Au mai vorbit deschis şi despre cât de dificil le este să-şi menţină „eul din tabără“ atunci când ajung acasă. Familia şi prietenii sunt preocupaţi de tehnologie şi le este greu să nu facă şi ei acelaşi lucru.
În tabără am mai descoperit şi că nu trebuie neapărat să renunţăm la telefoane, dar trebuie să le folosim cu măsură. Uneori, tot pentru păstrarea măsurii, trebuie să luăm şi pauze. Îmi vine acum în minte comparaţia făcută
de Clifford Nass între acele părţi ale creierului care procesează emoţiile şi muşchii: regiunile respective se atrofiază dacă nu sunt folosite, dar pot fi reactivate prin discuţii faţă în faţă.4 Timpul petrecut în absenţa telefoanelor este revigorant şi ne oferă răgazul să exersăm.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, întoarcerea la conversaţie nu are loc în tabere de vară în care dispozitivele electronice sunt interzise. În cea mai mare parte a timpului, revendicăm conversaţia făcând eforturi de a proteja spaţiile sacre, unde nu a pătruns încă tehnologia. Dacă am petrece mai mult timp departe de dispozitive, am înţelege mai bine când avem nevoie să fim singuri şi când trebuie să ne acordăm reciproc atenţie deplină.
Pe măsură ce ne vom obişnui să discutăm unii cu alţii fără telefoane, ne va fi din ce în ce mai uşor să procedăm astfel. De asemenea, vom aborda cu mai multă seriozitate nevoile celorlalţi: când copilul vrea ca părinţii să-l asculte, când profesorul doreşte să capteze atenţia elevilor dezinteresaţi, când o întâlnire de afaceri e menită să rezolve o neînţelegere gravă sau când un prieten îi spune altui prieten „Vreau să vorbim“.
Puncte de reper
„Şi ce facem apoi?“, sunt întrebată adesea. Orice tehnologie ne cere să
reevaluăm valorile umane, ceea ce nu e rău deloc, pentru că ne determină să
le redefinim. După aceea, ne este mult mai uşor să identificăm următoarele etape şi puncte de reper. Nu căutăm soluţii simple, ci noi începuturi.
Nu uita de puterea pe care o are telefonul tău. Telefonul nu e unaccesoriu, ci un dispozitiv care ne poate influenţa în mod decisiv, fiindcă nu schimbă doar ceea ce facem, ci şi ceea ce suntem. Nu apelaţi în orice împrejurare la telefon. Atunci când avem posibilitatea de a-l folosi, ne vine mai greu să ne îndreptăm atenţia asupra celor din jur, deşi eficienţa sau politeţea ne sugerează să facem exact aşa. Simpla prezenţă a unui telefon arată că atenţia ne este împărţită, chiar dacă nu ne dorim asta. În plus, astfel de dispozitive limitează conversaţia pe mai multe planuri: felul în care ascultăm, lucrurile pe care le discutăm şi cât de conectaţi ne simţim.
Conversaţiile productive se desfăşoară mai greu chiar şi atunci când avem alături de noi un telefon trecut pe silenţios. Pentru a putea discuta în tihnă, lăsaţi laptopurile şi tabletele deoparte. Lăsaţi telefonul.
Încetiniţi ritmul. Unele dintre cele mai importante conversaţii pe care le veţi purta vreodată vor fi chiar cele cu voi înşivă. Prin urmare, este important să învăţaţi să vă ascultaţi vocea interioară. Un prim pas este să
încetiniţi ritmul îndeajuns de mult încât acest lucru să devină posibil.5
Timpul petrecut în mediul online a determinat atât creşterea volumului de informaţii pe care le vedem cu toţii zi de zi, cât şi a vitezei de navigare.
Adeseori suntem prea preocupaţi să comunicăm în loc să gândim, să creăm sau să colaborăm. Apelăm la mediul online în speranţa că vom putea adresa întrebări şi obţine răspunsuri aproape instantaneu. Pentru a ne satisface aşteptările, începem să punem întrebări mai simple. Ajungem să
simplificăm comunicarea în mod excesiv, iar acest lucru îngreunează
abordarea problemelor mai complexe.
Protejaţi-vă creativitatea. Încetiniţi ritmul şi bucuraţi-vă de momentelede linişte. Stabiliţi-vă un program şi găsiţi-vă propriul ritm. Ghidaţi de tehnologie, reacţionăm cu rapiditate, pentru că tehnologia înlesneşte acest lucru. Ne confruntăm cu toţii cu această problemă. Mulţi oameni de succes cu care am stat de vorbă spuneau însă că secretul reuşitei lor constă în faptul că nici măcar nu încearcă să-şi golească căsuţa de e-mail. Aceştia au
stabilite anumite intervale orare în care să se ocupe de mesajele cele mai importante, dar nu lasă niciodată căsuţa poştei electronice să le stabilească
programul.
Aşadar, dacă primiţi, în calitate de părinte, profesor sau angajator, o solicitare pe e-mail, răspundeţi că aveţi nevoie de timp de gândire. Deşi poate părea un lucru mărunt, se întâmplă destul de rar. O consilieră în vârstă
de 30 de ani mi-a spus că, în domeniul ei, acest răspuns ar fi „neadecvat vârstei“. Asta mă face să cred că a sosit timpul să reanalizăm ce înţelegem prin „adecvat“ în toate domeniile. Când răspundem la un mesaj că vom cumpăni lucrurile, arătăm că preţuim reflecţia şi că nu ne grăbim doar din cauză că tehnologia ne permite să reacţionăm rapid. E-mailurile şi mesajele fac răspunsurile rapide să fie posibile; nu le fac însă şi înţelepte.
Am văzut în repetate rânduri oameni care îşi găseau refugiul în faţa unui ecran pentru că doar aşa simţeau că pot ţine pasul cu ritmul vieţii digitale.
Îmi vin în minte Vannevar Bush şi visul său din anul 1945, potrivit căruia vom fi eliberaţi de un dispozitiv mecanic pentru a putea reveni la gândirea lentă şi creativă de care doar oamenii sunt capabili.6 Noi, dimpotrivă, încercăm de prea multe ori să grăbim pasul, într-un ritm impus de aparate.
Ar fi timpul să găsim inspiraţie în ideea lui Bush.7
Atunci când îi punem pe copii să lucreze cu materiale pentru modelaj, precum lutul sau plastilina, îi ajutăm totodată să încetinească ritmul.
Rezistenţa materialelor le stârneşte imaginaţia şi îi ţine ancoraţi în realitate.
Acest tip de creativitate poate fi stimulat şi în afara locurilor de joacă, sălilor de clasă şi parcurilor. Asta ar trebui să se întâmple pe tot parcursul vieţii. În cadrul companiei Google, angajaţii se adună în zone special amenajate, cunoscute sub numele de „ateliere“, şi lucrează cu diferite materiale. Ideea e simplă: adulţii şi copiii au nevoie de joacă în egală
măsură. Folosiţi-vă de spaţii şi de materiale pentru a stimula gândirea, vorbirea şi generarea unor noi idei.8 Această idee ar putea fi preluată din corporaţii şi pusă în practică în viaţa de familie.
Amenajaţi spaţii sacre dedicate comunicării. Fiecare familie creează
astfel de spaţii în viaţa de zi cu zi – dispozitivele electronice sunt interzise la masă, în bucătărie sau în maşină. Prezentaţi copiilor această perspectivă
cât încă sunt mici, astfel încât să nu li se pară că reprezintă o pedeapsă, ci o
piatră de temelie a culturii familiale. Mămica unui copil în vârstă de patru ani poate să spună foarte uşor: „În familia noastră avem nevoie să petrecem timp singuri şi în tăcere, fără dispozitive electronice. Avem nevoie de timp pentru a vorbi între noi. Eu nu scriu mesaje atunci când sunt la volan, aşa că
acela este momentul ideal pentru a sta de vorbă sau, pur şi simplu, pentru a ne uita pe fereastră“.
Să nu uităm că, atunci când stăm lângă ei fără să vorbim, îi învăţăm pe copiii cărora le stârnim atenţia ce anume presupune solitudinea. Creaţi condiţii prielnice pentru a evita întreruperile inutile. Plimbaţi-vă prin cartier
– fie singuri, fie împreună cu familia sau prietenii – fără dispozitive electronice. Încercaţi să vă creaţi o rutină din a sta complet deconectaţi de la internet fie într-o seară la alegere, fie în timpul weekendului. Fiţi realişti atunci când semnalaţi propriilor copii o schimbare de atitudine privind felul în care vă dedicaţi atenţia. Copiii au nevoie să vă înţeleagă intenţiile şi valorile. Dacă nu puteţi petrece nici măcar două ore alături de propriii copii în parc fără să deschideţi telefonul, atunci schimbaţi strategia. Duceţi-i în parc timp de o singură oră şi acordaţi-le în acel interval întreaga atenţie.
Aşa cum fiecare familie are nevoie de spaţii special amenajate, la fel au şi şcolile, universităţile sau locurile de muncă. Există tot mai multe cereri din partea universităţilor pentru spaţii de studiu şi de relaxare fără puncte de acces wi-fi. Nu ne-am imaginat că, oferind acces la reţeaua de internet în sălile de curs, studenţilor le va fi mai greu să le acorde atenţie colegilor sau chiar propriilor gânduri. Am putea amenaja la birou spaţii dedicate conversaţiei, unde dispozitivele digitale să fie interzise. În astfel de spaţii, oamenii şi-ar putea acorda atenţie reciproc. Ar putea lua o pauză.
Gândiţi-vă la concentrarea asupra unei singure sarcini ca la cevarevoluţionar. Indiferent de domeniul de activitate, aceasta va contribui la creşterea performanţei şi la diminuarea stresului.
Cu toate acestea, ne este greu să facem lucrurile pe rând, întrucât ar însemna să ignorăm avantajele tehnologice şi ideea de eficacitate pe termen scurt. Multitasking-ul e atractiv. Creierul nostru tânjeşte după rapiditate şi imprevizibilitate, după viteza inovaţiei – lucru care reprezintă o vulnerabilitate. Dacă nu ne organizăm viaţa şi tehnologia ţinând cont de această vulnerabilitate, ne limităm la performanţe scăzute.
Discutând cu diverşi manageri, părinţi sau profesori, mi-am dat seama că
