îmbarcare, iar ea pe a ei: erau identice.
— Nu vreţi să vă ocupaţi locul? îl întrebă însoţitoarea de zbor.
— Mi-e teamă că nu am cum, îi răspunse el. Doamna aceasta l-a ocupat deja.
Surprinsă, însoţitoarea verifică bonurile apoi îl conduse în partea din faţă a avionului şi-i arătă locul gol de la clasa întâi.
— Se pare că-i ziua dumneavoastră norocoasă, spuse ea.
Shadow se aşeză.
— Vreţi să vă aduc ceva de băut? întrebă ea. Avem timp de asta, înainte să decolăm. Şi am impresia că aveţi nevoie de o băutură, după cele prin care aţi trecut.
— Aş vrea o bere, răspunse Shadow. De orice fel.
Însoţitoarea de zbor plecă.
Bărbatul în costum de culoare deschisă, de pe fotoliul de lângă Shadow, îşi atinse din nou ceasul cu degetul. Avea un Rolex negru.
— Ai întârziat, zise el, şi rânji fără pic de căldură.
— Poftim?
— Am spus că ai întârziat.
Însoţitoarea de zbor îi dădu lui Shadow un pahar cu bere.
Shadow sorbi din el. Pentru o clipă, se întrebă dacă omul era nebun, apoi îşi spuse că individul se referea la avion, care aşteptase ultimul pasager.
— Îmi pare rău că v-am reţinut, zise el politicos. Vă
grăbiţi?
Avionul se retrase de lângă poartă. Însoţitoarea de zbor veni şi-i luă lui Shadow paharul pe jumătate plin. Bărbatul în costum de culoare deschisă rânji către ea şi spuse:
— Nu fi îngrijorată, pe-ăsta o să-l ţin bine.
Femeia îl lăsă să-şi păstreze paharul cu Jack Daniel’s, protestând fără prea multă vigoare împotriva încălcării regulilor liniei aeriene. („Lasă-mă pe mine să judec asta, draga mea.”)
— Timpul este important, spuse bărbatul. Dar nu din cauza asta eram îngrijorat. Mi-era teamă că n-o să prinzi avionul.
— Frumos din partea dumneavoastră.
Avionul se opri, cu motoarele duduind, gata de decolare.
— Frumos pe naiba, spuse omul în costum de culoare deschisă. Shadow, am o slujbă pentru tine.
Motoarele mugiră. Micuţul avion se aruncă înainte, împingându-l pe Shadow în scaun. Apoi ajunseră în aer, iar luminile aeroportului rămaseră în urmă. Shadow se uită la omul de pe scaunul de lângă el.
Deşi mai scund decât Shadow, părea că ocupă enorm de mult loc. O figură pătrată, dură, cu ochi de un cenuşiu-deschis. Avea părul cenuşiu-roşcat. Barba, ceva mai mare decât o mirişte, era de un roşu-cenuşiu. Costumul lui părea scump şi avea culoarea îngheţatei de vanilie topite. Cravata era din mătase de un cenuşiu-închis, iar acul de cravată
reprezenta un copac, făcut din argint: trunchi, ramuri şi rădăcini adânci.
Îşi ţinu bine paharul cu Jack Daniel’s în timp ce decolau şi nu risipi nicio picătură.
— Nu întrebi ce fel de slujbă?
— De unde ştii cine sunt?
Bărbatul chicoti.
— Oh, cel mai uşor lucru din lume e să ştii cum îşi spun oamenii. Un pic de atenţie, un pic de noroc, un pic de memorie. Întreabă-mă ce fel de slujbă.
— Nu, zise Shadow.
Însoţitoarea de zbor îi aduse o altă bere, iar el sorbi din ea.
— De ce nu?
— Mă duc acasă. Acolo mă aşteaptă o slujbă. Nu vreau alta.
Zâmbetul dur al omului nu se schimbă deloc, însă
individul părea acum chiar amuzat.
— Nu te aşteaptă nicio slujbă acasă, zise el. Nu te aşteaptă
nimic acolo. Iar eu îţi ofer o slujbă perfect legală, cu salariu bun, cu riscuri reduse şi cu beneficii considerabile. Ce naiba, dacă ai trăi suficient de mult, aş putea să aranjez şi o pensie.
