și a dispărut legătura economică, a șubrezit și cea politică. Fără fundația economică, restul construcției începe să se clatine.
Incidentul din ianuarie 2013, legat de cenzurarea Săptămânalului de sud, a fost primul „incident de masă”
din mass-media de după 1949 1 . Un însărcinat cu propaganda parașutat din Beijing în Guangdong a intervenit atât de brutal în procesul editorial, încât a provocat o revoltă în rândul ziariștilor. Angajații Săptămânalului au fost sprijiniți, în diverse feluri, de publicațiile din alte provincii, ca să nu mai vorbim de valul imens de simpatie de pe internet. Nu a trecut mult și totul a fost mușamalizat, iar articolele și dezbaterile legate de acest subiect au dispărut din presă și au fost șterse de pe internet, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ziarul și-a continuat activitatea, iar autoritățile au promis vag că vor relaxa regulile cenzurii, dar au început în secret să se socotească cu cei responsabili pentru această revoltă. Autoritățile au ieșit învingătoare, desigur, dar a fost pentru prima dată când sistemul de cenzură s-a lovit de rezistență fățișă.
La un moment dat am făcut o glumă pe Weibo2 și am comparat cenzura filmelor cu controlul siguranței alimentelor. Cineva m-a întrebat amărât: „Sunt o groază
de probleme legate de siguranța alimentelor. Mai există
1 Protestele civile, planificate sau spontane, cu un număr destul de însemnat de participanţi sunt numite în China „incidente de masă". Anul 1949 este anul fondării Republicii Populare Chineze.
2 Echivalentul chinez al platformei de social media Twitter.
oare vreo soluție?” I-am răspuns optimist: „Nu-i nevoie decât ca cei însărcinați cu supravegherea siguranței alimentelor să fie la fel de atenți și activi precum cei însărcinați cu cenzura filmelor, să se perfecționeze continuu, să despice firul în patru și chestiunea siguranței alimentelor e rezolvată”. Mesajul meu a fost redistribuit de 12.000 de ori, iar un utilizator a comentat ironic: „Să-i punem pe cei însărcinați cu cenzura filmelor, a ziarelor și cărților să supravegheze siguranța alimentelor, iar pe cei responsabili cu siguranța alimentelor să cenzureze filmele, ziarele și cărțile. Așa, China ar avea și libertate de expresie, și alimente sigure”.
28 februarie 2013
Cărți pentru săraci
Acum opt ani, un prieten a descoperit că ultima lui carte, abia publicată, putea fi deja descărcată gratuit de pe internet. Mi-a povestit că a anunțat imediat Administrația Generală de Presă și Publicații, care i-a răspuns cerându-i adresa site-ului de unde se putea obține ilegal cartea sa. A trimis trei adrese dintre cele multe existente și după trei luni a verificat din nou.
Cartea era disponibilă în continuare pe toate cele trei site-uri. Anii au trecut și cartea a rămas tot acolo.
Toate cărțile mele pot fi descărcate gratuit de pe internet, chiar și China în zece cuvinte este accesibilă
online – deși a fost cu neputință să fie publicată la vreo editură de pe continent, a apărut în Taiwan. La fel de răspândite sunt și copiile tipărite. La doar câteva zile după ce mi s-a publicat romanul Frații, pe taraba din fața casei mele era deja de vânzare copia-pirat.
Administrația Generală de Presă și Publicații și birourile ei locale sunt cele care administrează piața publicațiilor, dar nu au dreptul să dea amenzi; cei care aplică legea în cazul încălcării drepturilor de autor sunt echipele de investigatori ale departamentelor de cultură
și cei de la securitatea publică. Investigatorii birourilor de cultură acoperă un domeniu foarte larg, de la internet café-uri și sălile de jocuri pe calculator, la cluburi cu muzică și spectacole live și centrele de educație artistică; pentru ei, cărțile contrafăcute sunt ceva minor. Biroul de securitate publică trebuie să facă
față nenumăratelor dosare penale și economice, n-au ei timp să se mai ocupe și de încălcarea drepturilor de autor. Este adevărat că mai vezi uneori câte o știre despre acțiunea comună a celor de la departamentul de cultură și biroul de securitate publică, care au distrus un centru de vânzare a copiilor-pirat, dar se întâmplă atât de rar încât nu are niciun efect asupra industriei falsurilor.
După intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului, au început să fie investigate tipografiile care scoteau copii ilegale. Dar și aici există o portiță. În ultimii zece ani și ceva, principalele imprimerii din care ies copii-pirat sunt tipografiile închisorilor și cele din vechile zone revoluționare, așa că măsurile care inițial au avut un oarecare efect, acum nu mai au deloc.
Închisorile aparțin de Ministerul Justiției. Accesul în acestea le este interzis investigatorilor departamentelor culturale și nici cei de la securitatea publică nu pot intra după bunul-plac. Tipografiile închisorilor nu sunt penalizate și sunt cele mai profitabile din țară. Deținuții muncesc pe brânci, fără să primească salariu, ci doar o subvenție minimă.
Vechile zone revoluționare din provinciile Shaanxi și Jiangxi sunt printre cele mai sărace zone din China.
Pentru că acolo se aflau bazele Partidului Comunist în timpul războiului, după venirea partidului la putere, au primit un statut aparte. Acum câțiva ani, directorul unei edituri îmi povestea că tipografia care scotea pe bandă
copii-pirat ale cărților lui era situată într-o veche zonă
revoluționară. A bătut tot drumul până la tipografie, împreună cu investigatorii departamentului de cultură
și trei polițiști, să rezolve legal problema, însă acolo s-au trezit înconjurați de poliția locală. A venit și mai-marele zonei care s-a răstit nervos la ei: „N-aveți niciun
pic de milă pentru zona asta amărâtă?” Apoi i-a informat că tipografia era cel mai mare plătitor de taxe local, iar ei n-au avut ce face decât să plece cu coada între picioare.
Occidentul are îndeajuns de multe motive să critice China că nu se ocupă suficient să combată piratarea filmelor, cărților, muzicii sau a produselor din industria de lux. Dar adevărul e că nu prea are ce face. În Occident, aceasta este o chestiune legată de respectarea proprietății intelectuale; în China e mai degrabă o problemă socială.
De ce suntem invadați de atât de multe falsuri și de marfă de proastă calitate? Mai-marele vechii zone revoluționare a pus degetul pe rană când a spus că
firmele care produc copii-pirat și marfă de proastă
calitate sunt în tot felul de relații, mai pe față sau mai pe ascuns, cu administrația locală. Pe față e faptul că unele dintre ele sunt cei mai mari plătitori de taxe din zonele respective, iar ceea ce nu se prea știe este că printre proprietarii acestora se numără și oficiali locali.
Cred că avem atâtea produse contrafăcute și de proastă calitate întrucât piața le cere. După treizeci de ani de dezvoltare, China este cea de-a doua mare economie mondială, devansată doar de Statele Unite.
Cu toate acestea, există încă peste o sută de milioane de chinezi care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Într-
o țară în care prețurile cresc cu o viteză năucitoare, creșterea cererii pentru falsuri și produse proastă
calitate este o consecință a numărului mare de oameni săraci, care nu au posibilitatea să se bucure de produsele autentice, așa că le cumpără pe cele contrafăcute, ce se găsesc la tot pasul: orez otrăvit, lapte praf și chifle din orez toxice, legume contaminate, șuncă
fără pic de carne, jucării periculoase, ouă false sau tăiței din ghips. Zi după zi, an după an, consumă alimente și folosesc lucruri de o calitate de-a dreptul îndoielnică. Ca să-și poată schimba viața, este nevoie să învețe, să se uite la televizor, să citească, dar nu le dă mâna să-și cumpere cărțile originale, așa că și le iau pe cele piratate.
Într-una dintre prelegerile mele la o universitate din China am spus: „Sunt împotriva oricărei încălcări a proprietății intelectuale, dar dacă nu rezolvăm problema numărului mare de oameni săraci, atunci sunt de acord să existe copii-pirat ale cărților mele. Eu câștig îndeajuns din vânzarea celorlalte cât să-mi pot întreține familia”. Poate că sunt colegi scriitori care nu-mi dau dreptate, dar eu așa gândesc.
14 martie 2013
Mânia lui Mao
În 1949, Mao Zedong a proclamat fondarea noii
Chine, Republica Populară.
