14 Românii şi Europa: o istorie surprinzătoare Între timp, oricum, statistica a mai evoluat (ceea ce nu înseamnă că s-ar fi detaşat complet de ideologie). Un calcul întreprins în 1942, pe baza dicţionarului Candrea, care cuprinde 43.000 de cuvinte (de peste şapte ori mai multe decât în dicţionarul lui Cihac), a identificat doar 7.000
de cuvinte de origine slavă, a şasea parte din întregul vocabular (în procente, 16,41 %). Să observăm totuşi că şi elementul slav beneficiază de
„circulaţia cuvintelor". Dacă destul de multe cuvinte de origine slavă au căzut în desuetudine (uneori „forţate", alteori în chip natural, odată
cu modernizarea limbii), sunt multe şi acelea într-atât de intim prinse în ţesătura limbii române, încât ar fi absurdă orice încercare de a le elimina. Sunt şi cazuri când, ,,agresat" de un cuvânt latinesc, cuvântul slavon a ieşit până la urmă biruitor. Cât de tare s-a încercat să iubim în latineşte, lepădându-ne, măcar în această
privinţă, de influenţa slavonă! Cuvântul „amor", introdus forţat în limbă în secolul al XIX-iea, a pierdut complet bătălia în faţa nu a unuia singur, ci a două cuvinte, ambele slave la origine, şi pe care le înţelegem cu siguranţă fără să căutăm în dicţionar: dragoste şi iubire. Cuvântul latinesc s-a apărat cât a putut; poeziile lui Eminescu sunt pline de „amor". A rămas până la urmă în limbă, dar într-o poziţie cumva echivocă, cu o uşoară tentă ironică.
Curioasa limbă românp,
15
Fapt este că, multe sau puţine (desţul demulte până la urmă), cuvintele slave dau o coloratură specifică limbii române (mai intensă
decât coloratura germanică a limbii francezesau italiene); poate că din pricina acestei influenţe româna, cât o fi ea de romanică, sună oarecum ciudat în urechile unui occidental.iSlavismele erau cu siguranţă mai num�roaseînainte de secolul al XIX-lea, marea perioci.dă demodernizare şi de „relatinizare" a limbii române.
Şcoala latinistă urmărea pur şi simplu să scoată
din limba română tot ce nu era element latin.
Dicţionarul limbii române, elaborat, subiegidaAcademiei Române, de August Treboniu Laurian (apărut între 1871 şi 1876), aduna, î:q_ două
mari volume, toate cuvintele considerate � fi deorigine latină şi „exila" într-un „Glosar",: multmai subţire, elementele slave sau de alte origini,în aşteptarea deplinei lor evacuări. De altfel,Laurian însuşi spune în „Prefaţa" monumentalei opere că „vorbele de origine neromânească,ca slavă, cinste, iubire, ibovnic, vreme, vremelnic, stăpânire, slujbă, slujbaş etc., nu pot şi nuse cade să aibă loc într-un dicţionar româhesc"1.
În afară de „ibovnic", care s-a cam uzat,i toatecelelalte cuvinte înşirate de Laurian au rămas 1. August Treboniu Laurian, I.C. Massim, ! Dicţionarul limbii române, vol. 1, Bucureşti, 1873, ,,Prefatione", p. VI.
