chestie de supravieţuire: nu răspundea, nu spunea nimic despre siguranţa gardienilor, nu discuta despre penitenţă, reabilitare sau rata de recidivă. Nu dorea să pară amuzant sau isteţ şi, pentru a fi la adăpost, de câte ori vorbea cu o persoană oficială, încerca să nu spună nimic, dacă era posibil. Vorbeşte când ţi se vorbeşte. Execută-ţi pedeapsa.
Ieşi de-aici. Du-te acasă. Fă o baie adevărată. Spune-i Laurei că o iubeşti. Începe o viaţă nouă.
Trecură prin două puncte de control. De fiecare dată, Wilson îşi arătă legitimaţia. Urcară un şir de trepte şi ajunseră în faţa biroului directorului închisorii. Shadow nu mai fusese niciodată acolo, însă ştia cui îi aparţine. Pe uşă
era scris cu litere negre numele directorului – G. Patterson –
iar lângă uşă se afla un semafor în miniatură.
Semnalul roşu era aprins.
Wilson apăsă un buton, aflat sub luminile semaforului.
Aşteptară în tăcere vreo două minute. Shadow încerca să-şi spună că totul este în regulă, că vineri dimineaţă va fi în avionul spre Eagle Point, dar nu credea nici el că se va întâmpla aşa.
Lumina roşie se stinse şi cea verde se aprinse, iar Wilson deschise uşa. Cei doi intrară în birou.
Shadow îl văzuse pe directorul închisorii de câteva ori în ultimii trei ani. Odată condusese un politician care vizitase închisoarea, şi pe care Shadow nu-l recunoscuse. Altădată, în timpul unor tulburări, directorul le vorbise deţinuţilor, împărţiţi în grupe de câte o sută, şi le spusese că închisoarea era şi va rămâne supraaglomerată, aşa încât ar face bine să
accepte situaţia. Atunci îl văzuse Shadow pentru prima oară
de aproape.
De aproape, Patterson arăta mai rău. Avea o figură
prelungă, iar părul lui încărunţit fusese tuns scurt, milităreşte.
Mirosea a Old Spice. În spatele său se afla o bibliotecă, iar fiecare carte din aceasta conţinea în titlu cuvântul
„închisoare”. Pe biroul său perfect curat nu avea nimic, în afară de un telefon şi de un calendar cu pagini detaşabile.
Directorul purta un aparat auditiv în urechea dreaptă.
— Ia loc, te rog.
Shadow se aşeză la birou, remarcând politeţea tonului.
Wilson rămase în picioare, în spatele său.
Directorul trase un sertar şi scoase din el un dosar, pe care-l puse pe birou.
— Aici scrie că ai fost condamnat la şase ani de închisoare pentru atac şi tâlhărie. Ai executat trei ani. Urma să fii eliberat vineri.
Urma? Shadow simţi un gol în stomac. Se întrebă cât timp mai avea de stat în închisoare. Încă un an? Doi? Toţi trei?
Dar zise doar:
— Da, domnule.
Directorul îşi linse buzele şi întrebă:
— Ce-ai spus?
— Am zis „Da, domnule”.
— Shadow, o să fii eliberat ceva mai târziu, în cursul după-amiezii. Vei ieşi cu două zile mai devreme.
Directorul spuse asta fără nicio urmă de bucurie, ca şi cum ar fi pronunţat o condamnare la moarte. Shadow dădu din cap şi aşteptă lovitura care urma. Directorul se uită la hârtia de pe biroul său.
— Scrisoarea asta a venit de la spitalul Johnson Memorial din Eagle Point… Soţia ta… a murit în dimineaţa asta. În urma unui accident de automobil. Condoleanţe.
Shadow dădu iarăşi din cap.
Wilson îl conduse în celulă, fără să spună nimic. Descuie uşa celulei şi-l lăsă să între. Apoi zise:
— E ca un banc cu o ştire bună şi una rea, nu-i aşa?
Vestea bună e că vei fi eliberat mai devreme, vestea rea e că
ţi-a murit nevasta.
Apoi izbucni în râs, de parcă ar fi fost ceva amuzant.
Shadow nu spuse nimic.
Îşi împachetă lucrurile amorţit, renunţând la unele dintre ele. Lăsă acolo Herodotul lui Low Key şi cartea de trucuri cu monede şi, în urma unui impuls de moment, abandonă
discurile negre din metal pe care le şterpelise din atelier şi pe care le folosise drept monede până când Low Key i le lăsase pe ale lui. Avea să găsească monede, monede adevărate, în
