— Te fraiereşte, zise Mad Sweeney, mângâindu-şi barba roşcată zburlită. E un escroc.

— Sigur că-s un escroc, zise Wednesday. Tocmai de aceea am nevoie de cineva care să-mi apere interesele.

Cântecul de la tonomat se sfârşi, iar pentru un timp în bar se aşternu liniştea, conversaţiile desfăşurându-se în şoaptă.

— Cineva mi-a spus cândva că asemenea momente, în care toată lumea tace deodată, au loc doar cu douăzeci de minute înainte sau la douăzeci de minute după ora exactă, zise Shadow.

Sweeney arătă spre ceasul de deasupra barului, care era ţinut între fălcile masive şi indiferente ale unui cap împăiat de aligator. Ceasul arăta ora 11 şi 20 de minute.

— Iată, zise Shadow. Al naibii să fiu dacă ştiu de ce se întâmplă asta.

— Eu ştiu, interveni Wednesday.

— Şi nu ne spui şi nouă?

— S-ar putea să îţi spun, într-o bună zi. Sau poate că nu.

Bea-ţi miedul.

Shadow sorbi restul miedului dintr-o singură înghiţitură.

— Ar fi mai bun cu gheaţă, sugeră el.

— Sau poate că nu, zise Wednesday. E o chestie teribilă.

— Este, îl aprobă Mad Sweeney. Domnilor, scuzaţi-mă o clipă, dar simt nevoia urgentă şi profundă să mă piş.

Individul se ridică şi plecă. Era un bărbat foarte înalt, de aproape doi metri şi zece centimetri, decise Shadow.

O chelneriţă şterse masa cu o cârpă şi le luă farfuriile goale. Goli scrumiera lui Sweeney şi îi întrebă dacă mai voiau să comande băuturi. Wednesday îi spuse să aducă fiecăruia ce băuse până atunci, dar de data aceasta miedul pentru Shadow să fie cu gheaţă.

— Oricum, zise Wednesday, cam asta vreau de la tine dacă

ai lucra pentru mine, ceea ce, bineînţeles, chiar faci.

— Şi nu vă interesează să aflaţi ce vreau eu? întrebă

Shadow.

— Nimic nu m-ar face mai fericit.

Chelneriţa aduse băuturile. Shadow sorbi din miedul cu gheaţă. Gheaţa nu folosea la nimic – ba chiar făcea gustul să

fie mai acru şi să dureze mai mult pe limbă, după ce miedul fusese înghiţit. Dar, se consolă Shadow, băutura aceea nu părea foarte alcoolică. Nu era pregătit să se îmbete. Nu încă.

Trase aer adânc în piept şi zise:

— Bine. Viaţa mea, care timp de trei ani a fost departe de a fi o viaţă demnă de invidiat, a luat o întorsătură clară şi subită spre ce-i mai rău. Mai sunt doar câteva lucruri pe care trebuie să le fac. Vreau să mă duc la înmormântarea Laurei.

Vreau să-mi iau rămas-bun de la ea. După aceea, dacă mai aveţi nevoie de mine, aş vrea să încep de la cinci sute de dolari pe săptămână.

Suma fusese rostită la întâmplare. Ochii lui Wednesday nu exprimau nimic.

— Dacă vom fi mulţumiţi de colaborare, atunci după şase luni îmi veţi da o mie pe săptămână.

Shadow făcu o pauză. Era cel mai lung discurs pe care-l ţinuse de ani de zile.

— Aţi spus că s-ar putea să fie nevoie să bat oameni. O să

bat oameni dacă vor încerca să vă facă rău. Dar n-o să bat pe nimeni pentru distracţie sau pentru profit. Nu vreau să mă

întorc în închisoare. Mi-a ajuns o dată.

— Nu te vei întoarce, zise Wednesday.

— Nu, nu mă voi întoarce, spuse şi Shadow, apoi îşi termină miedul.

Se întrebă, deodată, dacă miedul era de vină pentru faptul că limba i se dezlegase. Însă cuvintele ţâşneau din el precum apa dintr-un hidrant spart, într-o zi de vară, şi n-ar fi putut să le oprească nici dacă ar fi vrut.

— Nu vă plac, domnule Wednesday sau cum v-o fi chemând. Nu suntem prieteni. Nu ştiu cum aţi coborât din avionul ăla fără să vă văd, nici cum m-aţi urmărit până aici.

Dar sunt impresionat. Aveţi clasă. Iar în acest moment eu mă

aflu într-o fundătură. După ce vom face ce avem de făcut, o să plec. O să plec şi dacă o să mă enervaţi. Până atunci, o să

lucrez pentru dumneavoastră.

Wednesday rânji. Zâmbetul său era un lucru straniu, decise Shadow. Nu arăta pic de umor, de fericire sau de voioşie. Era ca şi cum Wednesday ar fi învăţat dintr-un manual cum să zâmbească.

— Foarte bine, zise el. Atunci, avem un contract. Ne-am înţeles.

— La naiba, mormăi Shadow.

În cealaltă parte a încăperii, Mad Sweeney îndesa monede în tonomat. Wednesday scuipă în palmă şi-i întinse mâna.

Shadow ridică din umeri. Scuipă şi el în propria-i palmă. Îşi loviră palmele. Wednesday începu să strângă. Shadow strânse şi el. După câteva secunde, începu să-l doară mâna.

Wednesday rezistă ceva mai mult, dar apoi îi dădu drumul.

— Bine, zise el. Bine. Foarte bine. Un ultim pahar din miedul ăsta rău ca să încheiem înţelegerea, apoi am terminat.

Zâmbi fugitiv, iar Shadow se întrebă dacă era într-adevăr umor în zâmbetul acela, reală plăcere.

— Eu vreau un Southern Confort cu Coca-Cola, zise Sweeney, care venea împleticindu-se dinspre tonomat.

Tonomatul începu să interpreteze Velvet Underground12, 12 Velvet Underground – formaţie americană de rock

„Who Loves the Sun?” Shadow îşi spuse că era ciudat să