sau nu i-a fost dat să facă. Şi, cu un anume efort de a ieşi din starea de nemijlocire care este a vieţii ca simplă viaţă trăită, ar putea depăşi starea confuză a cugetului, aproximaţiile, intuiţiile vagi şi, foarte adesea, false şi amăgitoare.
Ştiu prea bine că nu toţi oamenii simt nevoia să înţeleagă ce se petrece cu ei, ce pasiuni îi determină, îi exaltă sau îi orbesc. Şi nimeni nu poate fi blamat dacă nu vrea să ştie din ce e făcută durerea şi bucuria de a trăi, sau vrednicia de a fi om. Cu atât mai mult cu cât în zbuciumul vremii noastre, de fapt al oricărei vremi, unii dintre noi am putea socoti zadarnice consideraţiile care urmează, fără vreo legătură cu ceea ce se petrece în cercul de nevoi şi de năzuinţe al clipei.
