O femeie albă, obosită, se uită la el din spatele biroului.
— Bună ziua, zise Shadow.
„Eşti prima femeie străină cu care am vorbit în ultimii trei ani.”
— Am un număr de bilet rezervat electronic. Ar fi trebuit 5 Moon – „lună”, în limba engleză
să călătoresc vineri, dar am nevoie de el astăzi. Am un deces în familie.
— Mmm… Condoleanţe, zise ea, şi tastă ceva, se uită pe ecran, apoi tastă din nou ceva. Nu-i nicio problemă. V-am făcut rezervare la trei treizeci. S-ar putea să întârzie din cauza furtunii, aşa că staţi cu ochii pe ecran. Aveţi bagaje de înregistrat?
Shadow îi arătă sacul de umăr şi o întrebă:
— E nevoie să-l înregistrez?
— Nu, zise femeia. Aveţi vreun document de identitate cu fotografie?
Shadow îi arătă permisul de conducere. Apoi o asigură că
nimeni nu-i dăduse vreo bombă să o ia cu el în avion, iar ea îi dădu, în schimb, un tichet de îmbarcare tipărit. Apoi trecu prin detectorul de metale în timp ce sacul îi trecea prin aparatul de raze X.
Nu era un aeroport mare, dar îl uimi numărul de oameni care călătoreau. Se uită la cei care-şi lăsau bagajele jos fără
grijă, remarcă portofele îndesate în buzunarele din spate, văzu genţi lăsate pe jos, sub scaun, nesupravegheate. Abia în momentul acela îşi dădu seama că nu mai era în închisoare.
Avea de aşteptat treizeci de minute până la îmbarcare. Îşi cumpără o felie de pizza şi-şi arse buzele cu brânza fierbinte.
Luă restul şi se duse la un telefon. Îl sună pe Robbie la Muscle Farm, dar îi răspunse robotul.
— Salut, Robbie, zise Shadow. Mi-au spus că Laura a murit. Mi-au dat drumul mai devreme. Vin acasă.
Apoi, pentru că oamenii greşesc – văzuse destule cazuri –, sună acasă şi ascultă vocea Laurei.
— Salut, zise ea. Nu sunt acasă sau nu pot să vin la telefon. Lăsaţi un mesaj şi o să vă sun eu. Şi vă urez o zi bună!
Shadow nu se simţi în stare să lase un mesaj.
Se aşeză pe un scaun din plastic de lângă poarta de îmbarcare şi-şi ţinu bagajul atât de strâns, că-l duru mâna.
Îşi aminti de momentul în care o văzuse prima oară pe Laura. Pe atunci nu-i cunoştea numele. Era prietenă cu Audrey Burton. Shadow se afla într-un separeu de la Chi-
Chi, împreună cu Robbie, discutând probabil despre cum una dintre instructoare tocmai anunţase că îşi va deschide propria şcoală de dans, când Laura apăruse la un pas în urma lui Audrey, iar Shadow se trezise uitându-se la ea.
Laura avea păr lung, şaten, şi ochii atât de albaştri, încât Shadow îşi închipuise că poartă lentile de contact colorate.
Laura comandase un daiquiri cu căpşuni şi insistase ca Shadow să guste din băutură, apoi râsese încântată când el o făcuse.
Laurei îi plăcea ca oamenii să guste din ceea ce gusta ea.
Shadow o sărutase de despărţire în seara aceea, iar ea avea gust de daiquiri cu căpşuni, şi el nu mai dorise să
sărute vreodată o altă femeie. O voce anunţă că începea îmbarcarea în avion, iar rândul lui Shadow fu primul chemat.
Locul lui era chiar în spate, iar alături se afla un loc liber.
Ploaia răpăia încontinuu, lovind flancul aeronavei, iar Shadow îşi imagină copilaşi care aruncau din cer pumni de mazăre uscată.
De îndată ce avionul decolă, Shadow adormi.
Se afla într-un loc întunecat, iar făptura care se uita la el avea un cap de bizon, masiv, păros, cu ochi umezi uriaşi.
Trupul era de bărbat, zvelt şi lucios.
— Vor avea loc schimbări, zise bizonul fără să-şi mişte buzele. Trebuie luate anumite decizii.
Pe pereţii umezi ai peşterii pâlpâiau torţe.
— Unde mă aflu? întrebă Shadow.
— În pământ şi sub pământ, zise omul-bizon. Eşti acolo unde aşteaptă cei uitaţi, adăugă el, cu ochii ca nişte bile negre de sticlă, cu vocea ca un bubuit din altă lume, cu un miros de vită udă. Să crezi, spuse vocea bubuitoare. Dacă
vrei să supravieţuieşti, trebuie să crezi.
— Ce să cred? întrebă Shadow. Ce trebuie să cred?
Omul-bizon se uită la Shadow şi se îndreptă, devenind uriaş, iar ochii i se umplură de foc. Deschise gura sa de bizon, murdară de bale, iar în interior era roşu din cauza flăcărilor ce ardeau acolo, sub pământ.
— Totul, mugi omul-bizon.
