În cei 64 de ani de educație patriotică, Partidul Comunist a reușit să echivaleze iubirea de țară cu iubirea de partid și guvern. Să aduci osanale partidului și guvernului înseamnă să-ți preamărești țara, să critici partidul și guvernul înseamnă să-ți vorbești țara de rău.
După ce diferența dintre stat și guvernanți a fost eliminată tacit, patriotismul a fost deturnat și este foarte ușor să fie manipulat de un naționalism îngust.
În august și septembrie anul trecut au avut loc în mai multe orașe din țară două serii de demonstrații legate de insulele Diaoyu. Demonstrațiile au degenerat în atacuri ale mulțimii asupra firmelor și mașinilor japoneze. Există o înregistrare video șocantă în care un anume Li Jianli din orașul Xi’an este lovit cu un drug de fier în cap în timp ce încerca să-și apere mașina japoneză.
Ceea ce mă neliniștește este că nu numai oamenii simpli, ci și o parte dintre intelectuali pun semnul egal între țară și guvern. Un prieten intelectual îmi spunea:
„Când suntem în țară putem să o criticăm, însă atunci când nu suntem, trebuie să o protejăm. E ca atunci când te cerți acasă cu părinții, dar după ce ai ieșit pe ușă nu le permiți altora să-i vorbească de rău”. „Noi criticăm guvernul, nu țara”, i-am spus.
La un moment dat, am scris pe micro-blog: „Unii par să nu înțeleagă clar distincția dintre țară și guvern și îi numesc trădători de neam pe cei care îndrăznesc să
critice guvernul. Hai s-o luăm altfel – țara este tata, guvernul este administratorul; una este să-ți iubești tatăl și alta este să-l iubești pe administrator. Părinții nu poți să ți-i schimbi, pe administrator însă, da”
Un cititor a comentat: „Tată, mamă, unde sunteți?
Vreau să-l reclam pe administrator”.
Tata și mama au fost înlocuiți de administrator, nu mai poți să-l reclami.
Dar nici administratorul nu mai are zile chiar atât de ușoare. În timpul demonstrațiilor antijaponeze de anul trecut, unii s-au folosit de acest prilej pentru a-și arăta nemulțumirea față de guvern. Pe o pancartă în care se declara război Japoniei era un joc de cuvinte: „La luptă!
De câștigăm, avem insulele. De pierdem, avem o nouă
Chină”.
3 decembrie 2013
Moara zvonurilor pe internet
Amestecul faptelor reale cu zvonurile de pe internet este deja ceva obișnuit peste tot în lume, dar în China are o dimensiune aparte din cauza lipsei informațiilor credibile, mai ales cele referitoare la activitatea autorităților.
În ultimii ani, autoritățile s-au obișnuit să facă
declarații false despre incidentele publice ca să ascundă
adevărul; declarațiile false dau naștere zvonurilor care mai de care mai nefondate. Și în timp ce zvonurile și declarațiile false se confruntă ca într-un joc de șah, devine tot mai greu să îți dai seama ce este adevărat și ce nu, mai ales în mediul online.
Popularitatea din ultimii ani a micro-blogurilor și
felul în care acestea au pătruns în aproape întreaga societate chineză au favorizat răspândirea informațiilor neadevărate și au influențat modul de gândire al oamenilor. Se spune în glumă că „adevărul încă își mai leagă șireturile, când zvonul a făcut deja înconjurul țării”. Însă micro-blogurile nu sunt decât instrumente de diseminare, ceea ce stimulează cu adevărat apariția zvonurilor este obiceiul autorităților de a transmite neadevăruri.
Pe 2 iunie 2012, Wang Lijun9 s-a refugiat în consulatul general american din Chengdu, Sichuan, unde a rămas o zi și apoi a plecat. Autoritățile din Chongqing a spus că Wang era în concediu medical, dar zvonurile de pe internet vorbeau deja despre o lovitură de stat și relatau cum „tancurile au intrat în Beijing”
Minciunile autorităților i-au făcut pe oameni să ia zvonurile de bune, să pună lucrurile cap la cap și să
înțeleagă ce s-a întâmplat de fapt. Cum uneori fapte calificate de autorități drept neadevărate se dovedesc în cele din urmă a fi reale – ca atunci când autoritățile au confirmat într-un târziu că Bo Xilai chiar i-a tras o palmă
peste față lui Wang Lijun –, oamenii ajung să se încreadă
și mai mult în zvonuri.
9 Wang Lijun, șeful poliției și viceprimarul metropolei Chongqing, a fost implicat în scandalul care a dus la căderea secretarului local de partid, Bo Xilai.
Confruntați cu un val tot mai mare de zvonuri răspândite pe internet, autoritățile au realizat că
ștergerea mesajelor, interzicerea unor teme de discuție sau închiderea micro-blogurilor nu prea mai au efect, așa că au recurs la Codul Penal. Anul trecut, pe 9
septembrie, Înalta Curte de Justiție și Parchetul General au emis un comunicat în care se stipulează că mesajele defăimătoare de pe internet retransmise de 500 de ori vor atrage o pedeapsă conform Codului Penal.
Opt zile mai târziu, Yang Hui, un elev de gimnaziu din provincia Gansu, a fost arestat și acuzat că „încearcă
să caute pricină de ceartă”, după ce a chestionat pe micro-blogul său motivele oficiale ale morții unui localnic. Yang Hui, un copil, a fost primul individ reținut pentru că un mesaj postat pe micro-blogul său a fost retransmis de peste 500 de ori. A fost eliberat după
o săptămână în urma presiunii opiniei publice.
De fapt, acțiunile de reprimare începuseră încă de dinainte de apariția comunicatului. La sfârșitul lunii august, presa vorbea despre rezultatele campaniei: 131
de persoane reținute în provincia Henan; 23 în Shanxi; în Shandong, 49 de persoane fuseseră arestate, 29
amendate și 23 reținute; în Hubei, 128 au primit
„avertizări educaționale”, alte 90 au primit detenție administrativă și 5 au fost arestate. Și celelalte provincii au folosit mijloace identice ca să combată ceea ce
autoritățile identificau drept zvonuri. Campania de reprimare pornită înaintea apariției unei justificări legale aproape că n-a fost pomenită pe internet, dar asta pentru că, în același timp, autoritățile ștergeau comentarii după comentarii, interziceau teme de discuție și închideau micro-bloguri. Criticii nu aveau cum să se mai exprime sau își vedeau comentariile șterse imediat ce le postau.
Campania a început dintr-odată, anul trecut pe 21
august, când pe toate site-urile a apărut știrea că poliția din Beijing a închis un site care răspândea zvonuri pe internet și a arestat șase persoane, printre care un individ cu pseudonimul Qin Huohuo. Presa oficială a susținut campania poliției și a publicat nenumărate articole despre nelegiuirile lui Qin Huohuo. N-auzisem despre el până atunci, dar după ce i-am citit câteva comentarii, am avut și eu sentimentul că o parte din ele nu erau decât zvonuri. Chiar și așa, au fost destul de mulți cei care i-au luat apărarea, găsind puncte slabe în acuzațiile aduse în presă. De exemplu, una dintre acuzații era că l-ar fi calomniat pe Lei Feng10, modelul de conduită morală al Partidului Comunist. Qin Huohuo spunea pe blog că Lei Feng visa să ducă o viață
