În 2013 ziarele au publicat regretele de-o viață ale lui Zhang Hongbing, acum în vârstă de 59 de ani. Povestea cum de ani de zile avea momente în care nu se putea abține și izbucnea în plâns, cum o visa adesea: „O văd în vis la fel de tânără ca înainte să fie executată. Cad în genunchi și o strâng puternic de mână, dar mă tem să
nu dispară. Îi strig: «Mamă, fiul tău ticălos îți cere iertare în genunchi!» Dar nu-mi răspunde. Ea nu-mi vorbește în vis, probabil că este felul ei de a mă pedepsi”.
Oare de ce nu-i vorbește? Eu nu cred că o face ca să-l pedepsească, ci pentru că știe că greșeala nu-i aparține nici fiului, nici soțului, este greșeala celor de la conducere și îi așteaptă pe ei să vină să-și ceară sincer iertare. Așteaptă deja de 44 de ani, împreună cu toate celelalte suflete care și-au găsit sfârșitul nevinovate.
Au apărut în ultima vreme persoane care au conștientizat că în timpul Revoluției Culturale le-au făcut rău altora și își cer iertare prin mass-media sau pe internet. Sunt deja pensionari; le este greu să se ierte pe sine pentru greșelile făcute în perioada aceea inumană, dar sunt totodată neliniștiți de tendința recentă de a privi Revoluția Culturală într-o lumină pozitivă. Au decis să povestească relele făcute atunci, cu speranța că
tinerii vor înțelege cât de înspăimântător a fost totul.
Doar că vocile lor sunt slabe și dispar într-o clipită pe
internetul plin de evenimente internaționale, naționale, știri de divertisment sau sport.
Spre deosebire de ei, Partidul Comunist își poate ierta foarte ușor greșelile făcute în cei 64 de ani de guvernare și înlătură harnic toate urmele lăsate în istorie. În primii ani de după Revoluția Culturală a apărut un val de critică puternică, dar când autoritățile și-au dat seama că era posibil să le fie știrbită puterea, i-au pus repede capăt, de parcă nici n-ar fi existat. În discursul oficial nu există o istorie adevărată a Revoluției Culturale, doar în discursul cetățenilor mai apar uneori adevăruri.
Când văd degradarea mediului, discrepanțele economice, corupția tot mai mare, actele de violență, comerțul cu droguri, traficul de persoane, folosirea pământului arabil în alte scopuri sau casele demolate cu forța, mulți dintre cei care au trecut prin Revoluția Culturală devin nostalgici. În dictatura lui Mao Zedong și sub opresiunea politică, problemele și contradicțiile sociale nu erau atât de răspândite.
Pentru că autoritățile se opun reevaluării Revoluției Culturale, generațiile de după nu au nici cea mai vagă
idee despre cum a fost de fapt. Acum șase ani, studenții de la Facultatea Pedagogică din Wuhan s-au îmbrăcat în uniformele gărzilor roșii pentru fotografiile de absolvire. Pentru ei, Revoluția Culturală părea doar o mare petrecere. Și oamenii de afaceri se folosesc de
Revoluție pentru reclamă. Anul trecut, în august, am văzut pe autostrada care duce la aeroportul din Hangzhou o reclamă imensă în stilul Revoluției Culturale, în care o tânără din gărzile roșii era cu mâinile întinse și striga: „Tovarăși, am sosit!”
Conflictul din Marea Chinei de Est, legat de insulele Diaoyu, a dat naștere la puternice sentimente antijaponeze. În septembrie 2012, au avut loc demonstrații antijaponeze în peste 50 de orașe: participanții aveau tot felul de pancarte, distrugeau mașinile japoneze, spărgeau geamurile restaurantelor japoneze și incendiau companiile. În același timp, în cele mai mari studiouri de film din China, la Hengdian, provincia Zhejiang, erau turnate numeroase filme și seriale a căror acțiune avea loc pe fundalul războiului de eliberare antijaponez. Circula și un banc: luptele decisive din războiul de eliberare antijaponez nu au fost cele din Shanghai și Changsha, au fost cele de la studiourile de filmare din Hengdian, unde au fost omorâți mai mulți japonezi decât întreaga populație a Japoniei.
Atitudinea Japoniei față de propria istorie este un factor de iritare pentru China, dar și guvernul chinez ar trebui să-și regândească propria istorie. Îi tot avertizăm pe japonezi că dacă nu acceptă realitatea istoriei sale de putere agresivă este posibil să facă aceleași greșeli din
trecut. Dar ar trebui să ne avertizăm și pe noi înșine că
dacă nu acceptăm greșelile Revoluției Culturale este posibil să le repetăm.
Astăzi, din ce în ce mai mulți oameni vorbesc în termeni pozitivi despre Revoluția Culturală și speră să
o retrăiască. Eu cred că, în marea lor majoritate, ei nu-și doresc cu adevărat să revină acele vremuri, dar visează
la o revoluție pentru că sunt dezamăgiți de situația actuală. Motivele pentru care vor o revoluție diferă de la unii la alții; unii sunt nemulțumiți de materialismul societății actuale, alții sunt înfuriați de colaborarea dintre omenii de afaceri și autorități pentru profit. Până
și cei care resping Revoluția Culturală sunt nemulțumiți de societatea actuală și au ajuns să creadă că greșeala principală a fost momentul în care a avut loc revoluția, considerând că acum este nevoie de fapt de o Revoluție Culturală.
10 aprilie 2014
Economia autorităților lacome
De când a fost introdus cursul de schimb variabil, pe 27 iulie 2005, yuanul a crescut constant în raport cu dolarul, de la 8,2765 de yuani pentru un dolar, în 2005, la 6,0569 de yuani pentru un dolar, în ianuarie anul acesta. Creșterea valorii yuanului nu i-a făcut pe
oamenii de rând să simtă că banii lor valorează mai mult, ba din contră, că valorează chiar mai puțin.
Yuanul se aprecia pe piețele externe și se deprecia pe cea internă.
Mulți consideră că deprecierea yuanului pe piața internă se datorează emisiunilor monetare tot mai mari ale Băncii Centrale. Conform datelor făcute publice de Banca Centrală, excesul de lichiditate (cunoscut și sub denumirea de M2) a fost în 2013 de 110.650 de miliarde de yuani13; comparativ cu zece ani înainte, când era de 22.100 de miliarde de yuani14, a crescut de cinci ori.
Principiul de bază al politicilor monetare este ca pentru fiecare yuan cu care crește economia unui stat, Banca Centrală să emită o bancnotă de 1 yuan; ceea ce depășește 1 yuan se numește exces de lichiditate. Rația dintre masa monetară din China și PIB este de circa 2: 1
(PIB-ul a fost de 5.688 de miliarde de yuani în 2013)15.
Creșterea economică se bazează în China pe investiții și are nevoie de cantități imense de capital. Specialistul în economie Wu Xiaoling a declarat că „în ultimii 30 de ani, am stimulat creșterea economică cu ajutorul injecțiilor de capital”
13 Aproximativ 17. 760 de miliarde de dolari, la rata de schimb din 2013.
14 Aproximativ 2. 669 de miliarde de dolari, la rata fixă din 2003.
15 În 2013, PIB-ul Chinei a fost de peste 9. 630 miliarde de dolari, conform datelor oficiale.
În majoritatea economiilor, această metodă ar duce la creșterea inflației, dar dacă ne uităm la indicele prețurilor de consum din ultimii doi ani din China, acesta a fost de 2%-3%, rar a trecut de 3%. În ultimii zece ani, prețurile au crescut considerabil doar de două ori: în 2007, indicele prețurilor de consum a fost de peste 8%, iar în 2011 a fost de 6%. Oare de ce nu a dus excesul de lichiditate la inflație?
Autoritățile neagă că ar exista exces de lichiditate.
Directorul departamentului de statistică și analiză din Banca Centrală, Sheng Songeheng, a declarat la conferința de presă din 15 ianuarie că pare să existe exces de lichiditate din cauza numărului mare de depozite și a investițiilor indirecte (adică finanțarea sub formă de împrumut bancar). China este țara cu cele mai multe depozite bancare din lume, depozitele populației ajungând la peste 50%.
Ce spun însă oamenii? Specialiștii în economie au opinii diferite, dar nu intru aici în detalii. Vreau să vă
vorbesc despre punctul de vedere absolut original al unui profesor de literatură, prieten de-al meu, care a inventat conceptul de „economia autorităților lacome”.
În opinia sa, nu poate fi ignorată contribuția numărului imens de funcționari corupți la controlul inflației, în ciuda lichidității excesive. Funcționarii corupți nu cheltuie foarte des sume mari obținute din mită și nici
nu le depozitează în bănci de teamă să nu fie descoperiți, ci le ascund în fel și chip. Profesorul de literatură a estimat că, în mare, jumătate din surplusul monetar s-ar afla în mâinile lor, pentru că nu circulă.
Internauții chinezi au început să fie atenți la acest fenomen și numesc diversele moduri prin care funcționarii corupți își ascund banii „arta spectacolului”. Așa se face că banii ascunși în:
