Bărbatul deschise ochii. Shadow îşi zise că ochii acestuia arătau ciudat. Unul dintre ei era de un cenuşiu mai închis decât celălalt. Individul se uită la Shadow şi-i zise:

— Apropo, condoleanţe pentru soţia ta, Shadow. O mare pierdere.

Shadow fu gata să-l pocnească. Însă respiră adânc („După

cum ţi-am spus, nu le enerva pe căţelele alea care lucrează în aeroporturi”, îi şopti Johnnie Larch într-un colţ al minţii,

„sau o să te trezeşti înapoi aici înainte să apuci să scuipi”) şi numără până la cinci.

— Aşa e, răspunse el.

— Dacă lucrurile s-ar fi întâmplat altfel… zise bărbatul clătinând din cap, apoi oftă.

— A murit într-un accident de maşină, spuse Shadow.

Rapid. Există şi feluri mai rele de a muri.

Omul clătină încet din cap. Pentru o clipă, lui Shadow i se păru că individul era lipsit de substanţă, de parcă avionul devenise subit mai real, în timp ce vecinul său devenise mai puţin real.

— Shadow, nu-i o glumă. Nu-i un truc. Pot să te plătesc mai bine decât te-ar plăti oricine altcineva. Eşti un fost deţinut. Lumea nu stă la coadă ca să te angajeze.

— Domnule „Cum-naiba-te-cheamă”, răspunse Shadow ridicând glasul doar atât cât era necesar ca să fie auzit peste zumzetul motorului, nu există destui bani în lume pentru asta.

Rânjetul deveni mai larg. Shadow se trezi că-şi aduce aminte de o emisiune despre cimpanzei pe care o văzuse ca adolescent, pe canalul PBS. În emisiune se susţinea că

maimuţele, deci şi cimpanzeii, zâmbesc doar ca să-şi arate dinţii, într-o grimasă provocată de ură, agresivitate sau teroare. Când un cimpanzeu rânjeşte, asta înseamnă că te ameninţă. Rânjetul bărbatului era chiar unul de acest fel.

— Bineînţeles că există. Şi există şi bonusuri. Lucrează

pentru mine, şi-o să-ţi dezvălui câteva lucruri. Există un mic risc, bineînţeles, dar dacă vei supravieţui, o să trăieşti după

pofta inimii. Poţi fi următorul rege al Americii. Cine te-ar plăti atât de bine? Hmm?

— Cine sunteţi? întrebă Shadow.

— Ah, da! Era informaţiei. Domnişoară, puteţi să-mi mai daţi un pahar de Jack Daniel’s? Cu mai puţină gheaţă. Asta nu înseamnă c-ar fi existat vreun alt fel de eră. Informaţie şi cunoaştere – două monede care n-au ieşit niciodată din circulaţie.

— Am întrebat cine sunteţi.

— Să vedem. Având în vedere că astăzi este ziua mea, de ce nu mi-ai spune Wednesday6? Domnul Wednesday. Deşi, dacă ţinem seama de vreme, s-ar putea să fie Thursday7, nu?

— Care-i numele dumneavoastră adevărat?

— Dacă o să lucrezi pentru mine suficient de mult timp şi suficient de bine, s-ar putea să-ţi spun, zise bărbatul în costum de culoare deschisă. Ţi-am oferit o slujbă. Gândeşte-te la propunerea mea. Nimeni nu se aşteaptă să accepţi imediat, fără să ştii dacă-i vorba să te bagi într-un bazin cu 6 Wednesday – „miercuri”, în limba engleză.

7 Thursday – „joi”, în limba engleză.

piranha sau într-un bârlog de urşi. Gândeşte-te bine, spuse individul, apoi închise ochii şi se lăsă pe spătarul fotoliului.

— Nici vorbă, îi răspunse Shadow. Nu-mi plăceţi. Nu vreau să lucrez pentru dumneavoastră.

— Aşa cum am spus, nu te grăbi. Gândeşte-te bine, îl sfătui individul, fără să deschidă ochii.

Avionul ateriză cu o zguduitură şi câţiva pasageri coborâră. Shadow se uită pe fereastră. Era un mic aeroport în mijlocul pustietăţii. Mai trebuia să treacă prin alte două

aeroporturi până să ajungă în Eagle Point. Shadow se uită

apoi la individul în costum de culoare deschisă, domnul Wednesday. Acesta părea că doarme.

Shadow se ridică, îşi înhăţă bagajul şi ieşi din avion, coborând de pe scară pe pista de aterizare umedă. Se îndreptă cu paşi grăbiţi către luminile terminalului. Ploaia uşoară îi lovea faţa.

Înainte să între în clădirea aeroportului, se opri, se întoarse şi se uită în urmă. Nu mai coborâse nimeni din avion. Echipa de la sol trase scara, uşa fu închisă şi avionul începu să ruleze pe pistă. Shadow îl privi până când decolă, apoi intră în clădire, îndreptându-se către singurul birou de închirieri auto care mai rămăsese deschis şi închirie ceea ce se dovedi a fi – atunci când ajunse în parcare – o mică Toyota roşie.

Apoi desfăcu harta pe care i-o dăduseră. O întinse pe scaunul din dreapta şoferului. Eagle Point se afla cam la patru sute de kilometri distanţă, în cea mai mare parte pe autostradă. Nu mai condusese de trei ani o maşină.

Furtuna trecuse – dacă ajunsese până acolo. Vremea era rece şi senină. Norii se îngrămădeau în faţa lunii, şi pentru o clipă Shadow nu-şi dădu seama ce anume se mişca, norii sau luna.

Merse cu maşina spre nord timp de o oră şi jumătate.

Se făcuse târziu. Îi era foame şi, când îşi dădu seama cât de flămând era, ieşi de pe şosea la prima ramificaţie şi merse către oraşul Nottamun (1301 locuitori). Îşi umplu rezervorul la o benzinărie Amoco şi o întrebă pe femeia plictisită de la casă unde ar putea să mănânce ceva.

— La Jack’s Crocodile Bar, îi răspunse ea. Spre vest, pe drumul secundar.

— Crocodile Bar?

— Da. Jack spune că animalele alea dau personalitate localului.

Apoi femeia desenă o hartă pe spatele unui fluturaş mov, care făcea reclamă la friptură de pui în beneficiul unei fete care avea nevoie de un rinichi nou.

— Are doi crocodili, un şarpe şi o şopârlă din aia mare.

— O iguană?

— Aşa!

Străbătu oraşul, trecu peste un pod, merse vreo trei kilometri, apoi se opri în faţa unei clădiri joase, dreptunghiulare, cu o reclamă luminoasă pentru Pabst şi un automat Coca-Cola lângă uşă.

Parcarea era pe jumătate goală. Shadow parcă Toyota roşie şi intră în clădire.

Înăuntru, aerul era plin de fum, iar tonomatul cânta

„Walkin’ after Midnight”. Shadow se uită după crocodili, dar nu-i văzu. Se întrebă dacă femeia de la benzinărie nu-l luase peste picior.

— Cu ce să vă servesc? îl întrebă barmanul.

— Eşti Jack?

— Jack este liber. Sunt Paul.