ADAM: Atunci dă-ţi singură un pupic.
TESSA: Mi-am dat.
ADAM: Tare… Mda, e ciudat să fiu la tine în lipsa ta, dar îmi şi place în acelaşi timp. Apartamentul chiar îţi surprinde cu adevărat firea, gusturile.
Sunt fascinat şi obsedat de cărţile tale. De inteligenţa ta.
Adam mi-a explicat că, prin această ultimă replică, a vrut să pună pe picior de egalitate cărţile Tessei şi inteligenţa acesteia, întrucât se temea că
Tessa nu este „la fel de deşteaptă ca autorii cărţilor pe care le deţine“. Pusă
în faţa cuvintelor lui, Tessa a intrat în defensivă: „Inteligenţa şi cărţile nu sunt, din păcate, una şi aceeaşi chestie“. Adam a încercat s-o liniştească: „În aparenţă. Vreau să-ţi scriu/vorbesc tot timpul, iubire“. În urma tentativei lui de a o linişti, Tessa a întrerupt conversaţia printr-un mesaj: „Hai că te las“.
În acest schimb de replici, Tessa a devenit nesigură în faţa excesului de laude venite din partea lui Adam şi a ales să pună capăt conversaţiei.
Ulterior, a adăugat un comentariu care s-o ajute să se calmeze. După ce l-a întrerupt pentru a-şi lua rămas bun, Tessa i-a spus lui Adam că merge până
afară să citească puţin: „Chiar mi-e dor să stau să citesc câte două ore încontinuu – sau măcar în reprize de câte treizeci de minute“. Adam o făcuse să se simtă anxioasă în privinţa lecturii, aşa că a avut grijă să-i spună
că merge să citească, dar într-un stil defensiv. Îi era greu să citească. Munca nu îi permitea. Trebuia să citească puţin câte puţin.
Adam spune că acest schimb de replici arată cea mai bună etapă a relaţiei lor. Susţine că îşi împărtăşeau lucruri unul celuilalt, îşi ofereau sprijin reciproc şi erau conştienţi de nevoile celuilalt. Ceea ce Adam nu menţionează este că această conversaţie o surprinde şi pe Tessa distanţându-se de el în momentul în care atinge un subiect sensibil pentru ea. Ulterior, Adam nu a bătut în retragere, ci a plusat, spunând ceva ce Tessa probabil nu credea: că el pune semnul egal între mintea ei şi genialitatea cărţilor pe care le avea. Dacă Adam ar fi discutat cu Tessa faţă în faţă, în persoană, oare ar
fi putut-o observa cum dă înapoi cu o atitudine rezervată?
Împăcarea şi istoricul mesajelor
Relaţia lor s-a terminat atunci când nici măcar „versiunea mai bună a lui Adam“ – cu tot cu e-mailuri şi mesaje – nu a putut da dovadă de suficientă
empatie încât Tessei să-i fie satisfăcute aşteptările. Într-o ultimă convorbire telefonică, Tessa i-a spus lui Adam că ar fi avut nevoie de mai mult din partea lui.
Apelul respectiv l-a lăsat pe Adam cu un sentiment de descumpănire, iar mai apoi de revoltă. I-a scris atunci Tessei un e-mail în care i-a spus că ceea ce cerea din partea lui ar fi dus la destrămarea oricărei relaţii: „I-am spus că, atunci când nu obţine ce-şi doreşte, devine irascibilă şi copilăroasă. Şi ăsta-i purul adevăr. Dar nu am sunat-o să-i spun: «Hei, vreau să discutăm». Oare de ce nu i-am lansat acuzaţia asta faţă în faţă?“
Adam încearcă să-şi răspundă singur la întrebare. În opinia sa, atunci când a scris acel e-mail la nervi, ştia că Tessa avea să îl primească
instantaneu, dar că în felul acesta se putea proteja întru câtva de răspunsul ei. În mesajul pe care l-a scris ca răspuns, Tessa s-a luat de Adam pentru că
greşise faţă de ea. Adam nu s-a putut uita la acel mesaj. Mi-a spus doar atât:
„Mi-a răspuns într-un mod destul de brutal“. Putuse înfrunta cuvintele tăioase de pe ecran, dar nu fusese dispus s-o asculte în persoană, când probabil i-ar fi spus aceleaşi lucruri.
Adam a revenit apoi asupra motivului pentru care i-a trimis acel ultim email Tessei. Când Tessa s-a despărţit de el, a ajuns să-şi piardă încrederea în sine. Poate că Tessa avusese dreptate. Poate că nu era suficient de empatic:
„Atunci când am vrut să-mi exprim sentimentele faţă de ea, nu mi s-a părut potrivit să vorbim direct, aşa că pur şi simplu mi-am exprimat sentimentele în aşa fel încât să mă asigur că nu aveam să dau greş: printr-un e-mail“. E-mailul eşuase însă lamentabil. Nu făcuse decât să stârnească şi mai multe replici prin care s-au rănit reciproc.
Aşadar, care este impactul pe care noile tehnologii îl au asupra conversaţiilor în cuplu? Le-au intensificat, conferindu-le un caracter imediat. Online însă, cu istoricul mesajelor la îndemână, avem impresia că
ştim mai multe despre partenerii noştri decât se întâmplă de fapt. Online, suntem mai predispuşi să facem comentarii răutăcioase. Interacţiunile virtuale ne dezinhibă atunci când dragostea ar avea poate mai mult de câştigat dacă am da dovadă de tact. Adam este de părere că mesageria online „ne permite să fim uşor mai blânzi decât în viaţa reală“, adăugând apoi că tot ea ne face să fim şi „uşor mai nemiloşi“.
Îndrăgostiţii şi-au lăsat reciproc sentimentul de nesiguranţă încă de la începutul relaţiei lor amoroase. Ceea ce m-a frapat în timp ce îl priveam pe Adam jonglând cu telefoanele şi laptopul este că, atunci când voia să se gândească la cine este şi cine ar putea fi, se uita în arhivă, începând cu primele mesaje entuziaste „salvate“ în vechiul lui telefon. Într-adevăr, Adam considera că ideea unei arhive a existat încă de la începutul relaţiei lui cu Tessa:
Chiar şi atunci când făceam asta, ştiam că avem arhiva. O consemnare a conversaţiilor noastre. Mi se pare că are un impact puternic. Recitesc conversaţiile tot timpul. E ceva constant. Ne plăcea să vorbim prin mesaje, dar uneori mă întreb dacă nu cumva unul dintre motivele pentru care în anumite momente gravitam în jurul acestui mijloc de comunicare era acela de a nu uita. Pun mult preţ pe amintiri. Când mi-a scris „eşti minunat“, de fapt voia să spună: „Am avut o nevoie, iar tu mi-ai îndeplinit-o“. Mi se pare extraordinar să am această arhivă în scris, pentru tot restul vieţii mele, pe Gmail. Şi să o pot tipări oricând doresc.
Adam se simte astfel validat de arhivă – care îl ajută să-şi imagineze persoana care ar vrea să ajungă cândva –, dar, bineînţeles, este conştient că
aceeaşi arhivă „este o sabie cu două tăişuri“: „A fost devastator pentru mine să aflu online că nu eram de ajuns pentru ea. Nu erau doar nişte vorbe spuse în punctul culminant al unei discuţii în contradictoriu. A fost ceva bine gândit. A existat un anumit grad de intenţionalitate“.
Adam consideră că mijloacele electronice l-au ajutat să comunice în această relaţie, acordându-i suficient timp pentru a-şi creiona mesajele.
Totodată, acest lucru înseamnă că şi mesajele Tessei fuseseră prelucrate.
Pare destul de simplu de dedus, dar Adam recunoaşte că nu a reflectat prea mult asupra acestui aspect. Întotdeauna i-a plăcut să creadă că mesajele
Tessei „veneau din suflet“, fiind mult mai spontane decât ale lui. Adam mărturiseşte: „Îmi fierbe capul. Îmi spun în gând: «Fir-ar, poate că nu ar trebui să pun atâta preţ pe e-mailuri. Poate că e vorba de ceva mai elaborat şi mai puţin spontan decât credeam eu»“. Adam îşi pune problema dacă nu cumva este prizonier al propriei arhive şi astfel se întreabă: „Cum ajungi să
cunoşti pe cineva cu adevărat?“
6. Principiul Goldilocks afirmă că ceva trebuie să se încadreze în anumite limite, în opoziţie cu atingerea extremelor (n. red.).
AL TREILEA SCAUN
Educaţia
Tulburările de atenţie
Simt nevoia să aflu cui îi stârnesc interesul. Nu suntem la fel de puternici precum forţa de atracţie a tehnologiei. —o studentă la MIT explică de ce îşi verifică mesajele în timpul cursurilor
Din câte am auzit, actorii buni pot fi şi buni profesori. —Anant Agarwal, director executiv al
