"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » ,,China de azi văzută prin ochii unui scriitor” de Yu Hua

Add to favorite ,,China de azi văzută prin ochii unui scriitor” de Yu Hua

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

fermă mai presus decât statul de drept.

8 iulie 2013

Petiții, stabilitate și lege

În China există un fenomen straniu: de multă vreme, sistemul petițiilor funcționează în paralel cu cel de justiție, de parcă sunt două șine de cale ferată.

Anul 2004 a fost singurul în care s-a anunțat public că

numărul petițiilor a ajuns la 10 milioane; după aceea nu s-a mai spus niciodată nimic despre asta. Victimele corupției și ale injustiției nu mai cred în sistemul juridic și visează să apară un oficial cinstit care să le focă

dreptate. Birouri pentru primirea petițiilor există la fiecare nivel administrativ, dar în ochii petiționarilor, biroul central este cel mai puțin probabil să fie corupt, așa că destinația lor finală este Beijing. Biroul Național pentru Scrisori și Vizite nu face decât să le înregistreze petiția și apoi cere administrației locului de origine al petiționarului să vină să-l ia înapoi. Cum numărul petiționarilor a tot crescut de-a lungul timpului, fenomenul a devenit o amenințare la adresa carierei funcționarilor de partid. Centrul nu permite intrarea petiționarilor în capitală în timpul congresului partidului sau al Congresului Național al Poporului și de aceea administrațiile locale se folosesc de tot felul de mijloace pentru a-i împiedica pe reclamanți să plece spre Beijing. Astfel, în ultima vreme se încearcă

împiedicarea petiționarilor să părăsească zonele de origine sau închiderea lor temporară în centre de detenție private.

După ce legislația chineză a devenit aproape perfectă

pe hârtie, au fost destul de multe voci care au cerut eliminarea sistemului petițiilor. Din moment ce guvernul repeta la nesfârșit că suntem un stat de drept, nu era cazul să existe un sistem care intra în contradicție cu cel juridic. Dar guvernul firește că nu a interzis petițiile, pentru că probabil că nici guvernanții înșiși n-au încredere totală în lege. Pe de altă parte, este foarte important ca guvernul să le mai dea petiționarilor o fărâmă de speranță, să lase victimele nedreptății să mai viseze puțin. În caz contrar, cine știe la ce acte extreme mai pot recurge?

Eșecurile repetate i-au făcut însă pe petiționari să

înțeleagă lucrurile mai bine. Și-au dat seama că petițiile repetate pun presiune pe autorități și că acțiunile colective sunt mult mai eficiente. Guvernul controlează

foarte strict demonstrațiile și omenii au început să se folosească de ideea de petiție colectivă pentru a organiza un protest, punând presiune publică pe autorități. În același timp, multor petiționari nu le mai pasă de rezultatul petiției, procesul de depunere a acesteia devenind mult mai important. În ochii lor, justiția este coruptă, sistemul petițiilor este doar de formă, așa că au apărut petiționari profesioniști care se joacă de-a petiția cu autoritățile.

În toamna lui 2007, când partidul se pregătea să

deschidă lucrările celui de-al 17-lea congres, șeful unui sat s-a trezit cu un telefon de la un țăran care îl informa că a ajuns la Tianjin și că urmează să se urce în trenul de Beijing, ca să depună o petiție. Șefului mai să-i stea inima-n loc, dacă țăranul apărea cu petiția în Tian’anmen la deschiderea congresului, nu mai vorbim că rămânea el fără funcție, dar o încurcau și președinții de comună și de județ. Șeful l-a implorat să nu se ducă

la Beijing și țăranul i-a spus că acceptă numai cu condiția să-i dea imediat nevesti-sii 20.000 de yuani6.

Șeful a pus telefonul jos, a luat 20.000 de yuani din fonduri publice, i-a dus acasă la țăran și imediat ce nevasta a semnat de primire, țăranul a ieșit râzând din cealaltă cameră.

Odată cu acutizarea problemelor sociale și creșterea numărului incidentelor de masă, a apărut și menținerea stabilității. Inițial sistemul juridic și cel al petițiilor funcționau în paralel; acum a apărut triunghiul lege-petiție-stabilitate. Petiția pare un mod grațios de confruntare cu legea; menținerea stabilității este violentă. Dacă vedem legea ca pe o foaie de hârtie, petiția este ca și cum ai trece pe spatele ei tot felul de clauze; menținerea stabilității constă în ruperea foii de hârtie în piața publică.

6 În 2007, aproximativ 2600 de dolari.

Menținerea stabilității le-a dat ocazia multor funcționari să scape din situațiile neplăcute în care îi puneau petițiile sau incidentele de masă și să devină din subiecți pasivi agenți activi. Noua politică a devenit scuza actelor ilegale de împiedicare a petiționarilor să

plece din zonele de origine sau închiderea lor în centre de detenție private. Ea dă o motivație aparent justă

încălcării drepturilor legale ale cetățenilor de către funcționari. Forurile superioare închid ochii și încuviințează tacit astfel de practici. Administrația de la orice nivel repetă obsedant că „menținerea stabilității este mai presus de orice”, dar în acest „orice” au inclus și legea.

La 23 iulie 2011, după teribilul accident de tren din Wenzhou, rudele celor implicați au început să sosească

la locul tragediei. Pe 26 iulie, toate birourile de avocatură din Wenzhou au primit o atenționare de urgență din partea Biroului local de Justiție și a Asociației Avocaților din Wenzhou în care se spunea;

„Accidentul feroviar din 23 iulie este un subiect extrem de delicat, cu implicații asupra stabilității sociale, de aceea birourile și avocații care au primit cereri de asistență judiciară trebuie să anunțe imediat Serviciul de administrație a birourilor de avocatură din cadrul Biroului de Justiție, precum și Asociația Avocaților, și nu au voie să ofere asistență fără autorizație prealabilă”

După ce mass-media din Wenzhou a dezvăluit existența acestei atenționări, opinia publică aproape că a explodat. Pe 28 iulie, Asociația Avocaților și-a cerut scuze public Biroului local de Justiție pentru că

„Asociația s-a folosit fără permisiune de numele Biroului de Justiție, aducând prejudicii publice imaginii acestuia”

Biroul de Justiție este un serviciu guvernamental; Asociația Avocaților este o asociație neguvernamentală

subordonată Biroului de Justiție. Scuzele publice ale asociației au stârnit hohote de râs pe internet – dacă n-ar fi avut acceptul Biroului de Justiție, cum ar fi avut asociația îndrăzneala să-i folosească numele? Asta îmi aduce aminte de un proverb care spune că soldatul se teme de superior mai abitir decât de dușman.

Incidentele din Wukan7 au dezvăluit relația anormală

dintre lege, petiție și stabilitate. Confruntarea dintre țărani și administrație a fost de fapt confruntarea dintre petiție și stabilitate, legea fiind în plus.

În China, persoana care este în plus într-un cuplu se numește peiorativ „a treia”. Este și o glumă despre trei copii de grădiniță care se jucau de-a mama și de-a tata; băiatul a spus „eu sunt tata”, una dintre fetițe a vrut să

7 Protestele împotriva corupției din satul Wukan, provincia Guangdong, de la sfârșitul anului 2011, au fost declanșate de abuzurile administrației locale în gestionarea terenurilor agricole.

fie mama, iar cea de-a treia n-a mai avut ce să aleagă așa că a spus „atunci, eu o să fiu a treia”

Dacă petiția, legea și stabilitatea s-ar juca de-a mama și de-a tata, situația ar fi cam așa: stabilitatea ar vrea să

fie tata, petiția – mama și legea – „a treia”.

2 ianuarie 2012

Când aerul pe care-l respiri te trimite la doctor După ce mi-am făcut vizita medicală și mi-am luat rezultatele, am constatat cu uimire că urmele de pe plămâni erau mai multe și mai vizibile, iar unul dintre motive era poluarea atmosferică. La vizita dinainte nu-mi apăruseră asemenea urme. Toată lumea știe deja că

poluarea atmosferică afectează sănătatea, dar acum era pentru prima oară când așa ceva se menționa într-un raport medical.

Mi-am adus aminte ce agitație au stârnit anul trecut particulele PM 2,5. Ambasada americană la Beijing le monitoriza și făcea publice datele despre concentrația acestui tip de particule din aer, stârnind nemulțumirea populației față de poluarea puternică. Ministrul adjunct al mediului, Wu Xiaoqing, a acuzat ambasada americană că ceea ce face contravine legilor naționale și internaționale. După ce și purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a emis un comunicat

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com