Nu-mi place să spun asta, dar trebuie să fi avut un rost. Familiile lor ştiau că provin dintr-un mediu asemănător, aveau gusturi similare. Familiile lor şi-au dorit pentru ei tot ce se putea mai bun. Amândoi s-au angajat să
facă relaţia să funcţioneze, aşa că şi-au acordat timp reciproc pentru a se cunoaşte mai bine. S-au dedicat întru totul, fiind şi susţinuţi de familie.
Toată lumea avea să îi ajute dacă ar fi avut vreodată vreo problemă.
Acum, suntem cu toţii pe cont propriu. Dacă cineva ne găseşte vreun defect, suntem tăiaţi de pe listă. Următorul.
Unde eşti? În zona maşinilor
În timp ce Danny a rostit „următorul“, a făcut un gest cu degetul, de parcă
ar fi glisat pe telefon. Era gestul folosit pe Tinder.
Prima dată când am observat acest gest a fost pe Chatroulette, un site care îţi permite să parcurgi sesiuni video cu persoane din întreaga lume.
Danny nu la Chatroulette s-a referit atunci când şi-a împărtăşit frustrările amoroase (plus că Chatroulette nu a fost niciodată destinat întâlnirilor amoroase). Totuşi, gestul de a merge mai departe printr-o glisare sau un click a ajuns să facă parte din conversaţia pe tema iubirii, iar „următorul“ a devenit parte din mediul afectiv.
Danny spune că, pentru el, combinaţia dintre posibilitatea alegerii infinite şi anonimatul de pe site-urile de matrimoniale este „toxică“. Petrece zilnic ore întregi în faţa calculatorului: verifică reţelele de socializare şi starea relaţiei amicelor lui. Are oare prietene care i-ar putea deveni iubite? Apoi, trece mai departe la verificarea stării relaţiei prietenelor lui. Apoi, intră pe Tinder. Îşi spune singur că este în căutarea unei „relaţii adevărate“, a unei soţii, dar recunoaşte că rutina lui de zi cu zi pare de multe ori „ruptă de realitate“: „Chiar şi atunci când vorbesc cu cineva cunoscut, tot mă simt de parcă ar fi doar un joc“. O tânără în vârstă de 25 de ani a făcut o observaţie similară, remarcând că nu este niciodată cu adevărat „în afara jocului“:
„Dacă ai în permanenţă telefonul la tine – şi îl ai sigur – eşti mereu în căutarea unei întâlniri amoroase… sau ai putea fi“.
Terry are 26 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Matematică. El spune că, atunci când foloseşte aplicaţiile mobile pentru a cunoaşte oameni noi,
are senzaţia că „evaluează“ oamenii: „Dacă încep să le scriu, pare că le iau un interviu, asemănător cu un interviu de recrutare. Uneori am seri când mă
uit şi la douăzeci de profiluri deodată, dar mesaje trimit doar către cinci fete. E ca un joc pe care vrei să-l câştigi. Convingi oamenii să stea de vorbă
cu tine. Îţi perfecţionezi abilităţile de comunicare“.
Terry recunoaşte că rundele de „interviuri de recrutare“ rareori duc la ceva profund, dar că uneori nici nu-l mai interesează acest lucru. Uneori, încearcă pur şi simplu să-şi depăşească propriul record de fete care vor să
stea de vorbă cu el. Atunci când meciul întâlnirilor devine mai important decât scopul lui aparent, sfârşeşte într-un circuit închis care aminteşte de viciile „zonei maşinilor“. Când eşti în zona Facebook, nici nu vrei să ieşi de acolo, dar nici nu ştii de ce vrei să rămâi. În aplicaţia de întâlniri amoroase, nici nu te poţi desprinde, dar nici nu eşti îndeajuns de sigur că îţi doreşti cu adevărat o întâlnire. În cazul lui Terry, jocul constă în a convinge femeile să-i răspundă. Plăcerea e provocată de impresia că totul este posibil.
Ultima dată l-am văzut pe Liam într-un bar din cartierul newyorkez West Village, înarmat cu o tehnologie care pare să ofere posibilităţi infinite: profiluri de femei din cartier. În viziunea lui Liam, unui „tip normal“ ca el îi este aproape imposibil să atragă atenţia unei femei din cauza tehnologiei.
Acesta spune că Rachel, una dintre fetele pe care le urmărea, este foarte atrăgătoare, aşa că la petreceri stă de obicei cu ochii în telefon, monitorizând „cele mai bune oferte“:
O mulţime de tipi îi trimiteau mesaje, se băgau în seamă cu ea, aşa că am simţit o presiune enormă când am încercat s-o scot de la acea petrecere şi să o îndepărtez de telefon. De multe ori, fetele au impresia că încerci să
le faci avansuri sexuale, dar de fapt nu e aşa. Eu doar încerc să mă
gândesc la o modalitate de a le distrage atenţia de la telefon.
Discutând şi cu un grup de femei, am aflat că Liam nu se înşela chiar atât de mult. Acestea mi-au povestit că, atunci când ies la întâlnire cu cineva, se duc la baie şi îşi verifică telefonul pentru a vedea dacă le-a contactat cineva.
Se simt puţin vinovate, dar, în timp, impulsul de a-şi verifica telefonul (cu alte cuvinte, de a-şi verifica opţiunile) a ajuns să li se pară un lucru normal.
Să o luăm drept exemplu pe Madeleine. Are 32 de ani şi este analist
financiar în New York. Ieşise să bea cu un grup de prieteni, printre care şi un bărbat care părea să o placă. Având telefonul în mână, pentru ea era clar că „ieşitul în oraş nu înseamnă întreaga seară“. Mesajele de pe telefon dădeau de înţeles că „lucrurile puteau merge în orice direcţie“: într-un astfel de mediu, spune ea, „dacă îmi scrie un tip de care îmi place, pur şi simplu părăsesc grupul de prieteni alături de care am ieşit. De obicei, merg până la toaletă ca să răspund, astfel încât să nu stau la masă, unde ceilalţi ar putea citi pe telefonul meu planurile mele detaliate“.
În astfel de situaţii, conversaţiile care le-ar putea atrage celorlalţi atenţia trebuie să se desfăşoare rapid.
Unde eşti? O chestiune de sincronizare
E deja un clişeu să spui că dragostea ţine de sincronizare. În general, acest lucru se referea în trecut la momentul în care îndrăgostiţii se cunoşteau.
Erau oare pregătiţi să-şi ia un angajament? Încă îşi reveneau după o despărţire? Când oamenii vorbesc despre sincronizare în ziua de azi, cel mai probabil se referă la micromanagementul mesageriei. Câţiva elevi de clasa a XII-a discută despre „regulile sincronizării“.
Darren explică faptul că, dacă o fată încearcă să te contacteze scriindu-ţi pe Facebook, „a devenit aproape o regulă de conduită să aştepţi o zi până
să-i răspunzi“. Din ce motiv? „Nu vrei ca ea să creadă că verifici mesajele de pe Facebook încontinuu“. Răspunsurile date prea rapid ar putea fi interpretate astfel:
Să zicem că o fată îţi postează ceva pe Facebook luni, pe la nouă şi jumătate seara. Nu îi răspunzi în aceeaşi zi – poate nici peste două zile –
din cauză că nu vrei să te considere un ciudat. Nu vrei să creadă că stai nonstop pe Facebook. Să zicem că îţi scrie: „Hei, nu te-am mai văzut de ceva timp. Ce mai faci?“ Trebuie s-o laşi să aştepte după tine, poate chiar să se întrebe ce-i cu tine. Dacă îţi şi place de fata respectivă, vrei să se gândească la tine. Ceva de genu’ ăsta. Vrei s-o faci să aştepte cu nerăbdare răspunsul tău.
Darren continuă. Regula de a ne manifesta cu nonşalanţă se aplică şi în
cazul mesajelor: „Dacă cineva îţi trimite un mesaj, mingea e la tine, aşa că
atunci ai ocazia să îi dai ceva emoţii. Măcar vreo jumătate de oră“. Prietenii lui Darren sunt de acord cu el. Luke explică: „Nu poţi răspunde prea repede la un mesaj. Vrei ca oamenii să creadă că ai şi tu o viaţă“. Trebuie să aştepţi înainte de a-i răspunde unei fete la mesaj din două motive: în primul rând ca să dai bine şi în al doilea rând ca să te simţi mai bine în pielea ta. Jonas adaugă: „Nu vrei să te simţi ca un ratat care stă acasă toată ziua. Nu vrei să
pari gata de acţiune. Desigur, e greu să-ţi păstrezi calmul când o fată te face pe tine să aştepţi. Dacă i-ai scris pe la amiază, iar ea încă nu ţi-a răspuns, începi să-ţi faci griji“.
Chiar şi aşa, tinerii aceştia consideră că mesajele sunt o opţiune mult mai bună decât să invite o fată în oraş faţă în faţă. Vorbitul direct presupune asumarea unui angajament. Trimiterea de mesaje prezintă mai puţine riscuri. În cazul mesajelor, spune Jonas, dacă nu îţi place direcţia în care merge conversaţia, poţi să te prefaci că nici nu a avut loc: Să zicem că vrei să-i spui unei fete că doreşti să ieşi cu ea şi îi scrii: „Hei, ce faci diseară?“ E cu totul altceva când o suni şi o întrebi direct: „Hei, ce faci diseară?“ Mesajul îl va citi şi ar putea răspunde: „Nu ştiu. Poate ieşim mai târziu“. În felul ăsta, nu mai pui atât de multă presiune pe tine.
E ca şi cum ai lăsa mesajul acolo. Dacă ea spune „Nu, nu vreau să ieşim împreună“, e aproape ca şi cum nu eşti acolo şi nu simţi refuzul ei.
