Shadow se ridică în picioare şi privi în sus, spre figura lui Mad Sweeney. Cât de înalt este individul ăsta? se minună el.

Apoi zise:

— Ne plictiseşti. Eşti beat. Cred că-i cazul să pleci.

Pe figura lui Sweeney se întinse încet un zâmbet larg.

— Aşa da, zise el. E în sfârşit gata să lupte, ca un căţeluş

supărat. Hei, toată lumea să fie atentă, o să-şi înveţe bine lecţia!

Şi îşi lansă pumnul uriaş către Shadow. Shadow fu aruncat în spate; pumnul lui Sweeney îl lovise chiar sub ochiul drept. Văzu stele verzi şi-l copleşi durerea.

Şi cu asta, bătaia începu.

Sweeney lupta fără stil, fără ştiinţă, doar cu entuziasm pentru

bătaia

în

sine.

Lansa

lovituri

zdravene,

surprinzătoare, dar multe dintre ele îşi ratau ţinta.

Shadow lupta apărându-se, cu atenţie, parând loviturile lui Sweeney sau ferindu-se de ele. Deveni foarte conştient de spectatorii din jur. Mesele fură trase de-o parte, în ciuda protestelor celor care stăteau la ele, ca să fi se facă loc.

Shadow mai era conştient şi de faptul că Wednesday îl privea tot timpul, continuând să-şi arate rânjetul lipsit de umor. Îi era clar că fusese supus unui test, dar oare cărui fel de test?

În închisoare, Shadow învăţase că existau două feluri de bătăi: bătăi de tipul „Nu-te-pune-cu-mine”, în care trebuia să

dai un spectacol cât mai impresionant, şi bătăi ascunse, bătăi adevărate, care erau iuţi, dure şi nasoale, şi care se terminau în câteva secunde.

— Sweeney, întrebă Shadow gâfâind, de ce ne batem?

— Pentru plăcerea luptei, răspunse Sweeney, treaz acum, sau cel puţin aparent treaz. Pentru încântarea pură şi afurisită a bătăii. Nu simţi bucuria din venele tale, care curge precum seva atunci când vine primăvara?

Buzele îi sângerau. Ca şi încheieturile lui Shadow.

— Deci cum e cu producţia de monede? întrebă Shadow, apoi se dădu înapoi şi se răsuci, încasând lovitura în umăr, nu în figură.

— Ţi-am spus cum am făcut de prima dată, mormăi Sweeney. Dar nu-i nimeni mai orb – Oho! Ce lovitură bună!

— decât cel care nu vrea s-asculte.

Shadow îl izbi pe Sweeney, făcându-l să se lovească de o masă, iar paharele goale şi scrumierele de pe aceasta căzură

şi se sparseră pe duşumea. Ar fi putut să-l dea gata în momentul acela. Aşa cum stătea întins pe spate, omul era

fără apărare, incapabil să facă ceva.

Shadow se uită la Wednesday, care dădu din cap. Apoi privi în jos la Sweeney şi-l întrebă:

— Gata?

Mad Sweeney ezită, apoi dădu din cap. Shadow îl lăsă în pace şi se retrase câţiva paşi. Sweeney, gâfâind, reuşi totuşi să se ridice în picioare.

— Gata pe dracu’! răcni el. O să fie gata când o să spun eu!

Apoi rânji şi se repezi înainte, încercând să-l lovească pe Shadow. Călcă pe un cub de gheaţă, iar rânjetul i se transformă într-o expresie de consternare, cu gura căscată, când simţi că-i fuge pământul de sub picioare şi cade din nou pe spate. Capul lui izbi podeaua cârciumii cu un bubuit zdravăn.

Shadow îşi puse genunchiul pe pieptul lui Sweeney.

— Te întreb pentru a doua oară: am încheiat bătaia?

— De data asta da, răspunse Sweeney, ridicându-şi capul de pe duşumea. Pentru că bucuria s-a scurs din mine, la fel ca o dâră de pipi dintr-un băieţel, pe caniculă, într-o piscină.

Apoi scuipă sângele din gură, închise ochii şi începu să

sforăie, profund şi maiestuos.

Cineva îl bătu pe Shadow pe spate. Wednesday îi puse o sticlă de bere în mână.

Berea avea gust mai bun decât miedul.

Shadow se trezi întins pe bancheta din spate a unui sedan.

Soarele dimineţii strălucea, iar pe el îl durea capul. Se ridică

ameţit şi se frecă la ochi.

Wednesday şofa şi fredona o melodie fără cuvinte. În suportul de la bord avea un pahar de hârtie, cu cafea. După

toate aparenţele, rulau pe o autostradă interstatală, cu o viteză constantă de o sută cinci kilometri la oră. Scaunul de lângă şofer era gol.

— Cum te simţi în dimineaţa asta minunată? întrebă

Wednesday, fără să se întoarcă.

— Ce s-a întâmplat cu maşina mea? se interesă Shadow.

Era închiriată.