Instrumente care nu cer gândire
Ştiinţa cognitivă ne-a dezvăluit câteva dintre calităţile care ne ajută să nu ne gândim la lucrurile la care probabil că oricum nu vrem să ne gândim.30 Nu ştim niciodată când se va întâmpla asta. Nu ştim cu exactitate ce ar însemna dacă s-ar întâmpla. Nu există nici cauză, nici efect imediat între acţiunile pe care le-am putea întreprinde şi consecinţele asociate problemei în cauză.
Dacă, de exemplu, nu vrem să reflectăm asupra schimbărilor climatice, putem exploata distanţa resimţită în plan psihic între o vacanţă petrecută cu familia într-un SUV şi afectarea mediului înconjurător. Un astfel de sentiment de detaşare favorizează întârzierea apariţiei gândurilor legate de riscurile „cititului în public“, de riscurile de a trăi alături de o dublură
digitală şi de ameninţările care planează asupra vieţii private în peisajul informatic actual.
Lana, proaspăt absolventă de facultate, cugetă cu voce tare asupra faptului că nu se gândeşte la confidenţialitatea online:
Cookie-uri?10 Mi se pare că firmele nu ne ajută deloc să înţelegem ce anume fac ele de fapt. Mi se pare ingenios inclusiv faptul că le numesc cookie-uri. Le fac să pară drăguţe, ca şi cum ar fi o nimica toată. Ca şi cum ne sunt de folos. Tare. De folos în sensul că ne apar reclame mai potrivite sau servicii mai relevante pentru ceea ce ne dorim. Totuşi, cum funcţionează ele şi ce fac cu tot ce ştiu despre noi? Nu ştiu şi nu-mi place deloc încotro se îndreaptă lucrurile. Nu mă voi gândi însă la asta până
când nu se va întâmpla concret ceva cu adevărat rău.
Lana este îngrijorată din cauză că se strâng date despre ea, dar a decis ca pentru moment să nu-şi facă griji. Mărturiseşte că, atunci când era mai tânără, era îngrozită de faptul că Facebook deţine atât de multe informaţii despre ea, dar acum reuşeşte să-şi stăpânească neîncrederea în Facebook prin publicarea de mesaje simple, majoritatea legate de petreceri sau alte activităţi sociale. Nu vrea ca ceea ce postează pe Facebook să se întoarcă
împotriva ei.
Tot Lana face următorul comentariu: „Mă bucur că nu mă gândesc la nimic controversat. Nu-mi trece prin cap nici o platformă online unde ar fi sigur pentru mine să port conversaţii în contradictoriu“. În plus, şi-ar dori să
discute numai în mediul online pentru că acolo poate ţine legătura cu toţi prietenii ei. Lana spune că cercul ei de prieteni încurajează tăcerea. Dacă ar avea opinii contradictorii, automat şi le-ar exprima online, aşa că mai bine că nu are, pentru că ceea ce ar spune nu ar rămâne privat în acest mediu. De fapt, cercul de prieteni al Lanei mai are o calitate: în opinia acesteia, este mai bine că nu are nimic scandalos de spus, pentru că ar spune-o clar online, iar tot ce spui online este stocat pe vecie. Nu îi place deloc acest lucru.
Am discutat cu Lana la scurt timp după ce a absolvit facultatea în iunie 2014. La ştiri se prezentau consecinţele devastatoare ale schimbărilor climatice, intensificarea războaielor şi a terorismului, restricţiile impuse la nivel global ca răspuns la epidemia de Ebola, precum şi violenţe majore pe fondul tensiunilor rasiale. Existau aşadar suficiente subiecte controversate.
Totuşi, această tânără remarcabilă, care tocmai începea o carieră în domeniul financiar, se simţea uşurată că nu are convingeri puternice cu privire la toate aceste probleme, întrucât mijlocul ei de exprimare se află în mediul online şi nu ar fi putut sub nici o formă să dezbată în siguranţă
acolo.
Chiar şi aşa, Lana nu consideră această situaţie o problemă. Ar fi inoportun s-o eticheteze astfel. Dacă spunem că ceva constituie o problemă, ar însemna că trebuie să ne gândim la o schimbare, iar Lana nu este convinsă că aceasta este direcţia în care vrea să-şi îndrepte sentimentele de nemulţumire, cel puţin nu acum. În momentul de faţă, la fel ca în cazul multor altora, părerea ei este că „toţi suntem dispuşi să renunţăm la confidenţialitate în favoarea comodităţii“.
Ea abordează acest compromis ca pe o problemă de aritmetică – ca şi cum, odată făcut calculul, nu ar mai fi nevoie de o reevaluare.
Zgârciţi cu detaliile
Stând de vorbă cu mai mulţi tineri, am descoperit că sunt experţi în păstrarea confidenţialităţii „locale“ – confidenţialitatea faţă de ceilalţi atunci când vor să păstreze anumite detalii în interiorul grupului lor, dar şi faţă de părinţi sau profesori, care le-ar putea monitoriza conturile online; în acest sens, folosesc cuvinte de cod şi o sumedenie de acronime.31 În ceea ce priveşte modul în care ar trebui să percepem spaţiul privat al minţii pe internet, cei mai mulţi dintre ei nu au stat niciodată să se gândească prea mult la asta şi nici nu par dispuşi s-o facă. Asemenea societăţii în ansamblul ei, sunt în mare parte dornici să amâne luarea în considerare a acestui aspect. Tindem să perpetuăm această stare rămânând zgârciţi cu detaliile.
În plus, puţinele detalii pe care le cunoaştem par ilogice sau nişte simple jumătăţi de adevăr. Este ilegal să interceptezi un apel telefonic, dar nu este ilegal să stochezi o căutare pe internet. Ni se spune despre căutările noastre că ar fi anonime, dar experţii ne spun apoi că acest lucru nu este adevărat.32
Datele ne sunt sustrase – lucru aparent legal – de către marile corporaţii, dar şi de către Guvern, de exemplu: ce căutăm, cui trimitem mesaje, ce fel de mesaje trimitem, pe cine sunăm sau ce cumpărăm.
Regulile sunt dificil de înţeles. Fac parte din consiliul de administraţie al asociaţiei Electronic Freedom Foundation, care militează pentru dreptul la protecţia datelor în cultura digitală. Abia în primăvara lui 2014 a început să
circule printre membrii consiliului un e-mail care descria cât de uşor este să
determini guvernul să te treacă pe o listă a celor ale căror adrese de e-mail şi căutări sunt monitorizate permanent. De exemplu, putem ajunge pe această listă dacă încercăm să folosim din afara Statelor Unite TOR, o modalitate de navigare anonimă online. Acelaşi articol mai preciza faptul că, în interiorul Statelor Unite, riscăm să declanşăm monitorizarea permanentă dacă încercăm să utilizăm alternative la sistemele de operare convenţionale33 – de exemplu, dacă accesăm pagina de pornire Linux. S-ar părea că platforma Linux a fost declarată site extremist.
Una dintre asistentele mele de cercetare a accesat această platformă
deoarece avea nevoie să folosească un software de adnotare care funcţiona exclusiv pe Linux. A fost luată prin surprindere atunci când a citit comunicatul despre Linux şi monitorizarea permanentă, dar iată ce mi-a spus: „În teorie, sunt nervoasă, dar nu reuşesc să am o reacţie afectivă“.
Conform sursei pe care am citit-o amândouă – necontestată de Agenţia Naţională de Securitate – conţinutul e-mailurilor şi căutărilor ei era supravegheat. Cu toate acestea, şi-a spus: „Cine ştie ce o însemna asta. E
vorba de o persoană? Un algoritm? Mă urmăreşte oare după nume, sau după
adresa IP?“
Derutată de atâtea detalii, nu a cerut mai multe informaţii. Senzaţia că o analiză mai amănunţită a acestui aspect mai poate aştepta îi este alimentată
atât de înţelegerea superficială a problemei, cât şi de ideea că riscă să fie blocată sau selectată pentru o supraveghere mai amănunţită dacă ar încerca să facă lumină.
Un student în ultimul an de facultate mi-a povestit, cu o oarecare satisfacţie, că a găsit o modalitate de a-şi rezolva unele dintre preocupările legate de confidenţialitatea datelor. Ca strategie, foloseşte funcţia
„incognito“ a browserului. M-am hotărât să fac acelaşi lucru. Mi-am modificat setările calculatorului, iar apoi m-am dus la culcare, convinsă că
făcusem un pas în direcţia cea bună. Totuşi, făcusem vreun pas? Am aflat ulterior că această funcţie nu mă ajută decât să împiedic înregistrarea istoricului meu de căutări pe calculator (astfel încât membrii familiei, de exemplu, să nu-l poată accesa), dar nu am împiedicat Google sau pe oricine altcineva care şi-ar fi putut dori să-l acceseze. Ironia e că articolele care tratează modalităţile de protejare a confidenţialităţii online recomandă
adesea utilizarea TOR, numai că Agenţia Naţională de Securitate consideră
că utilizatorii TOR sunt suspecţi şi trebuie supravegheaţi cu mai mare atenţie.
Am ajuns să înţeleg că atitudinea de indiferenţă este întreţinută, în parte, de faptul că oamenii au convingerea că, în caz că sistemul găseşte ceva care le-ar putea crea probleme, sunt supravegheaţi de algoritmi a căror putere este controlată de oameni raţionali. În schimb, noi suntem cu toţii în aceeaşi încurcătură. Să fie interesul faţă de Linux o justificare pertinentă pentru supraveghere? Începem să nu ne mai luăm în serios pe noi înşine.
Asistenta mea de cercetare spune că nu îşi face griji în legătură cu urmărirea datelor ei, întrucât consideră că guvernul are intenţii bune.
Autorităţile sunt preocupate de terorişti, nu de ea. Eu am insistat însă.
Acum, că asistenta mea a aflat că este supusă monitorizării ca urmare a
activităţii sale de pe platforma Linux, va fi oare mai atentă cu ce publică
