— Şi atunci cu cine o să ai un copil?
— Există acum băncile de spermă, pentru femeile nemăritate ca mine care își doresc copii. Presupun că n-ai auzit de ele, dar la Tokyo sunt ceva normal.
— Natsuko. E o chestie din romanul tău?
— Nu, e adevărat.
Cum îmi pierdusem răbdarea, i-am făcut la iuțeală un rezumat brut al conceperii cu donator, dar înainte să termin Makiko s-a apucat să zbiere cu atâta înfierbântare, că nu puteam gândi ca lumea.
— Nu! Nu. Nu tu hotărăști! E treaba unei puteri superioare să…
— Ce putere superioară? Nu crezi în Dumnezeu. Dacă
există varianta asta, de ce să n-o alegi? E complet normal.
— Natsuko, ascultă-te puțin! Ești beată, nu-i așa?
— De fapt, chiar nu sunt.
— Mă rog. Dar ești pe-afară, așa-i? Du-te acasă și lucrează.
În loc să bați câmpii despre…
1 Fel de mâncare preparat la grătar din bucătăria coreeană.
— Cine bate câmpii? am mârâit, căci la asta chiar îmi sărise muștarul. O să se întâmple. Tot ce mai trebuie să fac e să confirm vreo două chestii.
— Natsuko, a oftat Makiko în receptor. Ştii ce greu e să ai un copil? Vreau să zic, să crești cu adevărat un copil? Chiar vrei să treci prin asta fără un tată? Gândește-te la copil.
— Cum rămâne cu Midoriko? m-am rățoit. O crești singură.
— Nu fi toantă. Pur și simplu așa au mers lucrurile.
— De ce pentru tine e în ordine, dar pentru mine nu? am întrebat. De ce ești împotrivă? Ce-ți dă acest drept? Nu-ți cer binecuvântarea, dar de ce trebuie să încerci să mă oprești? Că
doar nu-i viața ta. Ştii câte femei își cresc copiii singure? Câți copii nu-și cunosc părinții? Nu că nu mi-aș putea permite.
Familia noastră s-a descurcat cu mai puțin, nu-i așa?
— Atunci de ce să nu găsești pe cineva împreună cu care să crești copilul? mi-a zis pe un ton mai blând. Așa se cuvine.
Trebuie să încerci.
— Makiko, vrei cu adevărat să fiu veșnic singură?
— Ce tot spui acolo?
— Nu vrei să am copii, nu? Vrei să fiu singură. Crezi că, dacă dispun de banii necesari ca să fac un copil, ar trebui să-i cheltuiesc cu tine și cu Midoriko? Nu trebuie s-o spui. Ştiu ce gândești. Ești îngrijorată că, dacă am un copil, o să trimit mai puțini bani acasă. Dacă am un copil, totul dispare. E rău pentru tine, rău pentru Midoriko. M-am prins…
Makiko amuțise. După o clipă a scos cu putere aerul din piept.
— Natsu, ascultă-mă.
— Închid. La revedere.
Am lăsat telefonul să cadă în fundul genții și am pornit.
Încă mă simțeam groaznic. Îmi venea să urlu. Mergeam din ce în ce mai repede și gândurile mi se spulberau înainte să apuce să se închege. Un tip s-a ciocnit de mine și a pocnit din limbă.
Am pocnit și eu din limbă spre el și am mers mai departe.
M-am oprit la o trecere de pietoni, așteptând să se schimbe stopul, dar când s-a făcut verde nu m-am putut hotărî în ruptul capătului încotro s-o iau. Casa era drept înainte.
Magazinul era la dreapta. Stația și mulțimile din ea erau în spate. Nimic nu suna bine. M-am gândit la Aizawa. M-am gândit să-l sun. Dar înainte să apuc măcar să-mi imaginez chipul lui mi s-a pus în cale Yuriko. Poate că Aizawa era prin apropiere. Poate că ieșiseră împreună. Yuriko se uita la mine cu o expresie neutră și tăcută. M-am întrebat dacă ea glumea și râdea, chestii de-astea, cu el. Ce făcea în nopțile în care era singură? Puteam să văd pistruii de pe fața ei palidă. O
nebuloasă încețoșată de praf și gaze și nenumărate planete întinzându-i-se pe obraji. Am scos telefonul și am deschis Gmailul. Am dat iar clic pe mesajul lui Onda, așa cum mai făcusem de câteva ori, dar de data asta am ales să-i răspund.
Când am apăsat, în cele din urmă, pe „Trimite” am simțit că mă părăsise toată energia. O bătrână micuță, cu o umbrelă
transparentă și doi pudeli pitici, a venit să mă întrebe dacă mă
simțeam bine. Mi-am dat seama că mă rezemam de un stâlp.
Mi-a venit s-o întreb de ce își plimba câinii la ora aceea, dar m-am abținut. I-am spus că eram bine. Nu știu cât am stat acolo înainte să mă duc acasă.
15. DACĂ VREI, BINE, DACĂ NU, NU
Până la urmă m-am întâlnit cu Onda la un restaurant numit Miami Garden, chiar lângă Shibuya Sukuranburu, sub nivelul străzii. Văzusem firma, dar nu coborâsem niciodată.
