reducă numărul accidentelor. Printre ele, măsura cea mai contestată a fost aceea de a-i pedepsi cu 6 puncte pe șoferii care trec pe culoarea galbenă. În fiecare an, șoferii chinezi primesc 12 puncte pe care dacă le pierd au permisul suspendat. Dacă treci de două ori pe galben, spui adio permisului.
Criticii susțineau că măsura încalcă principiul inerției al lui Newton și că va duce la și mai multe accidente.
Până și mass-media oficială și-a exprimat îndoiala, iar agenția de știri China Nouă a scris: „Legea siguranței circulației pe drumurile naționale, alineatul 26,
stipulează că semaforul este alcătuit din trei culori, roșu, verde și galben. Culoarea roșie indică interdicția de circulație, cea verde indică permisiunea, iar cea galbenă
este un semnal de avertisment. Fiecare dintre cele trei culori are propriul său rol, dar măsura departamentului de trafic dă culorii galbene același rol pe care îl are cea roșie, ceea ce nu numai că este tehnic foarte dificil, ci este și în contradicție cu legea”. Presiunea opiniei publice a forțat departamentul de trafic să revină și să
dea celor care trec pe galben doar un avertisment, fără
să le mai ia și punctele.
Circula și un banc în perioada aceea. Un bărbat nu se întoarce noaptea acasă și a doua zi de dimineață, când apare, soția îl ia la întrebări.
— Ieri-seară, când am ajuns în intersecție era galben intermitent, numai azi-dimineață la șase s-a făcut verde, i-a răspuns soțul. Dacă trec pe galben, pierd 6 puncte și dacă întorc în intersecție pierd 9.
Soția l-a întrebat de ce nu i-a dat un telefon.
— Dacă folosesc telefonul la volan pierd 3 puncte, a spus soțul, tremurând de frig.
— Dacă tot ai stat în mașină, cum de-ai înghețat în halul ăsta? l-a chestionat soția.
— Ningea zdravăn și a tot trebuit să ies să curăț
numărul de înmatriculare – dacă nu se vede, iei 12
puncte amendă!
9 mai 2013
Sunt un infractor
Pe 1 iulie anul acesta a intrat în vigoare Legea protecției drepturilor persoanelor în vârstă, al cărei articol 18 spune că: „Membrii familiei care locuiesc altundeva decât împreună cu persoanele în vârstă ar trebui să le viziteze și să se intereseze adesea de acestea”. Brusc, mulți oameni s-au trezit în postura de infractori.
Legea a dat naștere unor dezbateri aprinse, chiar din prima zi. Mass-media oficială o proslăvea de parcă în sfârșit ar fi rezolvat o problemă de morală socială cu consecințe serioase în societatea actuală. Pe rețelele de socializare, omenii o dezbăteau intens. Unii se plângeau că firmele la care lucrează îi obligă să meargă la serviciu chiar și în zilele libere; și mai mulți spuneau că i-ar costa foarte mult, că un bilet până acasă putea fi de la câteva sute la câteva mii de yuani, așa că n-aveau cum să-și viziteze rudele decât dacă-și luau un concediu mai lung.
Cei mai incisivi comentau că ani de zile mass-media i-a lăudat în fel și chip pe muncitorii-model care nu cereau liber să se întoarcă acasă nici de Sărbătoarea Primăverii, munceau încontinuu. Nu cumva trebuiau arestați, după
noua lege? Firește că era doar o glumă, pentru că legea
cu pricina spune că „ar trebui”, ceea ce nu presupune existența unei penalități.
Îmi aduc aminte de o poveste adevărată de acum vreo zece ani, despre un țăran dintr-o zonă săracă care și-a rupt de la gură să strângă bani să-și țină flăcăul în facultate. După ce a terminat școala și și-a găsit de lucru, băiatul și-a schimbat numărul de telefon și taică-său nu mai dădea de el. Îngrijorat, bătrânul mergea în fiecare săptămână pe jos peste 10 kilometri, până în comună, să
sune la numărul de telefon care nu mai funcționa. Îi era din ce în ce mai teamă să nu i se fi întâmplat ceva copilului, nici prin cap nu-i trecea că el era cel abandonat. În cele din urmă l-a găsit cu ajutorul mass-mediei, dar tânărul a fost foc și pară că taică-său îl făcuse de rușine. Bătrânul s-a văzut nevoit să se întoarcă
singur acasă, la sărăcia sa.
Informații despre copii care își abandonează sau își maltratează părinții au umplut în ultimii ani buletinele de știri de la TV, ziarele sau paginile de internet. Mulți deplâng amarnic degradarea moralei sociale, considerând-o efectul negativ al dezvoltării economice rapide din ultimii treizeci de ani; acum societatea chineză este orientată numai spre câștig. Este o vorbă
veche ce spune că „cei cu bani îl pun pe dracu’ să învârtă
moara”, dar acum s-a ajuns ca „moara să învârtă
dracul” În plus, sute de milioane de țărani pleacă de la
sat la oraș, în căutare de muncă; mobilitatea populației urbane este și ea foarte mare, iar tradiția „să nu pleci departe cât mai ai părinți” a cam dispărut. Ce mă
uimește pe mine este că deși există oameni care critică
vehement fenomenul din ce în ce mai obișnuit al abandonării sau maltratării părinților, nimeni nu critică
guvernul. Ce-i drept, astfel de critici pot fi șterse numaidecât.
Când eram mic, în timpul Revoluției Culturale, am citit pe ascuns într-o carte interzisă, Cele 24 de modele de pietate filială, o povestire pe care n-am uitat-o nici în ziua de azi. În vremea dinastiei Jin5, era o familie care avea un fiu numit Wu Meng. Erau așa de săraci că nici plasă
la geamuri nu aveau și tatăl nu se putea odihni de bâzâitul și mușcăturile țânțarilor. Plin de pietate filială, Wu Meng se așeza dezbrăcat lângă patul părintelui său și se lăsa mușcat de țânțari, fără să-i gonească, ca nu care cumva să se ducă și să-l trezească pe tatăl său.
În China imperială, loialitatea față de suveran și respectul pentru părinți erau foarte importante. În momentul în care Cele 24 de modele de pietate filială a fost interzisă, dintre loialitate și respect a mai rămas doar loialitatea, și numai cea față de Partidul Comunist.
Acum partidul promovează puternic pietatea filială, 5 Dinastia Jin, 265-420 d. Cr.
dar nu pomenește un cuvințel despre perioada în care a suprimat-o. Pentru degradarea morală, dă vina pe comportamentul individualist și născocește un articol de lege hilar, chipurile, să rezolve problema, ignorând total responsabilitatea care îi revine din cei peste 60 de ani de guvernare.
La Congresul Național al Poporului, din martie anul acesta, secretarul de partid din provincia Hunan, Zhou Qiang, a fost ales președintele Curții Supreme de Justiție, așa cum fusese deja aranjat. La preluarea funcției, noul președinte l-a lăudat pe predecesorul său, Wang Shengjun, pentru „poziția politică fermă”. Nu mai este nevoie să spunem că puterea juridică în China este în mâinile partidului. Zhou Qiang s-a folosit de ocazie să arate că loialitatea sa față de partid este mult mai mare decât față de statul de drept.
Deși alineatul care spune că este ilegal să nu te duci cât mai des acasă să-ți vezi părinții e hilar, unii oameni chiar vor simți că sunt niște infractori. Totuși, președintele Curții Supreme de Justiție nu pare să-și dea seama că și el a încălcat legea când a pus poziția politică
