— Știam că n-am scăpat, i-am spus soției.
După două luni de chin, furia s-a transformat în indiferență.
— Nu renovează, am adăugat, caută comori în pereți, cu bormașina și ciocanul.
Astăzi a fost inaugurată linia a patra de metrou.
Pentru mine are o semnificație concretă pentru că stația Universitatea Renmin este chiar în fața blocului nostru.
Tot astăzi, televiziunea națională a lansat transmisiunea HD pe care o pregătea de multă vreme, ca întreg poporul să vadă ceremoniile de ziua națională și mai clar.
Aceste două știri reprezintă încheierea renovărilor pentru cea de-a șaizecea zi națională. În China există
tradiția ca marile proiecte să fie grăbite să se încheie înaintea unei sărbători importante. Dar bormașina și ciocanele de sus nu cunosc oboseala. Ce ciudat, renovarea în țară s-a încheiat, dar cea din apartamentul familiei vecine continuă.
Ziua a patra: marți, 29 septembrie
De deasupra s-au auzit toată ziua zgomote scăzute, neinteligibile și neîncetate. Mi-am pus la bătaie toate cunoștințele și toată experiența și tot n-am reușit să-mi dau seama ce mașinărie le scoate. Cred că undele declanșate de zgomote fac întreaga clădire să vibreze.
După-masă am dormit puțin.
Ziua a cincea: miercuri, 30 septembrie Piața Tian’anmen a fost închisă începând de azi după-amiază. Mâine, aproape 300. 000 de participanți la festivități vor trece prin peste 50 de puncte de securitate și vor intra în piață. Fiecare echipă va ajunge în locul desemnat ei cu o marjă de eroare de 10 secunde. Se spune că locurile au fost fixate cu acuratețe de matematicieni și specialiști în computere.
Pe internet sunt oameni care discută și încearcă să
ghicească numărul mașinii în care va sta președintele Hu Jintao mâine, când va trece trupele în revistă.
Ziua a șasea: joi, 1 octombrie
Cerul din Beijing este la fel de albastru precum marea, iar norii albi care plutesc se aseamănă cu niște valuri lungi. Președintele Hu Jintao poartă o tunică în stil Mao, aducând cu sine un iz din trecut. A inspectat cele trei
armate mărețe dintr-o mașină marca Hongqi, Steagul Roșu, de producție internă, cu numărul „Jing V 02009”
A început defilarea trupelor. Mass-media le-a descris astfel: marinarii mândri, infanteriștii eroici, femeile soldat impunătoare, poliția militară curajoasă.
Formațiile de rachete nucleare, rachete convenționale, torpile, rachete antiaeriene, tancuri, vehicule amfibiene de asalt, blindate, drone și aruncătoare de rachete au trecut inspirând respect. După ce a trecut prima escadrilă de avioane care a lăsat pe cer fum colorat, peste Piața Tian’anmen au mai zburat avioane de recunoaștere, avioane militare Shengyang J-11, bombardiere, J-10, avioane Xi’an JH-11, avioane de alimentare în aer și avioane cu piloți femei. După aceea, pe dinaintea Porții Tian’anmen a trecut măreața paradă
a mulțimii, în diverse formațiuni grupate în jurul celor 60 de vehicule colorate. Mulțimea ridica cât mai sus poze uriașe ale lui Mao Zedong, Deng Xiaoping, Jiang Zemin și Hu Jintao. Mass-media a raportat bucuroasă: cei patru lideri se întâlnesc pentru prima dată în Tian’anmen.
Mass-media este plină de elogii pe aceeași temă: într-o țară puternică și prosperă, poporul trăiește în pace și muncește cu bucurie. În același timp, de pe forumul „O
țară puternică” al paginii oficiale a ziarului Cotidianul Poporului străbătea un altfel de mesaj. Unii propuneau
ca în paradă să fie cuprinse și formațiunile celor fără loc de muncă sau ale funcționarilor corupți. Cineva a exclamat: „Viața-i grea! Săracii n-au sărbătoare!” Altul i se plângea patriei: „Patria mea, nu-i ușor să-ți spunem că te iubim! Vrem să-ți spunem despre nedreptăți, despre viața noastră amărâtă, de respectul nostru de sine știrbit”.
Au fost și mulți care i-au urat țării fericire. În fața celor două curente de pe internet, cineva a propus în glumă
să fie și o formațiune a internauților la parada din Tian’anmen: „Formațiunea se va compune din partea stângă și din cea dreaptă. Partea stângă va fi alcătuită
din simpatizanți de stânga și vor porni la marș cu stângul înainte; partea din dreapta va fi alcătuită din simpatizanți de dreapta și vor porni la marș cu dreptul înainte. Pentru a se vedea clar poziția fiecărei părți, nu vor da din mâini. Pentru a evita orice incident, cele două
jumătăți vor fi separate de jandarmi cu scuturi transparente. Chiar și așa, din când în când cele două
părți se vor scuipa una pe cealaltă...”
Ziua a șaptea: vineri, 2 octombrie
Am simțit prin fereastra de ventilație de la baie mirosul de vopsea proaspătă. Abia atunci mi-am dat seama că nu se mai auzea niciun zgomot. În sfârșit ne
întoarcem la o viață normală, m-am gândit.
3 octombrie 2009
Cele trei Americi
Cea de-a treia conferință plenară a celui de-al unsprezecelea comitet central al Partidului Comunist Chinez dintre 18 și 22 decembrie 1978 a marcat încheierea perioadei maoiste și începerea perioadei lui Deng Xiaoping. La 15 luni după moartea lui Mao Zedong, Deng Xiaoping s-a folosit de ocazie pentru a informa oficial că acum el controla China. Zece zile mai târziu, pe 1 ianuarie 1979, au fost stabilite relații oficiale între China și Statele Unite, iar pe 29 ale aceleiași luni, Deng, care deținea doar funcția de vicepremier, deși era de fapt liderul suprem, a efectuat o vizită oficială în SUA, la invitația președintelui Jimmy Carter.
În cei 34 de ani care au urmat, imaginea chinezilor despre această țară poate fi rezumată la „trei Americi”
Prima Americă vine din vremea lui Mao Zedong. Este un stat imperialist care nu-și exploatează doar propriii cetățeni, ci și pe celelalte popoare din lume. America este un tigru de hârtie și dacă îndrăznește să atace China va pierde cu siguranță, pentru că noi suntem țara cu cel mai numeros popor din lume și nimeni nu ne poate înfrânge. Nu făceam distincția între război și bătaie,
credeam că victoria era cu siguranță de partea celor mai mulți. Îmi închipuiam că, dacă ar fi fost să ne luăm la bătaie cu americanii, șase chinezi s-ar fi bătut cu un american și i-am fi cotonogit până-și culegeau dinții de pe jos.
Pe atunci nu se găsea aproape nimic, viața era grea, dar propaganda și școala ne făceau să credem că suntem cel mai fericit popor din lume, în vreme ce amărâții de americani trăiesc într-un abis al suferinței, într-o sărăcie extremă și așteaptă cu nerăbdare să mergem să-i eliberăm.
Am crescut în timpul Revoluției Culturale. Părinții mei erau medici și o duceam ceva mai bine. Noi mâncam carne o dată sau de două ori pe lună, pe când majoritatea familiilor mâncau o dată pe an. Când mă
gândeam la poporul american mă întristam, crezând că
