politică.
Nu avem cum să știm numărul cuvintelor interzise, ce cuvinte nu mai sunt interzise sau care sunt cele nou-intrate pe listă. Lucrurile acestea sunt decise de autorități, în funcție de contextul concret. Uneori, chiar dacă reușești să eviți cuvintele interzise, dacă articolul are un ton mai direct, de tipul „4 iunie”, o să constați că
e șters foarte repede. Nu sunt singurul care apelează la metoda „35 mai”, mulți internauți chinezi o folosesc pentru a-și exprima opiniile pe internet fără îngrădirea cenzurii.
În timpul Revoluției Iasomiei din nordul Africii, cuvântul „revoluție” a fost interzis, iar internauții au folosit în locul lui „a înflori”. Guvernul chinez propovăduiește societatea armonioasă, drept pentru care internauții se folosesc cu șiretenie de „a armoniza”
și înlocuiesc „ai grijă să nu fii blocat” sau „ai grijă să nu fii arestat” cu „ai grijă să nu fii armonizat”. „A armoniza” întruchipează cel mai bine spiritul lui „35
mai”. Autoritățile știu sigur cum este folosit, dar nu îl pot interzice pentru că ar șterge și „societatea armonioasă”, noțiune pe care o promovează ei.
Internauții au deturnat „armonizarea”.
Aceasta este politica internetului din China și aproape toți învățăm stilul „35 mai” fără profesor.
Nici eu nu sunt mai prejos. Când am scris odată ceva despre libertatea de exprimare, am postat următorul
text: „În timpul unei prelegeri la Centrul de Literatură
al Universității din München, un cititor german mi-a pus o întrebare mai delicată. «Există libertate de exprimare în China?» «Desigur că există», i-am răspuns,
«în fiecare țară, libertatea de exprimare este relativă. De pildă, voi puteți în Germania să vă înjurați cancelarul, dar nu puteți să vă înjurați vecinul. În China, nu pot vorbi urât despre premier, dar putem să ne ocărâm vecinii»”
Despre centralizarea puterii politice am scris: „I-am spus unui reporter taiwanez că cel mai bine este să-și pună mănuși când dă mâna cu un politician. Politicienii lor trebuie să meargă peste tot, să dea mâna cu o groază
de persoane ca să adune voturi, așa că mâinile lor sunt pline de bacterii. Politicienii noștri nu trebuie să alerge după voturi și să strângă nenumărate mâini, așa că nu-ți trebuie mănuși dacă ar fi să dai mâna cu ei, n-au multe bacterii pe mâini”.
Primul text pare să vorbească despre relativitatea libertății de exprimare, iar cel de-al doilea despre o problemă de igienă. Pentru că am bătut șaua să
înțeleagă iapa, ambele texte au putut fi publicate online și nu au fost șterse. Cititorii le-au înțeles, le-au retransmis și le-au comentat. La fel ca mine, și ei trăiesc de multă vreme în libertatea de tipul „35 mai”. Nu am avut probleme cu aluziile din comentarii. Cineva a scris
despre libertatea de exprimare: „Eu nu știu ce este libertatea, dar înțeleg ce este lipsa ei”. Altul a comentat despre politicieni:
„La noi, mâinile politicienilor nu fac decât să apese butonul «de acord» de pe aparatul de vot, de i s-a dus culoarea. Pe butonul «împotrivă» s-a așternut un strat gros de praf”.
Când stau și mă gândesc, constat că am scris foarte liber în stilul „35 mai”, iar pentru asta trebuie să-i mulțumesc ficțiunii că nu este o declarație politică de război și se potrivește perfect cu acest stil. Desigur că
am scris și în stilul „4 iunie”, ca de pildă China în zece cuvinte, dar a fost o excepție, m-am reîntors la ficțiunea în care folosesc din plin stilul „35 mai”
După ce China în zece cuvinte a ieșit în Taiwan, întrebarea primită cel mai des a fost „Care ar fi cel de-al unsprezecelea cuvânt?” „Libertate”, am răspuns. I-am spus reporterului taiwanez o glumă care circula pe internet: Un american îi zice unui chinez: „Eu am curajul să-l înjur pe Obama”. Chinezul îi răspunde: „Și eu am curajul să-l înjur”. „Aceasta este libertatea despre care vreau să scriu”, i-am spus. Intenția mea era cât se poate de clară, dacă aș scrie despre „libertate”, nu aș
scrie despre „4 iunie”, pe care ei o știu atât de bine, ci despre „35 mai”, care le este străină.
Libertatea de tipul „35 mai” este o artă. Ca să se poată
exprima liber și să evite cenzura, internauții folosesc din plin mijloacele retorice și au devenit maeștri în utilizarea metaforei, a comparației, ironiei, umorului, exagerării, sugestiei etc., creând fraze splendide de o ironie usturătoare, pline de aluzii și de exprimări eufemistice. Limba chineză parcă nu a fost niciodată
atât de bogată și de plină de vitalitate cum este acum, mulțumită libertății de tipul „35 mai”. În contextul social-politic din zilele noastre, modul acesta de exprimare a atins perfecțiunea și uneori nu pot să nu mă
întreb dacă am trece într-o zi la libertatea de tipul „4
iunie”, oare ne vom putea exprima cu tot atât de multă
imaginație și ingeniozitate?
Ne putem imagina internetul de astăzi în termeni de șoarece și pisică. Internauții chinezi se feresc de autorități ca un șoarece de o pisică. Dar nu care cumva să vă imaginați șoarecele nostru la fel de puternic precum cel al lui Disney și nici pisica autorităților la fel de toantă. Când șoarecele internaut râde de pisica autorităților, o face întotdeauna de lângă ascunzătoarea
„35 mai”. Astăzi sunt din ce în ce mai mulți cei care vor să audă adevărul, doar că cei care au curajul să-l rostească sunt considerabil mai puțini. Chiar dacă
șoarecele nostru se măsoară mai degrabă în inteligență, nu în fapte, cu pisica autorităților, tot este de admirat, pentru că încă nu avem libertate de tipul „4 iunie”, ci
doar „35 mai”.
23 iunie 2011
Toamna chineză nu este o Primăvară Arabă
Când eram mic ni se spunea adesea o poveste despre Mao Zedong. În tinerețe, ca să convingă oamenii săraci și inculți să i se alăture la revoluție, a luat în mână o pereche de bețișoare pe care le-a frânt fără niciun efort; a luat apoi un întreg mănunchi și, indiferent cât de mult a încercat, tot n-a reușit să-l rupă. Mesajul lui era că atât timp cât oamenii erau uniți, nimic nu se putea împotrivi revoluției. Mao Zedong a izbutit să adune laolaltă toate bețișoarele nemulțumite de pe întreg teritoriul țării și, prin urmare, la 1 octombrie 1949, a ieșit în balconul Porții Tian’anmen și a proclamat fondarea republicii sale.
Problema cu care se confruntă China astăzi este tot cea a perechii și mănunchiului de bețișoare, doar că
strategia urmașilor lui Mao Zedong este taman opusă: autoritățile din prezent se folosesc din plin de resursele financiare și de forțele de ordine ca să împiedice unirea bețișoarelor într-un mănunchi. Ele știu că există peste tot bețișoarele nemulțumite, dar sunt convinse că dacă
rămân împrăștiate, indiferent de numărul lor, sunt ușor de frânt.
Unul dintre cele mai la modă concepte de astăzi este
„menținerea stabilității”. Deși suma folosită anual pentru menținerea stabilității nu este publică, estimările neoficiale vorbesc despre 600 de miliarde de yuani și probabil că va fi și mai mare odată cu creșterea numărului de incidente de masă.
