— Ce să fac?

Femeia se împinge înainte şi înapoi peste el. Capul penisului său este frecat de buzele umede ale vulvei ei.

— Vrei să-mi spui zeiţă? Vrei să te rogi mie? Vrei să mă

venerezi cu trupul tău?

Bărbatul zâmbeşte. Doar asta voia? Toţi avem ţicnelile noastre, până la urmă.

— Bineînţeles, zice el, iar ea îşi vâră mâna între picioare şi-l strecoară în ea.

— O, zeiţă, e bine? întreabă el, gâfâind.

— Adoră-mă, dragule! îi cere Bilquis, târfa.

— Da, zice el, îţi ador sânii şi ochii şi vulva. Îţi ador coapsele şi ochii şi buzele roşii precum cireşele…

— Da… mormăie ea cântat, în timp ce-l călăreşte ca o barcă pe valuri, în plină furtună.

— Îţi ador sfârcurile, din care curge laptele vieţii. Sărutul tău e miere şi atingerea ta arde ca focul, iar eu venerez asta.

Cuvintele lui devin mai ritmice acum, ţinând pasul cu mişcările trupurilor.

— Dă-mi dimineaţa dorinţa şi adu-mi seara uşurare şi binecuvântarea ta. Fă-mă să merg nevătămat prin locuri întunecoase şi fă-mă să vin încă o dată la tine şi să dorm alături de tine şi să fac din nou dragoste cu tine. Te venerez cu tot ce-i în mine şi cu tot ce-i în mintea mea, cu tot ce-am fost şi cu visele mele şi cu…

Bărbatul se întrerupe, încercând să-şi tragă răsuflarea.

— Ce faci? E uluitor. Atât de uluitor…

Apoi se uită spre coapsele lui, spre locul în care ei doi se împreunează, însă degetele ei îi ating pieptul şi-i împing capul înapoi, încât să poată vedea iarăşi doar faţa ei şi tavanul.

— Continuă să vorbeşti, dragule, zice ea. Nu te opri. Nu-ţi place?

— Îmi place mai mult decât mi-a plăcut vreodată, îi spune el, cu sinceritate. Ochii tăi sunt ca nişte stele, care ard pe…

rahat… pe firmament, iar buzele tale sunt valuri blânde care

ling nisipul, iar eu le v-venerez…

Acum intră tot mai adânc în ea, simţind un fel de curent electric, de parcă partea de jos a trupului său a fost încărcată

sexual, devenind priapică, dilatată, binecuvântată.

— Dă-mi darul tău, mormăie el fără să ştie ce spune, darul tău adevărat şi fă-mă întotdeauna… întotdeauna atât de… te rog… eu…

Apoi plăcerea atinge culmea în orgasm, făcându-i mintea să explodeze în vid, cu capul, sinele şi întreaga lui fiinţă

devenind un gol perfect, în timp ce se cufundă tot mai adânc în ea…

Cu ochii închişi, cuprins de convulsii, bărbatul savurează

momentul. Apoi simte o clătinare şi are impresia că atârnă

cu capul în jos, cu toate că plăcerea continuă.

Deschide ochii.

Se gândeşte – încercând să-şi recapete gândirea şi raţiunea

– la naştere şi se întreabă, fără pic de teamă, într-un moment de limpezime postcoitală perfectă a minţii, dacă ceea ce vede este vreun fel de iluzie.

Şi iată ce vede:

Se află în interiorul ei până la piept şi se uită la asta cu neîncredere şi cu uimire, în timp ce ea îşi ţine ambele mâini pe umerii lui şi-i împinge cu blândeţe trupul înăuntru.

Iar el alunecă tot mai mult în ea.

— Cum poţi să-mi faci asta? întreabă el sau îşi închipuie că întreabă, însă asta se întâmplă probabil doar în mintea lui.

— Tu faci asta, dragule, şopteşte femeia.

El simte buzele vulvei ei pe piept şi pe spate, contractându-se şi cuprinzându-l. Se întreabă cum ar părea totul cuiva care i-ar privi. Se întreabă de ce nu-i speriat. Iar apoi îşi dă seama.

— Te ador cu trupul meu, şopteşte el, în timp ce ea îl împinge înăuntrul ei.

Labiile ei alunecă peste faţa lui, iar ochii lui sunt acoperiţi de întuneric.

Apoi femeia se întinde pe pat, ca o pisică uriaşă, şi cască.

— Da, zice ea, aşa faci.

Telefonul Nokia interpretează o transpunere stridentă, electrică a „Odei bucuriei”. Femeia îl ia, apasă pe un buton şi duce telefonul la ureche.

Pântecul ei este plat, labiile mici şi închise. Pe frunte şi pe buza de sus i se văd urme de sudoare.

— Da? răspunde ea.

După care zice:

— Nu, dragă, nu-i aici. A plecat.

Închide telefonul, apoi se lungeşte pe patul din încăperea roşie, întunecată, se mai întinde o dată, după care închide ochii şi adoarme.

CAPITOLUL DOI

Au dus-o la cimitir

Într-o maşina albă, frumoasă.