ținusem după Yuriko până aici.
— Voiai să vorbești cu mine despre Aizawa? Pe fața ei a apărut o expresie ciudată, greu de descifrat. Voi doi ați ajuns să fiți foarte apropiați, nu? Când am încuviințat cu prudență, Yuriko a spus aproape în șoaptă: Vorbește tot timpul despre
tine.
— Nu sunt sigură ce m-a făcut să te urmăresc, am zis. Dar știu că nu era vorba despre el.
— De unde știi, dacă nu ești sigură?
— Pentru că el nu mi-a venit în minte pe când mergeam în spatele tău.
Yuriko m-a privit lung, îngustându-și ochii.
— Te simți bine?
— Tocmai… m-am întâlnit cu cineva, am spus. Un posibil donator.
Acum chiar că mă țintuia cu privirea. Dând drumul aerului din piept, și-a mișcat capul într-o parte și în cealaltă.
— E vreo problemă?
Am făcut semn că nu. După altă privire lungă, Yuriko și-a plecat ochii și s-a tras spre capătul băncii, invitându-mă să vin lângă ea. M-am așezat la celălalt capăt, strângând în pumn cureaua genții.
— Ți-a spus Aizawa ceva despre mine? m-a întrebat după
un moment de tăcere.
— A spus că l-ai ajutat să treacă printr-un moment dificil.
Yuriko a scos un mic oftat și a zâmbit.
— Ți-a spus mai mult? Despre acea perioadă din viața lui?
Gestul meu de negare a îndemnat-o să continue: Nici măcar nu încercam să-l ajut, dar numai despre asta vorbește. E
singurul motiv pentru care suntem împreună. Ți-a pomenit vreodată de fosta lui logodnică?
Am clătinat iarăși din cap.
— Aizawa a încercat să se sinucidă. Yuriko și-a încrucișat mâinile în poală și și-a ațintit ochii la degete, vorbind pe un ton domol: A fost chiar înainte să-l cunosc. Nu știu dacă a vrut cu adevărat să moară sau i-a venit așa, pe moment, dar a luat un medicament ciudat, destul ca să-l omoare, și a fost foarte aproape să sucombe. Fiind doctor, sunt sigură că n-a avut probleme să facă rost de el, dar tot a încălcat legea. De aceea a trebuit să plece de la spital. Nu și-a pierdut licența, însă după
aceea i-a fost tare greu. Presupun că, în primul rând, era fragil.
— Nu mi-am dat seama. Ştiam că a fost cu cineva.
Vocea îmi era neașteptat de răgușită. Mi-am dres glasul.
Yuriko a dat din cap îngândurată.
— Ei bine, urma să se însoare. Şi totul mergea bine, până
ce Aizawa a descoperit că tatăl său nu era cine crezuse că este.
I-a spus și ei ce-a aflat, gândindu-se probabil că nu putea să
țină secret așa ceva. Şi ăsta a fost sfârșitul. Sunt sigură că ea s-a frământat mult, însă până la urmă a rupt logodna. În esență, a spus că nu-și putea imagina să aducă pe lume un copil când n-avea habar cine erau bunicii lui. Apoi au intervenit părinții ei și au spus că nu și-ar fi recunoscut niciodată nepotul dacă tatăl era Aizawa. După asta el și-a dat demisia de la spital. Cred că Aizawa avea cu adevărat încredere în ea. Trebuie să fi suferit mult. Erau împreună de ani întregi, din facultatea de medicină.
Am rumegat la cele auzite fără să scot o vorbă.
— La vreo doi ani după aceea mi-a citit numele în ziar, a urmat Yuriko. Până la urmă a venit la una dintre întrunirile noastre. La început i-a fost greu. Nu spunea aproape nimic despre sine, dar îi asculta pe toți ceilalți. Poate că s-a gândit că-și găsise în fine locul într-un grup de oameni cu probleme asemănătoare. Yuriko a clipit de câteva ori, ca și cum alegea ceva din aerul din față într-un fel pe care nu-l înțelegea decât ea. Când s-a răsucit, cumva, albul ochilor ei a fulgerat spre mine. Am spus că a fost singurul motiv pentru care Aizawa a ales să-mi devină partener, știu. Dar mai este unul. Îi era milă
de mine.
— Milă de tine? m-am mirat.
— Da, a zis Yuriko. Nu doar pentru că nu știu cine e tatăl meu. Îi e milă de mine din cauza altor lucruri care mi s-au întâmplat. Ai citit și tu interviul meu, nu?
Nu i-am răspuns.
— Nu i-am spus niciodată lui Aizawa toată povestea, mi-a mărturisit ea peste câteva clipe. Tot ce i-am spus a fost că
bărbatul cu care crescusem crezând că e tatăl meu m-a violat.
Nu i-am spus nimic în afară de ceea ce era în ziar. Vestea i-a provocat un șoc teribil. Când am văzut cum a reacționat, n-am mai putut să-i spun restul. N-am putut să-i spun că nu s-a întâmplat o dată sau de două ori. Nu i-am spus niciodată că
omul acela invita alți bărbați să profite de mine. Nu i-am spus
niciodată că nu se întâmpla doar acasă. Mă ducea cu mașina lui pe maidanul de lângă râu, unde alți bărbați coborau din mașinile lor. N-am putut niciodată să-i spun de norii ciudați pe care-i vedeam când se întâmpla asta, sau că vedeam în depărtare alți copii, probabil de vârsta mea, alergând și jucându-se.
