— Asta cam aşa e…
Wednesday se întoarse la masă, ducând cu uşurinţă trei pahare în mâinile lui late ca nişte labe.
— Southern Confort cu Coca-Cola pentru tine, Mad Sweeny, un Jack Daniel’s pentru mine, iar asta-i pentru tine, Shadow.
— Ce-i asta?
— Gustă.
Băutura avea o culoare aurie. Shadow luă o înghiţitură, simţind pe limbă un gust ciudat, acru şi dulce. Simţea şi alcoolul sub acest gust, precum şi o savoare stranie. Îi amintea de o poşircă din închisoare, făcută într-un sac de gunoi din fructe putrede, cu pâine, zahăr şi apă, dar băutura asta era mai dulce şi infinit mai stranie.
— Bine, zise el. Am gustat-o. Ce e?
— Mied, răspunse Wednesday. Vin din miere. Băutura eroilor. Băutura zeilor.
Shadow mai gustă o dată. Da, îşi zise el, se simţea mierea.
Aceasta era una dintre arome.
11 Spiriduş - în original, personaj din folclorul irlandez
— Are gust de zeamă de murături, spuse el. De vin din zeamă de murături dulci.
— Are gust de pişat de diabetic, recunoscu Wednesday. Nu pot să sufăr chestia asta.
— Atunci de ce mi-ai adus-o? întrebă foarte logic Shadow.
Wednesday se uită la el cu ochii lui diferiţi. Shadow îşi zise că unul dintre ei era din sticlă, dar nu se putea decide care.
— Ţi-am adus mied pentru că aşa cere tradiţia. Iar în clipa asta avem nevoie de toate tradiţiile din lume. Ca să încheiem înţelegerea noastră.
— N-am făcut nicio înţelegere.
— Ba da. Acum lucrezi pentru mine. Mă aperi. Mă ajuţi.
Mă duci dintr-un loc în altul. Faci investigaţii – din când în când –, te duci şi pui întrebări pentru mine. Faci comisioane.
În caz de urgenţă – dar numai în caz de urgenţă – loveşti indivizi care trebuie loviţi. În cazul puţin probabil al morţii mele, mă vei priveghea. Iar în schimb, voi avea grijă ca nevoile tale să fie satisfăcute într-un mod adecvat.
— Te fraiereşte, zise Mad Sweeney, mângâindu-şi barba roşcată zburlită. E un escroc.
— Sigur că-s un escroc, zise Wednesday. Tocmai de aceea am nevoie de cineva care să-mi apere interesele.
Cântecul de la tonomat se sfârşi, iar pentru un timp în bar se aşternu liniştea, conversaţiile desfăşurându-se în şoaptă.
— Cineva mi-a spus cândva că asemenea momente, în care toată lumea tace deodată, au loc doar cu douăzeci de minute înainte sau la douăzeci de minute după ora exactă, zise Shadow.
Sweeney arătă spre ceasul de deasupra barului, care era ţinut între fălcile masive şi indiferente ale unui cap împăiat de aligator. Ceasul arăta ora 11 şi 20 de minute.
— Iată, zise Shadow. Al naibii să fiu dacă ştiu de ce se întâmplă asta.
— Eu ştiu, interveni Wednesday.
— Şi nu ne spui şi nouă?
— S-ar putea să îţi spun, într-o bună zi. Sau poate că nu.
Bea-ţi miedul.
Shadow sorbi restul miedului dintr-o singură înghiţitură.
— Ar fi mai bun cu gheaţă, sugeră el.
— Sau poate că nu, zise Wednesday. E o chestie teribilă.
— Este, îl aprobă Mad Sweeney. Domnilor, scuzaţi-mă o clipă, dar simt nevoia urgentă şi profundă să mă piş.
Individul se ridică şi plecă. Era un bărbat foarte înalt, de aproape doi metri şi zece centimetri, decise Shadow.
O chelneriţă şterse masa cu o cârpă şi le luă farfuriile goale. Goli scrumiera lui Sweeney şi îi întrebă dacă mai voiau să comande băuturi. Wednesday îi spuse să aducă fiecăruia ce băuse până atunci, dar de data aceasta miedul pentru Shadow să fie cu gheaţă.
— Oricum, zise Wednesday, cam asta vreau de la tine dacă
ai lucra pentru mine, ceea ce, bineînţeles, chiar faci.
— Şi nu vă interesează să aflaţi ce vreau eu? întrebă
Shadow.
