9. Eyal Ophir, Clifford Nass, Anthony D. Wagner, „Cognitive Control in Media Multitaskers“, Proceedings of the National Academy of Sciences (2009), doi:10.1073/pnas.0903620106.
10. Faria Sana, Tina Weston, Nicholas J. Cepeda, „Laptop Multitasking Hinders Classroom Learning for Both Users and Nearby Peers“, Computers and Education 62 (martie 2013), pp. 24–31, doi:10.1016/j.compedu.2012. 10.003.
11. Experienţa lui Rattan nu este singulară. În urma unui sondaj realizat pe un eşantion de 1.215 de angajaţi din întreaga lume, 66% dintre aceştia au declarat că nu sunt capabili să se concentreze asupra unui singur lucru o dată, iar 70% dintre ei au spus că nu au în mod regulat timp la locul de muncă să se dedice gândirii creative sau strategice. Cu toate acestea, cei 20% care se puteau concentra asupra unei singure sarcini o dată erau cu 50% mai implicaţi în activitatea pe care o desfăşurau. Autorii consideră
că ascensiunea tehnologiei digitale constituie cea mai semnificativă
cauză a reducerii timpului dedicat reflecţiei, având în vedere că, atunci când primim informaţii şi solicitări, „ne simţim obligaţi să le citim şi să
răspundem la ele la orice oră din zi şi din noapte“. Autorii studiului, Tony Schwartz şi Christine Porath din cadrul Energy Project, au vorbit despre rezultatele lor în „Why You Hate Work“, New York Times, 30 mai 2014, http://www.nytimes.com/2014/06/01/opinion/sunday/why-you-hate-work.html. Vezi şi Tony Schwartz, Christine Porath, „The Power of Meeting Your Employees’ Needs“, Harvard Business Review, 30 iunie 2014,
https://hbr.org/2014/06/the-power-of-meeting-your-employees-
needs.
12. James Hamblin, Katherine Wells, Paul Rosenfeld, „Single-Tasking Is the New Multitasking“, The Atlantic (video), 19 iunie 2014, http://www.theatlantic.com/video/index/373027/singletasking-is-thenew-multitasking.
13. Observând limbajul vocal şi corporal (şi concentrându-se asupra momentelor în care oamenii discută despre ceea ce le place şi ceea ce nu le place, precum şi despre sentimente şi convingeri), psihologul Albert Mehrabian a propus „regula 7%, 38%, 55%“. Atunci când suntem împreună în aceeaşi încăpere, 7% din emoţiile noastre sunt transmise prin intermediul cuvintelor, 38% prin tonul vocii şi 55% prin limbajul trupului. Albert Mehrabian, Silent Messages: Implicit Communication of Emotions and Attitudes, Wadsworth, Belmont, California, 1981.
14. Clay Christensen, teoretician în domeniul afacerilor, a scris despre importanţa inovaţiei disruptive pentru bunăstarea pe termen lung a unei firme. Pentru a putea face schimbării radicale şi originale, oamenii au nevoie atât de informaţii, cât şi de timp de gândire şi de discuţii. Ei nu trebuie să aştepte cu nerăbdare rezultate pe termen scurt. Gândirea pe termen scurt determină corporaţiile să aloce resurse pentru lucruri care s-au bucurat deja de succes. Aceasta nu lasă însă cale liberă inovaţiei disruptive.
Parafrazându-l pe Christensen, Tripp consideră că firma sa a îngreunat apariţia inovaţiilor disruptive prin neutralizarea locurilor din care acestea ar fi avut cele mai mari şanse să provină, adică din relaţiile de colaborare dintre oamenii care lucrau împreună zi de zi, care vorbeau unii cu ceilalţi zi de zi despre probleme şi soluţii. Urmărind rezultatele financiare pe termen scurt, compania lui Tripp nu are şanse atât de mari de a obţine ceea ce Christensen numeşte transformare „generatoare de profit“, adică
genul de schimbare care face cu adevărat diferenţa. Vezi, de exemplu, Clayton Christensen, „The Capitalist’s Dilemma“, Harvard Business Review, iunie 2014, http://hbr.org/2014/06/the-capitalists-dilemma/ar/1.
15. În timp ce o metodă de lucru măsoară productivitatea în funcţie de interacţiunile dintre angajaţii prezenţi la faţa locului, alte cercetări urmăresc frecvenţa cu care o lucrare ştiinţifică este citată, corelând acest
lucru cu proximitatea fizică a autorilor săi. S-a demonstrat astfel că
alăturarea geografică poate amplifica impactul unei colaborări. Vezi, de exemplu, Kyungjoon Lee, John S. Brownstein, Richard G. Mills et al.,
„Does Collocation Inform the Impact of Collaboration?“ PLOS ONE 5, nr. 12 (2010), doi:10.1371/journal.pone.0014279.
16. Waber, Olguin, Kim et al., „Productivity Through Coffee Breaks“.
17. „Timp irosit versus timp bine investit“ a fost sintagma folosită de Tristan Harris de la Google atunci când a vorbit despre viziunea sa asupra unei noi alianţe între consumatori şi industrie în vederea dezvoltării unei tehnologii care să servească mai bine omenirea. Cu ocazia prezentării sale din cadrul conferinţei TEDx din decembrie 2014 de la Bruxelles, Harris a comparat telefonul mobil cu un aparat de păcănele care nu ne oferă decât două opţiuni triste: fie ne distrage atenţia, fie ne face să ne temem să nu cumva să ratăm ceva. https://www.youtube.com/watch?
v=jT5rRh9AZf4.
18. Abraham Verghese, „Treat the Patient, Not the CT Scan“, New York Times,
26
februarie
2011,
http://www.nytimes.com/2011/02/27/opinion/27verghese.html?
pagewanted=all, şi „Culture Shock – Patient as Icon, Icon as Patient“, New England Journal of Medicine 359, nr. 26 (2008), pp. 2748–2751, doi:10.1056/NEJMp0807461.
19. Vezi, de exemplu, Robert Wachter, The Digital Doctor: Hope, Hype, and Harm at the Dawn of Medicine’s Computer Age, McGraw-Hill, New York, 2015.
20. Despre apariţia meseriei de scrib medical, vezi Katie Hafner, „A Busy Doctor’s Right Hand, Ever Ready to Type“, New York Times, 12 ianuarie 2014, http://www.nytimes.com/2014/01/14/health/a-busy-doctors-right-hand-ever-ready-to-type.html.
21. Un adept al încetinirii ritmului este David Levy, „No Time to Think: Reflections on Information Technology and Contemplative Scholarship“, Ethics and Information Technology 9, nr. 4 (2007), pp. 237–249, doi:10.1007/s10676-007-9142-6.
22. O campanie derulată în ianuarie 2015 în New York, intitulată „Bored and Brilliant“ („Plictisit, dar sclipitor“), a determinat mii de oameni să
renunţe la anumite aspecte specifice utilizării zilnice a telefoanelor inteligente. Campania a pornit de la premisa că plictiseala inspiră
gândirea de geniu şi de la observaţia potrivit căreia nu ne îngăduim să ne plictisim atunci când avem la dispoziţie un telefon inteligent. Atunci când organizatorii au evaluat rezultatele, au constatat că cel mai mare impact al acestei provocări a fost acela de a creşte gradul de conştientizare a modului
în
care
telefonul
ne
influenţează
percepţia,
http://www.wnyc.org/series/bored-and-brilliant. Cu alte cuvinte, efectul acestei provocări a fost intenţionalitatea.
23. Pentru o prezentare generală a studiilor realizate pe tema implicaţiilor sociale, psihologice şi economice ale birourilor în sistem deschis, vezi Maria Konnikova, „The Open-Office Trap“, The New Yorker, 7 ianuarie 2014.
