Pentru Ryan, avantajul mesajelor în contextul unei relaţii amoroase este că îi permit să se ascundă într-o manieră seducătoare. Când se referă însă la WhatsApp, i se pare că dezvoltatorii aplicaţiei nu au înţeles bine rolul pe care îl are aceasta în viaţa oamenilor. În momentul de faţă, conversaţiile dintre prieteni devin tehnice. Această funcţie nu este bună. Ce telefoane sau alte aplicaţii o au? Care nu? Cum poate fi dezactivată această funcţie? Cum o putem evita?
Se pare că, odată ce aceşti tineri de 22 de ani şi-au pus mintea sclipitoare la contribuţie, au descoperit că multe lucruri ar putea fi îmbunătăţite. Au ajuns la concluzia că, pentru a menţine vii mesajele de dragoste, cea mai
bună soluţie ar fi adoptarea unei tehnologii „retro“. Ei speră la crearea unor situaţii în care să poată spune „Nu am primit e-mailul de la tine“ sau „Nu eram acasă când m-ai sunat“. Aceste exemple de minciuni au fost întotdeauna puncte de reper pentru conversaţiile romantice, iar tinerii îşi doresc ca tehnologia să le facă loc în viaţa lor.6 Elaine crede că şi-a rezolvat cele mai grave probleme dezactivând „raportul de primire“ de pe iPhone-ul ei. În felul acesta, se poate măcar preface că nu a văzut mesajele: „Când nu mă grăbesc să răspund, pot să spun: «Ah, am lăsat telefonul din mână preţ
de o secundă – îmi pare rău»“.
Cine eşti? Suntem oare eficienţi în plan romantic?
Ryan se teme că o cantitate prea mare de informaţii ar putea distruge romantismul mesajelor. Am luat cina cu nouă profesionişti din San Francisco, toţi până în 30 de ani, care stabilesc un alt standard pentru mesaje: oare le creşte eficienţa propriei vieţi romantice?
Atât cina, cât şi conversaţia de după, care a durat două ore, au avut loc într-o sală de conferinţe din centrul oraşului, astfel încât doritorii să se poată
alătura după ce ieşeau de la muncă. Majoritatea au stat cu telefonul în mână
în timpul discuţiei noastre. Doar câţiva l-au lăsat pe masă. O tânără avea la începutul cinei telefonul în buzunar, dar l-a scos când a început să vibreze, anunţând că îl va lăsa pe masă deoarece se simte mult mai relaxată când are telefonul la vedere.
Întreaga noastră conversaţie s-a învârtit în jurul telefoanelor. La această
întâlnire, bărbaţii s-au plâns că iubitele lor stau mereu cu telefonul deschis, în timp ce femeile s-au plâns că iubiţii lor nu-şi iau ochii de la ecran. Cu siguranţă mai sunt şi alţii ca ei. Un sondaj recent arată că aproape jumătate dintre tinerii posesori de telefoane mobile aflaţi în relaţii serioase susţin că
partenerii lor sunt distraşi de telefoanele mobile în timp ce sunt împreună.7
Callie are 26 de ani, lucrează în domeniul vânzări din cadrul unei mari companii de asigurări şi are un iubit din domeniul financiar. Potrivit lui Callie, ecranele sunt la vedere chiar şi în cele mai intime momente: Iubitul meu mă scoate din sărite. Are patru monitoare acasă. Este obişnuit
să urmărească în permanenţă tot ce se întâmplă. Aşa că poate fi atent la mine în timp ce le scrie altora mesaje. Din cauză că eu nu pot face asta, am impresia că nu mă ascultă, aşa că mă enervez şi îi spun: „Nu auzi nimic din ce-ţi zic!“
Am întrebat-o pe Callie ce efecte au aceste ecrane omniprezente asupra relaţiei ei. Mi-a răspuns că se simte obligată să se concentreze atunci când îşi abordează iubitul: „Clar nu vorbim tâmpenii, trebuie să mă folosesc cât mai bine de timpul petrecut cu el. Dacă tot îşi petrece timpul ascultându-mă, trebuie să mă asigur că îi spun lucruri care chiar merită menţionate“.
Cum rămâne cu rolul pe care îl au în dragoste discuţiile mărunte?
Discuţiile despre nimicuri? Callie lasă să se înţeleagă că nu prea are timp de aşa ceva în relaţia ei. Atunci când se întâlneşte faţă în faţă cu iubitul ei, „pur şi simplu nu e loc de nimicuri“.
Callie spune că ea şi iubitul ei îşi mai fac timp din când în când de
„nimicuri“ pe Gchat. În general, prietenul ei are Gchat-ul deschis într-o fereastră pe ecran, iar în alte ferestre se ocupă de afaceri. Uneori, spune Callie, îi pune mâna pe ecran şi îi spune drăgăstoasă: „Ajunge“. În timp ce mima acest gest în faţa grupului, imitând cum pune mâna pe ecranul lui, i s-a auzit telefonul sunând. Toată lumea a început să râdă.
Ray, în vârstă de 28 de ani, vorbeşte despre cum este să ai o relaţie atunci când concurezi cu ecranele: „Cred că, în ritmul ăsta, mulţi vor ajunge să
simtă că, deşi persoana cu pricina se află lângă ei, legătura nu este una reală. Doar primeşti nişte informaţii“.
Kim este din New Jersey şi este studentă în anul al treilea. Asemenea lui Callie, se simte frustrată din cauză că iubitul ei stă mereu cu ochii în telefon. Are şi ea aceeaşi preocupare ca Ray, considerând că, în relaţia ei, conversaţiile se rezumă în mare parte la schimbul de informaţii. De altfel, îi este greu să le dezvolte mai mult pentru că, de obicei, sunt întrerupţi de mesaje. Aproape că a ajuns la capătul răbdării: „Dacă eu şi iubitul meu ne certăm, iar el se opreşte ca să răspundă la un mesaj, chiar dacă nu e vorba de mai mult de două secunde, îl întreb imediat: «Ce faci? Nu sunt destul de bună pentru tine?». Pur şi simplu o iau razna“.
Recent, iubitului lui Kim i s-a stricat telefonul:
În ultimele două săptămâni, din cauză că nu a avut telefon, interacţiunile noastre – fie că am ieşit în oraş, fie că am stat pur şi simplu în pat fără să
facem nimic – s-au îmbunătăţit. Nu a trebuit să mai concurez cu un telefon. A fost mult mai simplu. Mult mai relaxant. Mi-a dat o stare de linişte.
Kim se gândeşte la conversaţiile pe care ea şi iubitul ei le purtau înainte ca lui să i se strice telefonul: „El are afacerea lui. Asta înseamnă că stătea tot timpul pe telefon. Conversaţiile noastră erau foarte limitate. Nu vorbeam nimic important. La cină, îl întrebam: «Cui îi trimiţi mesaje?» sau «Ce-ţi mai face iPhone-ul?»“. Kim s-a obişnuit cu un stil de conversaţie extrem de rigid, astfel încât discuţiile „mai lungi“ cu iubitul ei i se par la fel de banale ca şi discuţiile despre cum le-a fost ziua.
Cine eşti? Restabilirea ordinii
Tinerii de douăzeci şi ceva de ani din San Francisco sunt mereu presaţi de timp. Lucrează atât de multe ore pe săptămână, încât abia dacă îşi văd partenerii. Pare firesc ca, atunci când discută despre dragoste şi mesaje, să
le şi sublinieze importanţa. Pentru alţii, mesajele, e-mailurile şi SMS-urile restabilesc ordinea şi calmul în haosul relaţiilor.
În Taipei, roman publicat în 2013 care prezintă lumea afectivă umană de după apariţia internetului, îndrăgostiţii din centrul naraţiunii se folosesc de tehnologie pentru a evita urmările negative ale certurilor faţă în faţă. Atunci când sunt supăraţi, se înţeleg să-şi scrie unul altuia: Erin s-a aşezat la picioarele patului, cu spatele spre Paul, care stătea întins, cu MacBook-ul pe coapse. Au comunicat astfel pe e-mail (se înţeleseseră să-şi scrie, nu să-şi vorbească, ori de câte ori unul dintre ei, de obicei Paul, se simţea incapabil să vorbească pe un ton prietenos) timp de aproximativ cincizeci de minute.8
Unele cupluri recunosc că aleg să se certe pe internet (de obicei pe Gchat sau pe mesageria instant) pentru a putea consemna totul. Printre obiectivele vizate de aceştia se numără şi desfăşurarea mai „echitabilă“ a certurilor.
Unii folosesc aplicaţii de „monitorizare a certurilor“.9 Se urmăreşte ca, prin colectarea de date privind tiparele discuţiilor în contradictoriu, cuplurile să-şi îmbunătăţească relaţia.
Talia, trecută cu puţin de 30 de ani, povesteşte cum ea şi partenerul ei obişnuiau să-şi rezolve neînţelegerile în discuţii online: „Când ne certăm pe chat, îmi place că îmi pot susţine punctul de vedere şi sunt sigură că voi fi ascultată. Dacă ne certăm faţă în faţă, mă supăr atât de tare, încât nici nu-mi mai amintesc ce spun. […] Asemenea certuri s-au dovedit distructive în cazul nostru“. În mediul online, Talia îşi poate aduna gândurile şi poate conserva conversaţia. După un timp însă, ea şi iubitul ei s-au răzgândit în privinţa certurilor virtuale. Această metodă a început să li se pară ciudată şi au vrut să revină la un stil de ceartă pe care Talia îl consideră mai
„spontan“. Nu se puteau totuşi întoarce la felul în care procedau înainte.
Erau conştienţi că le-ar lipsi „responsabilitatea“ creată de păstrarea istoricului discuţiilor. Prin urmare, au găsit o cale de mijloc. Imediat ce conversaţia se complică, încep să se filmeze. Iată că acum au o arhivă cu toate „certurile“ lor:
Ne-am promis unul altuia ca, atunci când simţim că păşim într-o zonă
toxică, să ne oprim, să luăm o pauză, iar apoi să reluăm conversaţia faţă
în faţă şi să o înregistrăm. Ne folosim de avantajele pe care le aveam când ne certam prin mesaje şi pe chat – atunci aveam arhiva – şi le aplicăm în confruntările faţă în faţă.
Existenţa înregistrărilor îi face atât pe Talia, cât şi pe partenerul ei să se simtă mai în siguranţă. Astfel, nu vor exista neînţelegeri. Ei încearcă să se folosească de tehnologie pentru a-şi face relaţia – dezordonată, asemeni tuturor relaţiilor – mai ordonată. Într-o formulare apropiată de limbajul pe care îl aud frecvent, scopul lor este de a eficientiza şi controla conversaţiile de cuplu.
Cu toate acestea, cunoaşterea şi aprecierea celorlalţi oameni nu reprezintă
